The Mono Jacks lansează „Aici Acum” primul single de pe noul album de studio

The Mono Jacks lansează piesa „Aici Acum” primul single de pe următorul album de studio, programat să apară în toamna acestui an. O piesă modern rock mid-tempo, cu o atmosferă însorită și contemplativă, „Aici Acum” vorbește despre cât de ușor luăm de-a gata ceea ce ne înconjoară, și cum ar trebui din când în când să facem o pauză și să privim cu adevărat în jur – poate ceea ce căutam în tot acest timp este mai aproape decât am fi crezut.

The Mono Jacks – Aici Acum

Lansarea piesei a fost prefigurată de un tur special în București prin locurile reprezentative din istoria trupei. La tur au participat fanii The Mono Jacks, care au avut ocazia să ajungă la prima sală de repetiții a formației, la studioul lor de înregistrări – UNDA Recording, la cafeneaua Saint Roastery –  alături de care trupa a lansat blendul de cafea Caffè Sospeso, și nu în ultimul rând la actuala sală de repetiții a formației din sediul Overground Music, unde au ascultat în premieră noul single.

Versurile cântecului „Aici Acum” sunt semnate de Ștefan Teișanu, cu care trupa a colaborat și la albumul precedent, „Gloria”. Înregistrările au avut loc la UNDA Recording, Dan Georgescu ocupându-se de mix și master.

Piesa este disponibilă pentru streaming și download pe toate platformele digitale: https://bfan.link/aici-acum

Despre The Mono Jacks

The Mono Jacks sunt o poveste despre perseverență, dăruire și urmărirea până în pânzele albe a visurilor care te definesc. Trupa fondată de Doru Trăscău (ex-ab4) în 2008, care a lansat un album de debut bine primit – Now In Stereo – în 2010, a depășit numeroase schimbări de componență și un hiatus de doi ani până s-a regrupat, în 2017, în formula actuală. Cu o energie regăsită, The Mono Jacks au lansat la finalul aceluiași an mult așteptatul disc secund, Ușor distorsionat, un succes răsunător și eminamente neașteptat care a încununat 9 ani de eforturi, căutări și muncă făcută din pasiune.

Cu trei single-uri care au intrat repede în conștiința ascultătorilor de alternative – „Un sfert de secundă”, „Infinit” și „1000 de DA”, și din ce în ce mai multe concerte cu casa închisă în toată țara, The Mono Jacks au lucrat în același timp neobosit la muzică nouă. Gloria, cel de-al treilea album, a sosit repede, la începutul lui 2020, lansat printr-un concert sold-out la Arenele Romane din București. Pe parcursul celor 11 piese The Mono Jacks reiau abordarea muzicală la intersecția dintre indie, alternative și post-punk, rafinând o amprentă stilistică proprie împreună cu versurile în română.

Muzica lor a răsunat până acum la mari festivaluri (Sziget, Exit Festival, Eurosonic Noorderslag, ARTmania, Electric Castle) cât și prin turnee în toată țara, vorbind despre gânduri și sentimente pe care le trăim cu toții.

https://facebook.com/themonojacks
https://instagram.com/themonojacks
https://themonojacks.com

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.