Din Otopeni spre vechii Codri ai Vlăsiei, pe bicicletă: prima ediție Otopeni MTB Adventure are loc pe 7 noiembrie

Pedalează. Explorează. Sărbătorește! Pe 7 noiembrie, MTB Academy aduce la Otopeni o nouă cursă de mountain bike: Otopeni MTB Adventure. Comunitatea de ciclism se reunește la start pentru o ultimă cursă înainte de iarnă. Competiția marchează finalul sezonului Riders Club 2026 și îi invită pe toți pasionații de MTB, de la copii și familii, până la cicliști experimentați, să încheie anul pe două roți, într-o zi care va fi mai mult decât o cursă: un prilej de a celebra un întreg sezon de ciclism.
Competiția va avea startul și sosirea în Parcul 1 Mai – Odăile, Otopeni, iar programul sportiv este construit în jurul a două curse distincte:
- La ora 11:00 se va da startul pe Traseul Scurt, de 14 km, dedicat copiilor și celor aflați la primele experiențe competiționale. Copiii concurează în categoriile de vârstă 5–7 ani, 8–10 ani și 11–13 ani, feminin și masculin. Pentru părinții sau adulții care doresc să le fie alături există o categorie specială, necompetitivă, de însoțitori.
- La ora 12:30 se va da, în valuri, startul pe Traseul Standard și E-MTB, de 37 km. Traseul Standard este destinat participanților de la 14 ani în sus și include categorii pentru niveluri diferite de pregătire, de la amatori până la Elite. Pe același traseu se desfășoară și cursele E-MTB, feminin și masculin.
Înscrierile sunt deja deschise, iar locurile pot fi rezervate aici: https://www.ridersclub.ro/ro/competitie-ciclism/otopeni-mtb-adventure-2026#inscrieri.
Înscrierile online se încheie pe 5 noiembrie 2026, la ora 23:59, fără posibilitatea înscrierii la fața locului. Pentru prima ediție sunt disponibile maximum 1.000 de locuri.
Participare gratuită pentru locuitorii din Otopeni și reducere pentru familii
Evenimentul își propune să implice direct și comunitatea locală. Locuitorii orașului Otopeni beneficiază de înscriere gratuită, fiind invitați să descopere pe bicicletă traseele din apropierea casei și să se alăture comunității Riders Club.
Participarea în familie este, de asemenea, încurajată. Familiile formate din minimum trei persoane beneficiază de o reducere de 15% din taxa standard de înscriere, astfel încât experiența unui concurs de mountain bike să poată fi trăită împreună de copii, părinți și chiar bunici.
Prin peisajele de toamnă ale vechilor Codri ai Vlăsiei
Traseele îi scot pe participanți din zona urbană și îi poartă prin peisaje de toamnă, drumuri de câmp și zone împădurite care păstrează urme ale vechilor Codri ai Vlăsiei. Se va pedala și pe porțiuni asociate vechilor drumuri comerciale care legau Bucureștiul de Brașov, prin zona actualelor Odăile, Tamași, Costeasca și Corbeanca, traseul continuând spre împrejurimile localităților Corbeanca și Buftea și în apropierea unui reper istoric major al zonei, Palatul Mogoșoaia.
Un gest concret pentru copiii cu sindromul CLOVES
Dincolo de competiție, Otopeni MTB Adventure are și o componentă socială importantă: 50% din încasările generate de eveniment vor fi direcționate către Asociația CLOVES, pentru sprijinirea copiilor diagnosticați cu sindromul CLOVES. Inițiativa face parte dintr-o direcție pe care Riders Club își propune să o dezvolte la nivelul întregii serii de competiții: fiecare eveniment să fie și o ocazie prin care comunitatea de ciclism să contribuie concret la susținerea unei cauze sociale.
Un final de sezon ca o sărbătoare
Otopeni MTB Adventure va fi mai mult decât o competiție de final de an. Fiind ultima întâlnire Riders Club din 2026, evenimentul va fi un prilej de a privi în urmă la sezonul care se încheie și la momentele care au adus comunitatea împreună de-a lungul anului. După curse și festivitatea de premiere, ziua va continua cu muzică și timp pentru socializare, într-o atmosferă relaxată, dedicată bucuriei de a pedala și pasiunii pentru ciclism.
„Ne dorim ca Otopeni MTB Adventure să fie mai mult decât ultima cursă a sezonului Riders Club 2026. Vrem să fie un moment în care comunitatea se reunește, celebrează un an de ciclism și se bucură din nou de pasiunea care ne aduce la fiecare start. În același timp, credem că fiecare competiție poate lăsa ceva în urmă și dincolo de rezultatele sportive. De aceea, ne propunem să includem în cât mai multe dintre evenimentele Riders Club și componenta socială – un mic ajutor care poate face un mare bine. Îi așteptăm pe 7 noiembrie pe toți iubitorii de MTB la Otopeni și le mulțumim că aleg, sezon după sezon, să pedaleze alături de noi!” – Răzvan Jugănaru, organizator Otopeni MTB Adventure.
În cazul în care condițiile meteorologice nu permit desfășurarea competiției în condiții bune și de siguranță pe 7 noiembrie, data de rezervă este 21 noiembrie 2026.
Otopeni MTB Adventure este organizat de MTB Academy și face parte din calendarul competițional Riders Club 2026.
Informații la zi despre eveniment se găsesc pe site-ul oficial https://www.ridersclub.ro/ro/competitie-ciclism/otopeni-mtb-adventure-2026 și în social media:
- Facebook – https://www.facebook.com/RidersClub.ro/
- Instagram – https://www.instagram.com/ridersclubro/), ori prin abonarea la newsletterul Riders Club.
***
Partenerii oficiali ai evenimentului
Partener Logistic Oficial: Raben Group România.
Sponsori: Bellotto, Biborțeni, Fresh 0.0 România, Goldnutrition România, Garmin România, Stonefeet, Doctor Detergent, Vitalos, Barilla, Wasa, Esemneaza.ro, Nescafé, Nestlé, Joe, Kineto Medical Health, TEMAD, WD-40, Boomag, Pirin Hill, Pensiunea Popasul Ciclistului, OFFROAD Adventure, A&I Concept.
Partenerii instituționali: Primăria și Consiliul Local Oraș Otopeni, Clubul Sportiv Otopeni, Federația Română de Ciclism, Regia Națională a Pădurilor – Romsilva.
Parteneri media: Biklo.ro by DirtBike, Ciclism.ro, FreeriderPunctRo.
KLARMEDIA – Partener monitorizare de presă.
***
Despre MTB Academy:
MTB Academy este una dintre cele mai mari comunități dedicate ciclismului din România, cu peste 500 de copii activi în propria școală de ciclism și cu experiența organizării a peste 100 de evenimente sportive de amploare.
Pornită din dorința de a-i aduce pe copii mai aproape de bicicletă, MTB Academy a dezvoltat în timp un adevărat ecosistem în jurul ciclismului, care pornește de la inițiere și educație, continuă cu antrenamente și competiții și oferă, pentru cei care își doresc, un drum către ciclismul de performanță.
Mai mult decât un organizator de curse, MTB Academy construiește comunități, promovează ciclismul ca parte a unui stil de viață sănătos, responsabil și sustenabil și susține o relație mai bună între bicicliști, oraș și ceilalți participanți la trafic.
Experiența acumulată în educație și sport se regăsește și în organizarea unor evenimente importante din ciclismul românesc. Din portofoliul MTB Academy fac parte competiții și proiecte precum Riders Club, L’Étape România by Tour de France, MTB Academy Cup, Lupii Dacilor – Trofeul Muscelului, precum și alte evenimente naționale și internaționale.
Despre Riders Club:
Riders Club este una dintre cele mai cunoscute și longevive comunități de ciclism din România, construită în jurul unei serii de evenimente care, de-a lungul anilor, au adus la start mii de copii, familii, cicliști amatori și sportivi de performanță.
Mai mult decât un circuit de competiții, Riders Club și-a propus încă de la început să facă ciclismul accesibil unui public cât mai larg. De la trasee pentru copii și pentru cei aflați la prima experiență de concurs până la provocări dedicate riderilor experimentați, evenimentele Riders Club sunt gândite astfel încât fiecare participant să își poată găsi locul la start.
Din calendarul Riders Club fac parte evenimente devenite repere pentru comunitatea MTB din România, precum Ziua B, Topoloveni Summer Tour, MTB Academy Cup XCO și Lupii Dacilor – Trofeul Muscelului, cărora li se alătură, începând din 2026, Otopeni MTB Adventure.
În jurul acestor evenimente s-a format, în timp, o comunitate care depășește ideea de clasament și rezultat. Riders Club înseamnă întâlnirea cu prietenii, familii care petrec o zi împreună în aer liber, copii care descoperă primele emoții ale unui concurs și cicliști care revin an de an pentru experiența de la start și de la finish.
Prin Riders Club, MTB Academy urmărește să creeze o legătură firească între ciclismul recreațional, competițiile pentru amatori și dezvoltarea noilor generații de bicicliști, construind un ecosistem în care bicicleta devine un mijloc de mișcare, socializare, educație și performanță.