JUST FOR FUN COMEDY FESTIVAL

Spectacole și ateliere de improvizație și stand-up comedy cu invitați de renume. Rahel Otsa, Phill Lunn, Kristine Levine vin la București, alături de Doug Stanhope și Landry!

Just for Fun Comedy Festival, eveniment aflat la prima ediție, aduce la București nume mari ale improvizației internaționale, alături de comedianți importanți din mai multe generații, în perioada 13-19 noiembrie. Rahel Otsa, Phill Lunn, Kristine Levine, respectiv Doug Stanhope și Landry, vin la București pentru a susține spectacole speciale și a împărtăși din vasta lor experiență tuturor celor interesați de o carieră în stand-up comedy sau improvizație.

Celebrul improvizator britanic Phil Lunn vine de la Londra pentru a susține la Just for Fun Comedy Festival atelierele: „Introducere în improvizația muzicală” (14 noiembrie, de la 11:00), „Cum sa creezi personaje” (14 noiembrie, de la ora 15:00), „Cum să creezi un musical” (15 noiembrie ora 11:00 partea 1, respectiv 16 noiembrie ora 11:00 partea a doua). Îl puteți vedea cântând în „Phyllida Sings!” spectacol muzical special ce are loc sâmbătă, 19 noiembrie, de la ora 18:00, la Improteca (Str. Comănița 9).

Phil Lunn este un improvizator din Marea Britanie care predă improvizație la Londra și la festivaluri internaționale. A lucrat cu mai multe grupuri importante ca Music Box, Hoopla, Mischief Theatre și The Maydays, a susținut spectacole la multe festivaluri, iar în prezent, regizează The Staccatos, un grup muzical, și cântă și solo în cabaretul său improvizat „Phil Lunn Is…” unde interpretează diferite personaje. 

La Just For Fun Comedy Festival va ajunge în premieră și Rahel Otsa, fondatoarea unuia din primele teatre de improvizație din Estonia – Jaa !mproteater (2009-2019) – și producătoarea International Improv Festival Tilt din Tallinn. Rahel predă improvizație pentru copii și adulți de peste 13 ani. În 2022 și-a deschis propria școală de improvizație în Tallinn – Rahel Otsa Improkool. Face parte din comunitatea de improvizatori Ohana și este mereu în căutare de modalități prin care să facă improvizația o formă emoționantă de comunicare cu publicul. Atelierele ei, apreciate în Europa, Australia, Noua Zeelandă, Vietnam, Singapore, China, ajung și la București. Just shut up!” este atelierul pe care Rahel Otsa îl susține în festival, pe 14 noiembrie, de la ora 11:00, urmat de ”Alegeri îndrăznețe”, și ”Ai grijă!” miercuri 15 noiembrie de la ora 11:00, respectiv ora 15:00, ”Monologuri” – 16 noiembrie, ora 11:00, la Improteca, locația din Str. Negustori 25. Rahel Otsa coordonează pe 16 noiembrie de la ora 21:00 Student Improv Showcase – Long-form, un spectacol de improvizație long form cu participanții de la workshop-ul susținut în cadrul festivalului și va participa pe 17 noiembrie, de la 19:00 în spectacolul Long Form Montage, cu traineri invitați și actori rezidenți la Improteca (Str Comănița 9).

Actrița americană Kristine Levine, una din vedetele serialului „Portlandia” și deținătoarea unui Guinness World Record (prima femeie care a jucat în 50 de state în 50 de zile (în The Biggest Tour Ever), va susține la București atelierul “Beginning Sketch Comedy Writing and Performing  pe 14 și 15 noiembrie, de la ora 15:00, și pe 16 noiembrie de la ora 11:00, urmate de spectacolul Student Improv Showcase – Sketch pe care-l coordonează pe 16 noiembrie de la ora 19:00, la Improteca. 

Cunoscutul comediant american Doug Stanhope, autor, actor premiat, scenarist, activist politic și gazdă de podcast, vine în România pentru a susține un workshop de stand-up comedy intitulat “Comedy, Show Business and the Truth”, va participa apoi la podcastul „Între show-uri” de la Club 99, va găzdui un Open Mic și va susține scurte spectacole de stand-up comedy. Proiecția filmului lui Doug Stanhope “The Road Dog” va avea loc în premieră în România sâmbătă, 18 noiembrie, de la ora 15:00 la Club 99 (Bulevardul Dacia 99), urmată de o sesiune de întrebări și răspunsuri.

Trei workshop-uri în limba engleză susținute de comediantul canadian Landry completează programul festivalului. „Stand-up Fundamentals” (despre dezvoltarea materialelor de stand-up, prezență scenică, stil personal și multe altele),  „Crowd Work” (despre crearea unei conexiuni cu publicul) și „Mental health as a stand up comedian” (despre importanța sănătății mintale în munca de stand-up comedy), vor avea loc între 14-16 noiembrie.

Landry, un cunoscut comediant de origine canadiană, fost finalist al Great Canadian Laugh Off în 2010, relocat în Atlanta, unde a câștigat tot în 2010 titlul de „Best Male Comic” la Atlanta Stands Up Awards, are un stil unic și pasional care atrage public de toate vârstele, din întreaga lume. A fost câștigătorul World Series of Comedy 2011 și al Boston Comedy Festival în 2011 și a apărut în sezonul 3 al comediei „Bill Bellamy’s Who’s Got Jokes?” de la TV One și a avut numeroase spectacole în SUA. Publicul din București va avea ocazia să-l întâlnească pe Landry joi 16 noiembrie la sesiunea Open Mic, precum și la show-urile din 17 și 19 noiembrie.

Spectacolele și workshopurile de improvizație invitate la Just for Fun Comedy Festival vor avea loc în cadrul Improteca (în locațiile Str. Comanita nr. 9 sau Str. Negustori nr. 25).
Mai multe detalii despre workshop-urile de stand-up comedy, programul festivalului și bilete vor fi anunțate curând pe site-ul https://justforfuncomedy.ro.


Parteneri: Improtecaiabilet.ro, Asociatia copii pentru viitor.

Partener media principal: Radio Guerrilla

Parteneri media: Zile și Nopți, IQads, Spotmedia, Daily Magazine, Metropotam, Munteanu, Cooperativa Urbană.

Locații: Improteca, Club 99, Social Space Hidden, Teatrul de Arta București, Terasa Ubuntu, Lloyd Pub, Berăria Gambrinus.

JUST FOR FUN COMEDY FESTIVAL este un festival fringe, aflat la prima ediție, dedicat comunității și publicului de improvizație și stand-up, ce își propune celebrarea și dezvoltarea comunității locale de comedie.

Inițiatorii proiectului sunt Don Cooper (comediant american, stabilit în România, absolvent al IO Chicago și al Second City Toronto, precum și al Whole World and Village Theatre din Atlanta) și Andrei Bratu (actor, trainer, improvizator, fondator și manager al Teatrului Improteca, membru în trupa Urban Impro și actor colaborator la Teatrul Elisabeta).

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.