„Anul nou care n-a fost”, pelicula mult premiată la Veneția, deschide Festivalul Internațional de Film de la București (BIFF) 2024
|► Regizorul Bogdan Mureșanu și echipa filmului vor fi prezenți la Gala BIFF
Filmul „Anul nou care n-a fost”, regizat de Bogdan Mureșanu, va deschide cea de-a XX-a ediție a Bucharest International Film Festival (BIFF), unul dintre cele mai prestigioase festivaluri de film din România. Acesta va fi prezentat în cadrul Galei de deschidere Panorama, joi, 19 septembrie 2024, la ora 20:00, la Cinema Muzeul Țăranului Român.
Filmul, o tragicomedie emoționantă, se bucură de recunoaștere internațională după ce a câștigat două premii importante la Bienala de la Veneția: Cel mai bun film din secțiunea Orizzonti și Premiul FIPRESCI pentru cel mai bun film din secțiunea Orizzonti și secțiunile paralele. De asemenea, scenaristul și regizorul Bogdan Mureșanu a fost recompensat cu Premiul Bisato d’Oro 2024 pentru cel mai bun scenariu din partea criticilor independenți. În plus, imaginea filmului, semnată de directoarea de imagine Boróka Biró, a primit o mențiune specială în cadrul Authors under 40 Award „Valentina Pedicini”.
„Anul nou care n-a fost” este o producție românească realizată de Kinotopia, în colaborare cu Societatea Română de Televiziune și All Inclusive Films din Serbia. Echipa creativă implicată în realizarea filmului include personalități remarcabile: Boróka Biró și Tudor Platon – imagine; Alex Dragomir și Iolanda Gârleanu – sunet; Sebastian Zsemlye – montaj, design și mixaj sunet; Iulia și Victor Fulicea – scenografie; Dana Anghel, Iulia Roșeanu și Domnica Bodogan – costume, machiaj și coafură.
În distribuția filmului se regăsesc actori îndrăgiți ai cinematografiei românești, printre care Adrian Văncică, Nicoleta Hâncu, Mihai Călin, Andrei Miercure, Emilia Dobrin, Iulian Postelnicu, Manuela Hărăbor, Ioana Flora, Ada Galeș, Victoria Raileanu, Elvira Deatcu, Marian Râlea, Vasile Muraru, Ion Sapdaru, Mircea Andreescu, Radu Gabriel, Vlad Ionuț Popescu, Theodor Șoptelea, Răzvan Vasilescu, Ioan Paraschiv, Doru Cătănescu, Gabriel Spahiu, Angel Popescu, Nicodim Ungureanu, Ilinca Hărnuț, Sorin Cociș, Marius Damian, Marian Adochiței, Dana Voicu, Afrodita Androne, Virgil Aioanei, Luca Toma și mulți alții. Filmul va fi distribuit în România de CineForum și va fi lansat în cinematografele din întreaga țară pe 24 septembrie 2024.
Bogdan Mureșanu, o prezență remarcabilă la BIFF 2024
Regizorul Bogdan Mureșanu: ”De la Veneția direct la Muzeul Țăranului Român! De-abia aștept să ne vedem la deschiderea Bucharest International Film Festival, la Cinema Muzeul Țăranului Român, unde vom prezenta, în premieră bucureșteană, Anul Nou care n-a fost. Ne vedem la BIFF!”.
Bogdan Mureșanu, regizor și scenarist premiat, va fi prezent la Gala de deschidere a festivalului, alături de echipa filmului. Aceasta va fi o oportunitate unică pentru publicul român de a viziona în premieră un film care a captat atenția criticilor internaționali și a adus noi perspective asupra trecutului recent al României.
Filmul „Anul nou care n-a fost” surprinde momentele dramatice și tensionate din preajma Revoluției din 1989, explorând teme precum libertatea, iubirea și speranța într-o societate dominată de frică și incertitudine.
Cea de-a XX-a ediție aniversară a Bucharest International Film Festival (BIFF, de urmărit site-ul www.biff.com.ro) se va desfășura în perioada 19-29 septembrie 2024,
Președintele onorific al ediției aniversare BIFF XX este criticul de film Irina-Margareta Nistor, iar membrii Juriului internațional BIFF 2024 sunt: regizorul și scenaristul canadian Philippe Lesage, președintele Juriului BIFF din acest an, Paul Cozighian, regizor și jurnalist independent franco-român, actrița Ana Ularu, regizorul, scenaristul și actorul Valeriu Andriuță și producătoarea de film lituaniană Marija Razgutė.
BIFF rămâne un punct de reper în peisajul cinematografic, fiind singura competiție internațională dedicată filmelor de lungmetraj din Capitală iar filmele sunt premiere naționale, mai putin cele din secțiunea autori români.
Bucharest International Film Festival (BIFF), proiect cultural finanțat de Ministerul Culturii, este organizat de Fundaţia Charta şi Asociaţia Culturală Grigore Vasiliu Birlic și sub Înaltul Patronaj al Alteţei Sale Regale Principele Radu al României. Partenerii BIFF sunt Centrul Național al Cinematografiei (CNC), Cinema Muzeul Țăranului Român, Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București- CREART, Cinema Eforie, Cinema Union și Arhiva Națională de Filme – Cinemateca Română.
Filmele care vor purta amprenta BIFF 2024 vor rula anul acesta în patru
locații: Cinema Muzeul Țăranului Român, Cinema Union, CREART – Grădina cu filme și Cinema Eforie.
BIFF este singurul festival de film internațional din București care are secțiunea de documentar și film istoric pentru a onora Centenarul Regele Mihai din 2021, la 100 ani de la naștere, inițiată de către Dan Drăghicescu. Sectiunea de film istoric este prezentată de Regina Maria Dental Clinics.
Evenimentul este realizat cu sprijinul următorilor parteneri: Grand Hotel Continental, GlobalVision, Centrul pentru Servicii de Radiocomunicații (CSR), Regina Maria Dental Clinics, NetBet, La Piovra Turista, La Mama, The Trafalgar (Great British Pub), Building Echipament și Aqua Bilbor.
Partener de mobilitate este Meridian Taxi Premium.
Parteneri Media: Agerpres, Radio România Actualități, Radio România Internațional, Radio România Cultural, Radio București FM, Agenția de presă RADOR, G4Media, Radio France Internationale România (RFI), DC News, Spectacola, Jurnalul.ro, cotidianul Jurnalul, Liternet, Cinefilia, Cinefan, Cineghid, Cinemil, Revista FILM, MovieNews.ro, Curierul Național, TeleMoldova Plus.
Biletele vor putea fi achiziționate, începând de luni, 16 septembrie, de pe eventbook.ro.Pentru mai mult detalii vizitaţi pagina oficială a festivalului www.biff.com.ro și pagina de Facebook https://www.facebook.com/BucharestInternationalFilmFestival.