Batman vine în noiembrie la Warner TV!
|Două producții din trilogia „The Dark Knight” regizată de Christopher Nolan, cu actorul Christian Bale în rol principal, vor fi difuzate de Warner TV, în premieră, luna aceasta.
„The Dark Knight/ Cavalerul negru” (2008) și „The Dark Knight Rises/ Cavalerul negru: Legenda renaște” (2012) sunt două dintre cele mai apreciate producții ale francizei, atât pentru viziunea regizorală, cât și pentru interpretarea oferită de Christian Bale.
Scrise de Jonathan Nolan și Christopher Nolan, cele două filme fac parte din trilogia care a debutat în 2005 cu „Batman Begins”.
Christian Bale este Bruce Wayne, alias Batman, care apără Gotham City mai întâi de răufăcătorul Joker, interpretat de Heath Ledger, apoi de teroristul Bane, jucat de Tom Hardy.
În „Cavalerul negru”, Joker face haos în Gotham, iar Batman trebuie să accepte una dintre cele mai mari provocări psihologice și fizice ale abilității lui de a lupta împotriva nedreptății.
Lungmetrajul a câștigat două trofee Oscar din opt nominalizări, pentru cel mai bun actor în rol secundar – Heath Ledger – și pentru montaj de sunet.
Cu un buget de producție de 185 de milioane de dolari, „Cavalerul negru” a fost și un real succes de box office, cu încasări totale de puțin peste 1 miliard de dolari.
Filmul, care îi are în distribuție și pe Aaron Eckhart, Michael Caine, Maggie Gyllenhaal, Morgan Freeman și Gary Oldman, va putea fi urmărit la Warner TV pe 13 noiembrie, de la ora 20:00.
O săptămână mai târziu, pe 20 noiembrie, de la aceeași oră, Warner TV va difuza „The Dark Knight Rises/ Cavalerul negru: Legenda renaște”.
După mai mulți ani de la acțiunile lui Joker, Batman, cu ajutorul enigmaticei Catwoman (interpretată de Anne Hathaway), este forțat să revină și să salveze Gotham City de un terorist brutal, Bane (jucat de Tom Hardy).
Gary Oldman, Morgan Freeman și Michael Caine au revenit în distribuția din care fac parte Joseph Gordon-Levitt și Marion Cotillard.
Bugetul producției nominalizate, între altele, la BAFTA, Sceen Actors Guild Awards și Grammy (pentru coloana sonoră semnată de Hans Zimmer) a fost de 250 de milioane de dolari, iar încasările acumulate au fost de 1,08 miliarde de dolari.
Batman, alter ego-ul filantropului american Bruce Wayne, este unul dintre cei mai populari supereroi din toate timpurile. Personajul a fost creat de artistul Bob Kane și scriitorul Bill Finger și a debutat în al 27-lea număr al revistei de benzi desenate „Detective Comics” , pe 30 martie 1939.
El a apărut în numeroase producții de televiziune și cinematografice, inclusiv animații, iar franciza de filme este una dintre cele mai profitabile din istorie.