Cine caută … inevitabil găsește ceva pe gustul său

`Și a trecut și Târgul de turism al României de la București.  Sincer nu înțeleg de ce nu i se spune Târgul de Turism de la București, iar în aceiași zi celelalte agenții din celelalte localități nu organizează și ele alte târguri asemănătoare. Cred că ar prinde foarte bine o astfel de acțiune, dacă nu există deja, și prin alte localități din România, nu doar în București. Repet. În aceiași zi.

Trecând peste acest mic impediment pentru cei care locuiesc în alte părți de prin țară … recunosc, mi-au făcut cu ochiul câteva oferte de la târg (nu am să vi le spun acum, mai încolo).

Spre surprinderea mea, târgul acesta nu s-a mai ținut în pavilionul central ci … lateral. Tot a fost ceva (decât nimic). `Și a fost … plin. Cel puțin la unele companii aveai nevoie de ceva răbdare ca să vorbești cu un consultant. Bravos! Pun pariu că cei de la Christian au depășit recordul la vânzări. Sau cei de la Kusadasi ?

Alte imrpesii la rece … Din tot alaiul de agenții care erau înainte de 2009 … acum au rămas doar câteva. Semn că lucrurile s-au cernut prin turism și se cern încontinuare.

Spor la vânzări (colegii) iar celor care caută vacanțe … spor la căutat și găsit …

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.