Plaja Tuzla va găzdui în acest weekend singurul festival de rock alternativ de la mare – Living Rock
|Living Rock, singurul festival de rock alternativ de la mare, are loc între 19 și 21 august, pe una dintre cele mai frumoase plaje din România – plaja Tuzla. Au mai rămas doar trei zile până când trupa belgiană Balthazar, alături de cele mai iubite trupe de pe scena muzicii rock din România, vor concerta în fața a mii de oameni.
Pe lângă muzică bună, festivalierii se vor putea bucura în cele trei zile de Living Rock de soare, băi în mare, surfing și stand up paddling și se vor putea relaxa la umbră în zonele special amenajate. În plus, nostalgicii pot trimite celor dragi cărți poștale, în mod gratuit, cu ajutorul companiei Pink Post.
Ce trebuie să știi înainte de festival
ACCES – Accesul la festival se face pe bază de bilet pentru o zi (120 de lei) sau abonament pe trei zile (275 de lei), disponibile la vânzare pe iabilet.ro. La intrare se vor mai putea achiziționa abonamente la prețul de 325 de lei și bilete de o zi, la 145 de lei.
CAMPING – Accesul în camping este permis exclusiv persoanelor care dețin un bilet de camping și un abonament sau bilet valid de festival. Biletele pentru camping sunt sold out.
Cum ajungi la Living Rock:
- Cu mașina până la festival – Căutați pe google maps Living Rock Festival și pin-ul vă va arăta localizarea festivalului: https://goo.gl/maps/BN9489oMu65DvnvG9. Este posibil ca GPS-ul să vă inducă puțin în eroare pentru că anumite drumuri sunt în șantier, așa că traseul de urmat cu mașina este următorul: ajunși în Tuzla pe DN, la sensul giratoriu mergeți pe Str. Morii și urmați indicatoarele pe traseul Str. Pasajului, Str. Farului, Str. Nicolae Titulescu, Str. I. L. Caragiale, Str. Ioan Budai-Deleanu și apoi ajungeți în zona de festival. Parcarea este localizată chiar la intrarea în festival și este gratuită.
- Cu trenul până la gările Eforie Sud sau Costinești, de unde puteți comanda un taxi până la Living Rock Festival https://goo.gl/maps/BN9489oMu65DvnvG9 – prețul ar trebui să fie de aproximativ 5 lei/km, iar o cursă în jur de 30-50 lei.
Programul complet:
VINERI, 19.08
Main stage – începând cu ora 18:45
Hvnds
Dl. Goe
Toulouse Lautrec
byron
Vița de Vie
SÂMBĂTĂ, 20.08
Brunch stage – începând cu ora 13:00
The Kryptonite Sparks
Silent Strike
Main stage – începând cu ora 19:30
E.M.I.L.
Luna Amară
The Mono Jacks
COMA
After party – începând cu ora 00:45
Bogdan Simion & Lăutarii de Mătase
DUMINICĂ, 21.08
Brunch stage – începând cu ora 13:00
Amadeus
Oigăn + Doru Trăscău
Luiza Zan & Istvan Gyarfas
Main stage – începând cu ora 20:00 Piqued Jacks
Robin and the Backstabbers
Balthazar