Artă și tehnologie: NOVA prezintă la București unii dintre cei mai inovatori artiști ai momentului

– Joan Fontcuberta, Paula Vitola sau memoryMechanics vor expune la NOVA –

NOVA explorează forme contemporane de expresie artistică făcute posibile de tehnologii inovatoare. Evenimentul va avea loc la în perioada 23 august – 15 septembrie. Pe parcursul a trei săptămâni, artiști din România, Spania, Marea Britanie, Austria, Danemarca, Letonia sau Canada vor aduce la București performance-uri, instalații interactive și lucrări de artă care îmbină fotografia, mișcarea, sunetul, jocurile sau design-ul cu tehnologii precum Inteligența Artificială. Expoziția principală NOVA va fi inaugurată la Galeria Galateca, iar alte spații ale festivalului includ creart Gallery, CINETic sau DESCHIS Gastrobar. 

Evenimentul se va deschide cu un sound performance al artistei letone Paula Vitola, care transformă lumina soarelui în muzică – I SPEAK SUN.

Din programul NOVA 2021 face parte și cel mai nou proiect al spaniolului Joan Fontcuberta, considerat unul dintre cei mai importanți artiști conceptuali din lume. „Prosopagnosia | La petite mort”, realizat alături de Pilar Rosado, transformă o serie de fotografii istorice din 1930 în portrete noi, ale unor persoane inexistente, folosind tehnologia Generative Adversarial Networks (GAN), creată chiar de artiști.

Instalația memoryMechanics invită vizitatorii să își folosească corpurile pentru a scoate la lumină amintiri. În fața unui AI, care înregistrează și stochează mișcarea și sunetul, aceștia își pot spune povestea, ca parte dintr-un proiect global de salvare a memoriei. memoryMechanics este rezultatul cercetării a două grupuri de artiști danezi.

NOVA 2021 include și o serie de workshop-uri și prezentări dedicate studenților sau pasionaților de tehnologie. Christa Sommerer și Laurent Mignonneau, fondatorii unuia dintre cele mai importante programe de studii în tehnologie și artă din Europa, Interface Cultures Department de la Universitatea de Artă și Design din Linz, vor susține o prezentare despre munca lor și cele mai importante trenduri în domeniu. Din program face parte și un workshop despre machine learning susținut de Grigore Burloiu, fondatorul masteratului de Tehnologii interactive pentru arte performative și media din cadrul UNATC București.

Calendarul complet al festivalului poate fi consultat pe www.novanova.ro 

Emilia Păunescu, curatorul NOVA:

„2020/2021 este bucata de timp în care cu toții am ajuns să ne punem întrebări mari în cadre mici. Dincolo de performanța tehnologiilor pe care le implică, lucrările din această ediție a NOVA vorbesc despre identitate și apropiere. Sunt câteva unghiuri personale ale artiștilor invitați, interesant de descoperit împreună. Arhitecturi ale „eu”-ului și ale „noi”-ului, construite cu instrumentele vremii. Ca să ne ajute să ne privim mai îndeaproape, rețele neuronale artificiale complexe parcurg zilnic procese de învățare gigant. Am inclus în NOVA o parte cuceritoare a acestor duete om-mașină, în care ne căutăm.”

Participarea la evenimentele NOVA este gratuită. O parte dintre performance-uri și workshop-uri necesită înscriere prealabilă. Toate detaliile sunt pe site-ul festivalului. 

Noutăți despre NOVA vor fi postate pe paginile de Facebook și de Instagram:

www.facebook.com/novafestivalromania 

www.instagram.com/nova.festival/ 

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.