,,Joker” râde primul în box office-ul românesc

Joaquin Phoenix livrează una dintre cele mai bune interpretări ale legendarului personaj DC, ,,Joker”, într-o spectaculoasă ecranizare care s-a bucurat deopotrivă de aprecierea presei de specialitate, cât şi a
publicului din toată ţara şi a devenit lider de box office fiind vizionat de 96.830 spectatori în premieră, având încasări în valoare de 2.110.334,74 lei.
Prin atenție la detalii și emoții, filmul își concentrează acțiunea originală și nemaivăzută până acum în jurul unuia dintre cele mai controversate personaje negative din universul DC Comics. Cu o viziune complexă, regizorul Todd Phillips explorează traiectoria lui Arthur Fleck (Phoenix), un individ ignorat de ocietate, cu o personalitate imprevizibilă și fascinantă, imposibil de inclus în vreun stereotip.  

Pe lângă faptul că a fost nevoit să slăbească 23 de kilograme pentru acest rol, Joaquin Phoenix recunoaște că personajul a fost o adevărată provocare și din punct de vedere emoțional.

„De multe ori am empatizat cu el, i-am înțeles motivația, însă în același timp am fost oripilat de acțiunile sale. Interpretarea acestui personaj a fost o încercare grea pentru mine ca actor și sunt sigur că spectatorii vor
simți această provocare în special pentru ideile preconcepute pe care le au despre Joker, pentru că în lumea lui fictivă, la fel ca în lumea reală, nu există răspunsuri simple”, mărturisește actorul.

Alături de Joaquin Phoenix, din distribuția filmului mai fac parte Robert DeNiro, Zazie Beetz („Deadpool 2”), Frances Conroy (serialul „American Horror Story”), Marc Maron (serialul „GLOW”), Bill Camp („Molly’s Game”), Glenn Fleshler (serialul „Billions”), Shea Whigham („Kong: Skull Island”), Brett Cullen (serialul „Narcos”), Douglas Hodge („Red Sparrow”) și Josh Pais („Going in Style”).

Din echipa de creație a regizorului Todd Phillips fac parte scenaristul Scott Silver, directorul de imagine Lawrence Sher, scenograful Mark Friedberg, editorul Jeff Groth și designerul de costume Mark Bridges.

O producție Warner Bros. Pictures, „Joker” a avut premiera pe marile ecrane din țară din 4 octombrie și în format Dolby Atmos, IMAX și 4DX.

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.