Adi Hădean: Solidar Social a livrat peste 200.000 de porții de mâncare în mai puțin de un an

Asociația Adi Hădean anunță depășirea pragului de 200.000 de porții de mâncare distribuite cadrelor medicale aflate în prima linie a luptei împotriva COVID-19 și a familiilor cu venituri mici.

„Să știi să împarți e lucru mare. Am spus-o în trecut și tot la asta mă gândesc acum, când mai avem fix două săptămâni până la aniversarea primului an de Solidar Social. Au fost 12 luni în care câteva sute de voluntari și zeci de sponsori au împărțit timpul, banii și energia lor pentru a asigura o masă caldă celor aflați în dificultate. Le suntem recunoscători. Mergem înainte, suntem solidari și căutăm oameni ca noi, persoane care să înțeleagă nevoia acută de mâncare gătită și sănătoasă pentru cei care nu au niciun sprijin. Ținta este să ne extindem în așa măsură încât să asigurăm un milion de porții de mâncare caldă anual”, a declarat Chef Adi Hădean. 

În prezent, asociația distribuie zilnic peste 1000 porții de mâncare gătită cu ajutorul a peste 200 de voluntari și cu sprijinul a 60 de sponsori corporate și 200 de donatori. Beneficiarii proiectului social sunt din București, Hunedoara și Constanța, atât persoane vârstnice, copii din familii defavorizate, persoane provenite din medii vulnerabile, cât și cadre medicale de la Institutul Balș.

Pentru a ajunge la obiectivul de un milion de porții calde anual, sunt necesare aproape 100 kg de alimente zilnic, minimum patru autoutilitare pentru livrare și materiale specifice de protecție sanitară în contextul pandemiei. Acestor nevoi li se adaugă cea mai importantă: resursa umană implicată voluntar în pregătirea, ambalarea și transportul pachetelor. 

„Solidar Social” este un proiect umanitar inițiat de Asociația Adi Hădean la începutul pandemiei. Acțiunile sunt susținute prin donații și voluntariat. De la 1 aprilie 2020, până în prezent, s-au alăturat proiectului Macromex, PepsiCo, Telus, Autonom, MicroGreens, Nordic Shops, Oti, fiLeonidas, Selgros, Banca pentru Alimente, Napolact, Hochland, MOL, Danone, Fuchs Condimente, Penny Market, KissFM, RockFM, Carpatina, Mara Mura, Agricola, Brandis, Ferma Pogacean, Maspex, Maresi, Finastra, VestFood, Cuveeo, First Coffee, Biodeck, DeliFood, Unilever, Orkla, Univer, ParmaFood, Gustav Hahn, Pastificio Ambra, Maspex, Zea, Catwalk by Ramona Mindru, Heaven, Rompaper, Vector Integrated Services și Process Color.

Cei care vor să afle mai multe despre proiect sau despre cum se pot implica pot accesa https://activsocial.adihadean.ro.

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.