#plimbavineri de duminică

Și ce dacă este weekend. Recomandarea de vineri merge și la final de weekend, nu ? Doar nu aveai alte planuri de 1 decembrie decât să stai pe lângă persoanele dragi și să povestești vrute și nevrute despre cât de rău e afară și ce bine e acasă. Sau invers. Sau e la modă să mergi în afara României ca să te poți bucura cu adevărat de Ziua Națională ?! Nu reușesc să înțeleg astfel de … „hemoragii”. În schimb, la o mică problemă legată de călătorii, că tot e plimbavineri, am zărit-o la hoinaru. Pe scurt este legat de bunul obicei de a conduce cu centura se siguranță fixată pentru toți pasagerii, inclusiv pentru cei mici. Știu că e dificil să îi obișnuiești pe cei mici cu centura (până îi faci să treacă de sentimentul de legat de ceva … ), dar încă mai văd cu coada ochiului părinți inconștienți care își poartă copii pe locurile din spate, între scaunele din față, fără centuri de siguranță. Dacă tot s-a ivit ocazia, mai ales că mesajele cu impact emoțional sunt mai bine receptate decât cele simple, hai să facem un exercițiu de imaginație. Să vedem ce se întâmplă cu un copil, care stă în picioare fix între scaunele din față, în momentul unui impact ușor, să zicem 40 km/h …

Imaginea nu e plăcută, nu ? Atunci data viitoare pune-i centura de siguranță.

 

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.