După 15 ani

A fost frumos. Nu pot să spun că nu mi-au plăcut cei 15 ani petrecuți în spatele microfonului (cu mici sau mai mari pauze). Numai că drumul din spatele aparatului radio de acasă până la microfon este lung și plin de … încercări. Pentru mine totul a început când am avut de ales între o combină muzicală (așa era pe vremea mea, deh) și un calculator (2×86 sh dacă îmi aduc bine aminte). Nu știu exact ce m-a împis să aleg combina muzicală … dar nu m-am putut vedea prins într-un scaun mai multe ore pe zi, mai ales că în fiecare an practicam câte un sport … chiar și fără bani prin curtea școlii.

Am păstrat primul imbold pentru că funcționează și astăzi. Nu în totalitate dar e bun pe post de boxe la calculator.

Am avut ocazia să încep big time la Radio România, dar după o scurtă perioadă de acomodare (sau de intership cum e astăzi) am zis că nu este ceea ce caut momentan. Așa că mi-am luat catrafusele și am colindat pe la diferite radiouri comerciale care aveau nevoie de oameni. Așa se face că vacanțele de vară mi le-am petrecut prin radiouri (fără bani – de plăcere) în loc să frec plajele pe la mare, la munte sau prin parcuri, pe terenul de basket/fotbal sau cantonamente. Lista nu este lungă – VL3 Profm, Radio 21, Fun Radio, Infopro, Europa Fm, Romania Actualitati, dar cred şi acum că am făcut cea mai bună alegere. Fără să mă împingă cineva în direcția asta. Unii mă vedeau mai potrivit în altă parte. Eu m-am încăpățânat și am mușcat unde am putut. Am văzut şi învăţat multe de la mulţi oameni pe care am avut plăcerea (mai mult sau mai puţin) să-i întâlnesc. Nu pot să uit prima recomandare pe care am primito de la un om de radio cu vreo 30 de ani mai mare decât mine. Sunt două feluri de jurnaliști: născuți și făcuți. Eu nu știu în care mă încadrez dar am întâlnit multe persoane născute parcă pentru chimia cu microfonul care au renunțat în timp. Păcat. Cred că s-ar fi descurcat mai bine decât mine. Totul depinde de cât vrei să mergi și mai ales în ce condiții.

Până aici a fost frumos. Mai sunt multe de spus și comentat dar … încerc să mă feresc de discuții inutile și comentarii de la peluze … cât se poate. Când nu se mai poate … am să spun multumesc și la revedere. Până atunci … un sfat pentru cei care vor să ajungă la un microfon de radio. Practice – practice – practice ! Iar dacă ați reușit să prindeți un început undeva … încercați să nu prindeți rădăcini. După mai mult de 5 ani pe aceiași placă intervine plafonarea … sau ești omul potrivit din toate punctele de vedere.

PS: Make friends not enemies everywhere you go.

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.