UPSILAMBA, club de lectură pentru copii, pornește în caravană

UPSILAMBA – cuvântul bucuriilor intense, al emoțiilor curate, cuvântul magic ce deschide o altă lume, inventat de Nabokov – a pornit săptămâna aceasta prin România într-o caravană cu cluburi de lectură pentru copii organizate în școli din județele Dâmbovița (Fieni, Moroeni, Pucioasa și Glod) și Olt (Potcoava, Voineasa, Schitu și Slătioara).

În perioada martie – iunie, copii între 6 și 14 ani vor rosti “upsilamba” pentru a deschide universul literar al unor autori precum Astrid Lindgren, Antoine de Saint-Exupéry, William Shakespeare și universul unor amintiri de aur din cartea de benzi desenate a tânărului autor contemporan Daniel Horia. 

Programul are ca principal obiectiv promovarea lecturii către copiii din zonele cu acces limitat la cultură. La nivel național industria cărții este una în suferință. Suntem pe ultimele locuri în Europa la achiziția de carte și la citit. Potrivit Eurostat, 93,5% dintre români nu cumpără nici măcar o carte pe an. Avem cele mai puține librării pe cap de locuitor și cele mai puține cinematografe din Europa. Analfabetismul funcțional este subiectul știrilor la fiecare început și sfârșit de an școlar. Realitatea este una neonorantă, iar proiectele care se adresează copiilor – cei mai vulnerabili, dar și singurii care pot face o schimbare – sunt puține. Încercăm, prin acest proiect, să îi facem să citească, sa înțeleagă de ce e important să citim, să înțeleagă ce citesc și să dialogheze, să pună întrebări.

UPSILAMBA își propune să ajungă în medii vitregite din punct de vedere cultural, dar nevoia de carte și de lectură este acută în toate zonele sociale. Citim din ce în ce mai puțin și asta nu înseamnă doar că vor fi din ce în ce mai puțini cei care înțeleg un text lecturat la prima vedere, dar vom fi din ce în ce mai puțin empatici, din ce în ce mai puțin atenți la ce se întâmplă în noi și în jurul nostru, din ce în ce mai blocați în stereotipii emoționale pe care, fără ajutorul lecturii, nu vom reuși să le înțelegem și să le depășim. Lipsa lecturii ne sărăcește emoțional, în primul rând și abia apoi cultural.

Asociația Enkidu.

UPSILAMBA își propune să aducă bucuria lecturii în rândul celor mici care mai pot schimba ceva. Suntem viciați de tehnologie, de mediatizarea performanțelor pe care le obținem la științele exacte, de faptul că ni se spune că succesul înseamnă să stăpânești tehnologia, ignorând bogățiile emoționale și spirituale pe care ți le pot aduce lectura, visarea, imaginația, exprimarea a ceea ce simți, a ceea ce explorezi provocat de ficțiune.

UPSILAMBA este co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național și organizat de Asociația Enkidu, având ca partener de mobilitate Autonom și parteneri media Radio România Cultural, Liternet, Ziarul Metropolis, cinemaframe.ro și cinematour.ro

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitea beneficiarului finațării.

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.