Weekend de Oscar cu filme de referință și zeci de premii la Warner TV
|Cincisprezece lungmetraje distinse cu cea mai râvnită statuetă din industria cinematografiei vor fi difuzate de Warner TV în avanpremiera celei de-a 95-a gale de decernare a Premiilor Academiei Americane de Film, iar postul va recompensa cinefilii cu zeci de premii.
Producții ca „Top Gun”, „Shaft”, „Goodfellas” și „Dallas Buyers Club” vor putea fi urmărite pe 11 și 12 martie, de la ora 08:00 până după miezul nopții, la Warner TV.
Maratonul Oscar va debuta, în dimineața de 11 martie, cu „Un american la Paris/ An American in Paris” (1951), regizat de Vincente Minnelli și premiat cu șase trofee, inclusiv pentru cel mai bun film. După cel de-al Doilea Război Mondial, în orașul artelor, Jerry Mulligan (interpretat de Gene Kelly) încearcă să-și descopere vocația de pictor. De fapt, el are certitudinea propriei valori, nefiind cu nimic vinovat de faptul că lumea este atât de reticentă și nu dorește deloc să se îmbunătățească, acceptându-i opera. În așteptarea unei recunoașteri unanime, are norocul de a fi descoperit.
„Vrăjitorul din Oz/ The Wizard of Oz” (1939), de Victor Fleming, adaptare a poveștii lui L. Frank Baum, o are în rol principal pe Judy Garland. Ea este Dorothy, care, pentru a-și salva cățelușul Toto de o vecina rea, vrea să plece de acasă, dar se întoarce tocmai când o tornadă lovește ferma ei din Kansas și o transportă în lumea lui Oz. Pe drumul pavat de cărămizi galbene, fetița se împrietenește cu trei personaje stranii și pornesc împreună către orașul unde locuiește Marele Vrăjitor, fiecare cu o dorință. Filmul a fost recompensat cu două Oscaruri (muzică originală și cântec original, „Over the Rainbow”).
O altă ecranizare și o poveste plină de aventuri este „Ocolul Pământului în 80 de zile/ Around the World in 80 Days” (1956), de Michael Anderson și John Farrow, premiat cu cinci Oscaruri, inclusiv la categoria cel mai bun film. În prim-plan stă Phileas Fogg, interpretat de David Niven, care proclamă în fața colegilor săi, membri ai unui club de domni din Londra, că poate face ocolul globului în doar 80 de zile, și pariază 20.000 de lire sterline pe succesul demersului său.
„Discursul regelui/ The King’s Speech” (2010), regizat de Tom Hooper, este bazat pe o poveste adevărată. Lungmetrajul, desemnat cel mai bun film, premiat și pentru regie, scenariu original și interpretare masculină în rol principal, descrie relația de prietenie care se leagă între cel care avea să devină regele George al VI-lea (jucat de Colin Firth) și Lionel Longue (Geoffrey Rush), un logoped mai puțin obișnuit.
Comedia fantezistă „Miezul nopții în Paris/ Midnight in Paris” (2011), de Woody Allen, premiat pentru scenariu original, are în centru un scriitor interpretat de Owen Wilson. Aflat în Paris împreună cu logodnica şi familia ei, în fiecare noapte el se trezeşte în mod misterios transpus în Oraşul Luminilor din anii 1920.
Drama „Luptătorul/ The Fighter” (2010), regizată de David O. Russell, îi are în distribuție pe Christian Bale, Mark Wahlberg și Melissa Leo și relatează povestea reală a boxerului „Irish” Micky Ward și ascensiunea lui de pe străzile rău-famate ale orașului Lowell din Massachusetts spre titlul de campion mondial la categoria mijlocie. Christian Bale și Melissa Leo au fost premiați cu Oscar pentru interpretare.
„Dallas Buyers Club” (2013), regizat de Jean-Marc Vallée, îl are în centru pe Ron Woodroof (jucat de Matthew McConaughey), electrician şi escroc. Acţiunea, inspirată de o poveste reală, are loc în 1985, când Ron – diagnosticat cu SIDA – reuşeşte să evite sistemul şi să ajute pacienţii seropozitivi să primească medicamentele de care au nevoie. Filmul s-a impus la categoriile de interpretare masculină a premiilor Oscar (Matthew McConaughey și Jared Leto), dar și la categoria machiaj-coafură.
Prima zi a maratonului se va încheia cu „Băieți buni/ Goodfellas” (1990), de Martin Scorsese. În centru se află Henry Hill (Ray Liotta), un gangster de mâna a doua care ia parte la o spargere împreună cu Jimmy Conway (Robert de Niro) și Tommy De Vito (Joe Pesci). Ultimii doi devin personaje importante ale mafiei, în timp ce Henry este afectat de succesul lor. Joe Pesci a fost premiat cu Oscar pentru rol secundar.
Unul dintre cele mai romantice filme din toate timpurile, „Casablanca” (1942), regizat de Michael Curtiz, va deschide a doua zi a Weekendului de Oscar de la Warner TV. Academia americană l-a recompensat pentru regie, scenariu și l-a desemnat cel mai bun film. Lungmetrajul cu Humphrey Bogart şi Ingrid Bergman în rolurile principale spune povestea unui expat american care deţine o cafenea în Maroc şi care luptă cu sine pentru a decide dacă să îşi ajute fosta iubită să scape de nazişti împreună cu soţul ei fugar.
„Pe aripile vântului/ Gone with the Wind” (1939), de Victor Fleming, ecranizarea romanului omonim semnat de Margaret Mitchell, spune povestea iubirii dintre Scarlett O’Hara (Vivien Leigh) și Rhett Butler (Clark Gable) în timpul Războiului Civil American. Este povestea unei femei egoiste care nu vrea să își recunoască sentimentele. Pelicula a fost premiată cu opt statuete Oscar, inclusiv pentru cel mai bun film.
O altă poveste de iubire, dar și multă acțiune, regăsim în „Top Gun” (1986), de Tony Scott, film premiat cu Oscar pentru cântec original („Take My Breath Away”). Tom Cruise este Maverick, care pilotează din instinct, fără să respecte regulile, și care trebuie să-și înfrunte demonii pentru a reuși într-o lume unde locul al doilea nu există. Kelly McGillis joacă rolul instructorului civil care ajunge să aibă un interes mai mult decât profesional pentru pilotul rebel.
Filmul SF „Interstelar: Călătorind prin Univers/ Interstellar” (2014), de Christopher Nolan, îi are în distribuție pe Matthew McConaughey, Anne Hathaway și Jessica Chastaine. În contextul în care existența omenirii pe Terra este amenințată, un grup de exploratori depășește limitele spațiului și cucerește imensele distanțe ale unei călătorii interstelare. Lungmetrajul a fost premiat pentru efecte vizuale.
Același Christopher Nolan semnează și thrillerul științifico-fantastic „Începutul/ Inception” (2010), cu Leonardo DiCaprio și Elliot Page în distribuție, premiat cu patru Oscaruri, între care pentru imagine. Rara abilitate a lui Cobb l-a făcut extrem de căutat în lumea spionajului tehnologic, dar l-a făcut în același timp să piardă tot ce era mai important pentru el și l-a transformat într-un fugar internațional. Îi este oferită șansa să recapete tot: o ultimă misiune i-ar putea reda viața de dinainte, dacă reușește un lucru imposibil.
„Matrix” (1999), de Lana Wachowski, a fost recompensat cu patru trofee Oscar (montaj, sunet, efecte vizuale și de sunet). În centrul acțiunii se află Neo (Keanu Reeves), care încearcă din răsputeri să afle adevărul despre o lume despre care a auzit vorbindu-se doar în șoaptă, o lume misterioasă și plină de necunoscut.
Maratonul filmelor de Oscar se va încheia cu „Shaft” (1971), regizat de Gordon Parks. Un lider al crimei organizate de New York îl angajează pe John Shaft (jucat de Richard Roundtree), cel mai bun detectiv particular de culoare din oraș, pentru a-i găsi și recupera fiica răpită. Lungmetrajul a fost recompensat de Academia pentru cea mai bună muzică originală.
În cele două zile de weekend, Warner TV România va publica pe Facebook câte o întrebare dintr-un film difuzat. Pentru a participa la concurs este nevoie ca utilizatorii să răspundă corect la întrebare și să dea „Like” paginii Warner TV România. Câștigătorii vor fi aleși, prin random.org, pe 15 martie. Sunt puse în joc: 20 de video proiectoare, 2 coduri promoționale pentru descărcarea gratuită a jocului video „Hogwarts Legacy”, 50 de aparate pentru popcorn, 50 de pături din material reciclat, care pot deveni poncho, 20 de pături și 20 de căni.
–––––––––––
Despre Warner Bros. Discovery
Warner Bros. Discovery (NASDAQ: WBD) este o companie globală, lider în domeniul media și al divertismentului, care produce și distribuie cel mai popular și complet portofoliu de conținut și branduri din lume, prin televiziune, film și streaming. Disponibilă în peste 220 de țări și teritorii și în 50 de limbi, Warner Bros. Discovery inspiră, informează și distrează publicul din întreaga lume prin intermediul mărcilor și produselor sale emblematice, printre care: Warner Bros: Discovery Channel, discovery+, CNN, DC, Eurosport, HBO, HBO Max, HGTV, Food Network, Investigation Discovery, TLC, TNT, TBS, truTV, Travel Channel, MotorTrend, Animal Planet, Science Channel, Warner Bros. Pictures, New Line Cinema, Cartoon Network, Adult Swim, Turner Classic Movies și altele. Pentru mai multe informații, vă rugăm să vizitați www.wbd.com.