„Acasă”, debutul regizorului Radu Ciorniciuc – din 18 septembrie, pe marile ecrane în aer liber

„Acasă”, lungmetrajul de debut al lui Radu Ciorniciuc, care a documentat, timp de patru ani, tranziția unei familii de la viața în mijlocul naturii din Delta Văcărești la adaptarea în jungla urbană a Capitalei, va putea fi urmărit pe marile ecrane în aer liber, din 18 septembrie.

Filmul a fost distins, pe 20 august, în cadrul Galei de închidere a Sarajevo Film Festival, cu Human Rights Award/ Premiul pentru Drepturile Omului, acordat celui mai bun film din competiția documentarelor, care urmărește o temă universală legată de drepturile omului. „Acasă” este primul film românesc ce primește această distincție.

„Uman, filmul vorbește despre căutarea, pe care o avem cu toții, a unui loc – în noi și în jurul nostru – pe care să-l putem numi al nostru, acasă. Explorează întrebări precum: Ce este fericirea? Ce înseamnă o familie? Unde este acasă? Filmul documentar, atunci când este făcut cu pasiune, onestitate și dragoste, este un mediu care ne ajută să înțelegem atât lumea
din noi, cât și pe cea din jur mai bine.”, spune Radu Ciorniciuc.

Filmul va avea parte de trei proiecții speciale, organizate în parteneriat cu Asociația Parcul Natural Văcărești, chiar în interiorul Parcului, pe 15, 16 și 17 septembrie. Capacitatea totală este de 60 de locuri, iar biletele se vor pune curând în vânzare.

Proiecțiile vor fi precedate de tururi prin Parcului Natural Văcărești, ghidate de copiii familiei Enache.

„Ne dorim să ajungem în cât mai multe localități din țară. Este un an dificil pentru cinematografia românească, în care planurile cineaștilor și distribuitorilor au fost date peste cap, iar deschiderea cinematografelor este în continuare amânată. Sperăm ca proiecțiile în aer liber ale filmului, care se vor desfășura în condițiile de siguranță impuse în această perioadă, să se bucure de interesul și empatia publicului.”, spune producătoarea Monica
Lăzurean-Gorgan.

Câștigător al Premiul Zilelor Filmului Românesc pentru secțiunea Lungmetraj la TIFF 2020, „Acasă” a adunat în acest an numeroase premii internaționale: Premiul Special al Juriului pentru Imagine în competiția World Cinema Documentary la Sundance Film Festival, Marele Premiu la DOK.fest Munchen (VIKTOR Main Competition), Premiul Special al
Juriului la Thessaloniki Documentary Festival și Marele Premiu (Golden Horn for the Best Director) la Festivalul Internațional de Film de la Cracovia. Distincțiile internaționale îi asigură eligibilitatea în cursa pentru o nominalizare la Oscar, în categoria „Cel mai bun film documentar”.

„Acasă” a mai primit în această săptămână și o Mențiune Onorifică din partea juriului Jackson Wild Media Awards™, cea mai importantă competiție media dedicată cineaștilor din domeniul științelor naturii. Documentarul s-a numărat printre cele 620 de propuneri din 30
de țări, toate fiind considerate filme care „reflectă o legătură inerentă cu speciile, locurile și problemele care sunt critice pentru supraviețuirea noastră pe această planetă frumoasă, și amplifică importanța a ceea ce noi, ca indivizi putem realiza pentru a face o diferență – câtă vreme mai avem ocazia.”

Echipa filmului și o parte din membrii familiei Enache vor fi prezenți în deschiderea One World România pe 21 august, ora 19.30, la Verde Stop Arena. Filmul rulează, de asemenea, pe data de 25 august, în cadrul aceluiași festival, de la 20:30, la Mercato Kultur, urmat de o dezbatere cu regizorul Radu Ciorniciuc și Ionela Cristea (Director de Programe al Fundației Roma Education Fund Romania), moderată de Raluca Negulescu-Balaci (Executive Director UiPath Foundation).

Bilete: https://eventbook.ro/film/bilete-one-world-romania-2020-acasa-my-home

„Acasă” poate fi văzut și la Câmpulung Film Fest, pe 28 august, de la 20:30, fiind programat, în continuare și în cadrul unor festivaluri internaționale.
„Acasă, producție cinematografică inclusă într-un amplu proiect social, este până acum documentarul românesc al anului.” – Mihai Fulger, critic de film.
Produs de Manifest Film, în co-producție cu HBO Europe, „Acasă” a avut premiera națională la TIFF 2020 (31 iulie – 9 august, Cluj-Napoca), în cadrul Zilelor Filmului Românesc și a rulat apoi în cadrul Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL.

„Acasă”, povestea familiei care a locuit 20 de ani în Delta Văcărești și care luptă pentru acceptare și propria definiție a libertății, poartă marca strânsei colaborări între regizorul Radu Ciorniciuc, scenarista Lina Vdovîi și directorul de imagine Mircea Topoleanu, alături de producătoarea Monica Lăzurean-Gorgan, prin casa de producție Manifest Film, în co-
producție cu HBO Europe, Corso Film (Germania), Kino Company (Finlanda).

Filmul va fi lansat pe marile ecrane în aer liber 18 septembrie, și ulterior pe HBO GO începând din 15 octombrie.

TRAILER: https://youtu.be/MGb-f9wgLj0

Urmăriți „Acasă” pe:
● Facebook: https://www.facebook.com/acasathefilm/
● Instagram: https://www.instagram.com/acasathefilm
● Site oficial: http://proiectulacasa.ro

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.