Karpaten Turism  a vândut vacanțe în valoare de 70 milioane de euro, număr record de clienți și de chartere operate, în 2021

Karpaten Turism a înregistrat vânzări mai mari decât înainte de pandemie, ȋn 2021, mai mari decât ȋn 2019, când se putea călători fără restricții. Tot anul trecut, agenția de turism a operat un număr record de chartere – 700 de zboruri – și a servit peste 85.000 de clienți.

,,Ȋn 2021, românii au vrut să călătorească, iar noi am făcut ce am știut mai bine – le-am oferit vacanțele mult visate, ȋn condiții de siguranță și confort. Am reușit asta printr-un efort comun și o muncă titanică a ȋntregii echipe. Nu am avut deloc predictibilitate, ȋn piață, dimpotrivă, țările treceau dintr-o zonă ȋn alta, restricțiile de acces se schimbau odată la câteva zile, astfel că am fost nevoiți să regândim și să reactualizăm constant planurile și strategiile. Timpul ne-a dovedit că am luat cele mai bune decizii pentru clienții noștri”, spune Alexandru Mărginean, General Manager la Karpaten Turism.

Din cele peste 700 de chartere operate, 150 au mers către destinații exotice, ȋn premieră națională, ȋn România: Maldive, Republica Dominicană, Kenya, Capul Verde și Madeira.

Cea mai vândută destinație din portofoliul Karpaten Turism a fost Egiptul, care a strâns mai mult de 35.000 turiști. Au fost peste 400 de zboruri, dintre care 100 doar în luna aprilie, din nouă orașe – București, Cluj, Timișoara, Iași, Oradea, Baia Mare, Suceava, Craiova și Bacău – către patru aeroporturi din Egipt.

Tot ȋn 2021, Karpaten Turism a câștigat Premiul 1 pentru Susținerea turismului la nivel global și lansarea în premieră a charterelor către destinații exotice, la Gala TopHotel Awards.

Obiective ambițioase pentru 2022

Pentru anul acesta, reprezentanții companiei au setat obiective ambițioase: să ajungă la o cifră de afaceri de 100 milioane de euro, la 125.000 de turiști, să organizeze 750 de croaziere și circuite. Ȋn același timp, agenția ȋși propune să adauge 14 destinații charter noi, ȋn portofoliu, și să opereze 1.200 de zboruri. 

******************************************************************************

Karpaten Turism este una dintre cele mai mari agenţii turoperatoare din România, specializată în organizarea de pachete și servicii turistice complexe, atât pe plan local, cât și peste hotare.

Fondată în anul 1996, Karpaten Turism a fost una dintre primele agenţii turoperatoare care s-a dedicat promovării atracţiilor turistice din România și atragerii de turiști străini, reușind de-a lungul timpului să devină lider de piaţă în organizarea de circuite, croaziere și sejururi.

Agenția a primit titlul de ,,Cea mai bună agenţie de Incoming din România” din partea TopHotelAwards în 2016, 2018 și 2019, iar la gala din 2021 a câștigat Premiul 1 la categoria Best Initiative for Supporting Global Tourism, pentru lansarea ȋn premieră a zborurilor charter către Maldive și alte destinații exotice, ȋn perioada pandemiei de coronavirus. 

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.