Miniseria „România sălbatică”, din 12 mai pe HBO Max
|Cel mai complex proiect documentar dedicat naturii din România vine la HBO Max.
„România sălbatică”, realizat de Dan Dinu și Cosmin Dumitrache, va putea fi vizionat de abonații platformei de streaming din 12 mai, pe parcursul a trei episoade. În iulie, miniseria va fi difuzată și pe HBO.
Recompensat la Premiile Gopo 2022 cu premiile pentru cel mai bun documentar, cea mai bună muzică originală și cel mai bun sunet, filmul „România sălbatică”, a avut premiera la TIFF 2021 și s-a bucurat de un mare succes în rândul publicului.
Miniseria „România sălbatică” oferă publicului ocazia de vedea, într-o nouă formă, rezultatul muncii unei echipe care a adunat mii de kilometri parcurși, sute de ore de filmare și 10 ani de pre-producție. Narate în limba română de Melania Medeleanu și în versiunea în limba engleză de Peter Venn, cele trei episoade ne poartă într-o emoționantă călătorie prin locuri spectaculoase și greu accesibile, oferindu-ne povești unice despre biodiversitatea țării.
„Am urmărit filmul amețită de atâta frumusețe. Și dacă de obicei atunci când vorbesc îmi doresc ca vocea mea să se audă, de această dată am vrut să fie mai degrabă șoaptă, să adauge informație fără să distragă atenția de la cântecul naturii. Am lecturat cu drag și cu emoție și, mai ales, cu recunoștință față de cei care au adus pe ecrane frumusețea sălbatică a României noastre.”
Melania Medeleanu
Dan Dinu și Cosmin Dumitrache au decis în 2018 să ducă la bun sfârșit un film documentar de amploare, continuând astfel munca începută în 2010 cu fotografierea celor 28 de rezervații mari din România (parcuri naționale, parcuri naturale, geo-parcuri și o rezervație a Biosferei), demers finalizat cu o expoziție de fotografie în aer liber, vizitată de peste 50.000 de oameni din marile orașe din țară.
Dan Dinu fotografiază natura de mai bine de 20 de ani, jumătate din această perioadă dedicând-o proiectului România Sălbatică. Este membru fondator și președinte Forona (Organizația Fotografilor de Natură din România) și a colaborat cu multe ONG-uri de mediu în proiecte de conservare a naturii. Lucrează în domeniul filmului documentar din 2013, fiind parte atât din producții locale, cât și din proiecte de anvergură pentru NatGeo Wild sau BBC.
Cosmin Dumitrache, videograf cu peste 15 ani de experiență, s-a alăturat proiectului în 2014 și alături de Dan Dinu a fondat NTD Film, sub tutela căruia a produs mai multe filme, unele dintre acestea selectate sau premiate la festivaluri de film din întreaga lume. De-a lungul timpului a filmat și pentru producții de anvergură difuzate de NatGeo Wild. Este un colaborator frecvent al ONG-urilor de mediu, alături de care a lucrat la diferite proiecte de conservare și educare.
În primul episod, „Sezonul speranței” – din 12 mai pe HBO Max (48 de minute) – călătoria începe cu mult așteptata sosire a primăverii, un sezon al speranței, când majoritatea animalelor se pregătesc pentru un nou ciclu de viață. De la viața dură din munții înalți, la stepele sudice ale României, descoperim cele mai bine păstrate secrete ale sălbăticiei Europei.
Cel de-al doilea episod, „Sezonul abundenței” – din 19 mai pe HBO Max (49 de minute) – continuă călătoria odată cu sosirea verii, un sezon al abundenței, când animalele tinere încep să se bucure de frumusețea vieții și să accepte provocările naturii în diferite regiuni, de la munții transilvăneni minunați, la cea mai mare întindere de apă de pe continent.
„Sezonul schimbării” – din 26 mai pe HBO Max (48 de minute) – al treilea episod al miniseriei, ne transpune în imagini incredibile de toamnă și iarnă, prin pădurile seculare incredibile și o mulțime de peisaje unice ale țării.Proiectul „România sălbatică” s-a bucurat încă de la început de susținerea specialiștilor din ONG-urile de mediu, a administratorilor parcurilor și rezervațiilor naturale, precum și a întregii comunități de fotografi și pasionați de natură.