„Lux Æterna”, cel mai nou film al lui Gaspar Noé, și „Vocea umană”/ „The Human Voice”, filmul lui Pedro Almodóvar cu Tilda Swinton, în cinema din 17 septembrie.

Independența Film lansează în cinema din 17 septembrie, la pachet, două noi titluri ale regizorilor consacrați Gaspar Noé și Pedro Almodóvar: „Lux Æterna”, un mediu-metraj produs de celebra casă de modă Yves Saint Laurent, cu Béatrice Dalle și Charlotte Gainsbourg în rolurile principale, și scurtmetrajul „Vocea umană”/ „The Human Voice”, care o are pe Tilda Swinton ca protagonistă, purtând haine semnate de Balenciaga. 

Considerat drept unul dintre cei mai provocatori cineaști, Gaspar Noé a prezentat la Cannes 2020 noul său film „Lux Æterna”, un mediu-metraj care face parte din proiectul Self al brandului Yves Saint Laurent. Autor al provocatoarelor și controversatelor filme „Irreversible” (2002) și „Enter The Void” (2009), Gaspar Noé își năucește spectatorii cu acestă dramă metaficțională presărată din plin cu lumini stroboscopice și centrată în jurul actrițelor Charlotte Gainsbourg și Béatrice Dalle, care improvizează și se joacă pe ele însele făcând un film despre vrăjitoare.

Comisionat de Yves Saint Laurent prin directorul de creație belgian Anthony Vaccarello, cu condiția de a folosi figuri reprezentative feminine ale casei de modă și haine din cele mai noi colecții lansate, „Lux Æterna” este un experiment de artă cinematografică cu o durată de 51 de minute, cu trimiteri la cineaștii venerați de autor – Rainer B. Fassbinder, Luis Buñuel sau Jean-Luc Godard – dar și  un eseu acaparator despre respectul pentru convingerile personale, măiestria actorului şi cinema în general.

Supermodelele Abbey Lee, Mica Argañaraz, dar și românca Ștefania Cristian au scurte apariții în filmul lui Gaspar Noé, care nu va lăsa pe nimeni indiferent, dând naștere chiar unor reacții paradoxale, rezumate de un jurnalist al publicației independente Film Inquiry astfel: “Lux Æterna primește ciudatul compliment de a fi un film de neprivit, dar pe care-l recomand din tot sufletul”.

„Vocea umană”/ „The Human Voice” este un one woman show de 30 de minute cu Tilda Swinton, deținătoarea unui premiu Oscar, realizat de Pedro Almodóvar în izolare și pentru care designerul de costume Sonia Grande a folosit vestimentație din cele mai noi colecții Balenciaga.

Scurtmetrajul, bazat pe o piesă de teatru scrisă de Jean Cocteau în 1928, este centrat pe un singur personaj, cel interpretat de Tilda Swinton, care este pe punctul de a o lua razna, singură în casă, alături de câinele său și geamantanul fostului iubit, pe care-l așteaptă să vină să și-l ridice. 

Scurtmetrajul lui Almodóvar, prima sa producţie în limba engleză, a fost filmat şi editat în timp record imediat după terminarea perioadei de izolare determinată de criza coronavirusului, având premiera internațională la Festivalul de Film de la Veneția în toamna anului trecut. 

“Dacă textul ar fi fost în spaniolă, ar fi sunat totul mult mai melodramatic. Limba noastră este mult mai caldă. Cuvintele ard atunci când sunt rostite în spaniolă, pe când engleza introduce o anumită distanță. Dar Tilda a fost cheia. Prezența ei, încrederea ei în mine, talentul ei m-au făcut să simt că sunt același om atât în engleză, cât și în spaniolă. În plus, am fost suprins că îmi cunoaște atât de bine munca”, a spus regizorul spaniol într-un interviu acordat publicației britanice The Guardian.

„Lux Æterna” (r. Gaspar Noé) și „Vocea umană”/ „The Human Voice” (r. Pedro Almodóvar) sunt distribuite de Independența Film și vor rula în cinema din 17 septembrie.

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.