Filmul românesc Moartea lui Iosif Zagor va fi proiectat în avanpremiera în deschiderea Festivalului de Film One World Romania 

Moartea lui Iosif Zagor, documentarul de debut în regia lui Adi Dohotaru, se va vedea pentru prima dată în această săpămână pe 5 și 6 aprilie în cadrul Festivalului de film One World Romania, de la ora 19:00, la Cinemateca Eforie, și pe 6 aprilie, de la ora 15:30, la Cinema Union. 

Filmul spune povestea videografului Iosif Zagor care își documentează ultimii patru ani de viață, singurătatea și boala, vorbind despre fricile sale de a fi evacuat forțat din trei locații diferite, unde a trăit în condiții precare la bătrânețe. Domnul Zagor și-a folosit vechea lui cameră pentru a înregistra video viața lui și a altora în locuințe sociale însă Iosif Zagor nu și-a filmat evacuările pentru că era pur și simplu ocupat să-și ia lucrurile. 

Filmul este deopotrivă justiție poetică și autoreprezentare printr-o tehnică video voice a acelor oameni invizibili care nu se încadrează în imaginea dinamică a unor orașe mari și scumpe, precum Cluj-Napoca.

„Am regizat „Moartea lui Iosif Zagor” („Zagor’s Death”) pentru că am eșuat. Ca activist, ca cercetător sau ca om politic, am propus, împreună cu alți experți, activiști și persoane vulnerabile pe care le-am întâlnit, politici publice prin care autoritățile investesc în locuințe sociale. Media UE de locuințe sociale și accesibile este puțin sub 10%, dar în România este chiar mai mică: 1%”

Adi Dohotaru, regizorul filmului.

Tema principală a documentarului, locuirea, este privită prin prisma vulnerabilității, prezentând contextul problematic în care accesul la locuințe al persoanelor vulnerabile sau marginale devine din ce în ce mai greu. Totodată, filmul vorbește și despre procesele de evacuare ale acestor persoane și modurile abuzive în care acestea au loc. 

Filmul își propune să dea voce protagonistului principal, Iosif Zagor, și să creeze un context de autoreprezentare, pledând pentru cedarea spațiului către persoanele vulnerabile de a-și spune propria poveste și a deveni vizibile.

„În materialul brut filmat de Iosif Zagor am vazut o poveste existențială, profund tulburatoare. Dacă Adi Dohotaru vorbește despre problema locuirii, eu văd în acest film o poveste despre condiția umană și despre conștientizarea fragilității noastre”

Monica Lăzurean-Gorgan.

Documentarul este regizat de  Adi Dohotaru, produs de Monica Lăzurean-Gorgan prin casa de producție Filmways, în co-producție cu SOS – Societate Organizată Sustenabil, co-producători Adi Dohotaru și Radu Gaciu, montat de Alexandru Popescu și realizat cu sprijinul Programului de Master de Film Documentar al Facultății de Teatru și Film din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca.

ADI DOHOTARU – REGIZOR / CO-PRODUCĂTOR

Adi Dohotaru este un regizor debutant din Cluj. Practică cercetare participativ acțională – Participatory Action Research –  și folosește o tehnică de antropologie performativă care îi împuternicește pe colaboratorii săi. Scrie legi, poezie, face cercetări civice și de mediu, propune politici publice prin activare cetățenească. Declamă că este mai mult un personaj decât regizor dintr-un scenariu utopic în care diviziunile muncii dispar.

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.