Pe MAX ai ATÂT DE MULTE DE VĂZUT! Platforma de streaming s-a lansat astăzi și aici ai toate titlurile pe care le poți urmări în mai!

Începând de azi, 21 mai, Max, noua platformă de streaming Warner Bros. Discovery este în 20 de țări: țările nordice, Iberia și în Europa Centrală și de Est, inclusiv în România! Noua platformă de streaming, care înlocuiește HBO Max, poate fi descărcată pe orice dispozitiv, și are de peste două ori mai mult conținut decât până acum. În luna mai, abonații Max vor putea urmări filme, seriale și documentare noi, desene animate, fiecare meci din turneul de grand slam Roland-Garros, dar și unele dintre cele mai binge-able emisiuni reality.

Max este aici! Iar în luna mai, Max aduce o listă foarte lungă de premiere, exclusivități în materie de filme, seriale, emisiuniși, pentru prima dată, sport! „Nasty”, „Call me country: Beyoncé și Renașterea Nashville”, „Gaga Chromatica Ball”, „Nick & Aaron Carter: Faimă și decădere”, „Dune: Partea II”, „Aventurile mele cu Superman”, turneul de grand slam „Roland-Garros”, dar și o mulțime de sezoane ale emisiunilor populare, care invită la urmărit episod după episod: „90 de zile până la nuntă”, „Dermatologie de top”, „O pradă mortală”, „Specialiști în renovări”, „Când vârsta e doar un număr”, „Mașini pe alese” sunt doar CÂTEVA dintre titlurile care vor putea fi urmărite pe Max în luna mai.

Începând de azi, Max aduce într-un singur loc titlurile de neratat de pe HBO Max, emisiunile captivante de divertisment reality din portofoliul de branduri Discovery și competițiile premium Eurosport, pentru a crea o experiență de vizionare completă pentru întreaga familie. Max oferă opțiuni variate de abonare, inclusiv un abonament cu publicitate, pentru a le permite utilizatorilor să se bucure de miile de ore de conținut la un preț mai mic.

Ce poți să urmărești în mai pe Max

SPECIALS – adică nu trebuie să le ratezi 🙂

1972 a fost un an esențial pentru Ilie Năstase: a câștigat primul său US Open și a ajuns în finala Cupei Davis și a Wimbledonului, devenind primul jucător din istorie clasat în fruntea clasamentului ATP. Prin imagini de arhivă fascinante și interviuri exclusive cu nume mari din lumea sportivă, documentarul explorează personalitatea sa complexă, momentele de glorie, controversele care i-au marcat cariera și impactul avut asupra tenisului. Fermecător și generos, dar în egală măsură provocator și excentric, Mr. Nice’n’Nasty a scurtcircuitat standardele rigide după care funcționa sportul alb în anii ’70, devenind primul său rockstar autentic. Documentarul „Nasty”, o coproducție HBO Documentaries Europe și Libra Films, va fi pe Max pe 24 mai.

Call me country: Beyoncé și Renașterea Nashville” („Call me country: Beyoncé and Nashville’s Renaissance”) va fi pe Max pe 24 mai. Producția explorează definiția în continuă evoluție a muzicii country, subliniind impactul lui Beyoncé asupra industriei, în timp ce artiștii de culoare din Nashville continuă să lupte pentru vizibilitate.

Pe 26 mai, urmărești „Gaga Chromatica Ball” pe Max! Filmat în LA, acest spectacol vizual și auditiv o prezintă pe regina muzicii pop interpretând melodii legendare în fața a peste 50.000 de mici „monștri”.

Iar pe 28 mai, Max aduce un serial documentar de neratat: „Nick & Aaron Carter: Faimă și decădere” („Fallen Idols: Nick and Aaron Carter”). Documentarul în patru părți analizează viețile, carierele și relațiile lui Nick și Aaron Carter, de la culmea celebrității la tragedii și evenimente care au șocat publicul, inclusiv acuzațiile de agresiune sexuală împotriva lui Nick Carter.

SPORT

Pe lângă miile de ore de filme, seriale, emisiuni de tip reality sau documentare, pe Max vei putea urmări și competițiile premium Eurosport!

Totul începe în mai, când Max aduce toate cele 886 de meciuri live de la unul dintre cele mai populare turnee de grand slam din lume: “Roland-Garros”. Până pe 9 iunie, fiecare punct din meciurile de simplu masculin și feminin, dublu, juniori, scaun cu rotile și legende va fi pe Max!

Roland-Garros” va putea fi urmărit pe Max cu Extraopțiunea Sport, care le va oferi fanilor o acoperire extinsă a principalelor evenimente sportive, inclusiv turneele Grand Slam de tenis, Marile Tururi de ciclism, Cursa de 24 de Ore de la Le Mans, transmisiunile de pe Eurosport 1 și Eurosport 2 în direct și multe altele. Extraopțiunea Sport va fi disponibilă dacă este adăugată la orice abonament de bază.

FILME

Pe 21 mai, Max aduce unul dintre cele mai așteptate filme ale anului: „Dune: Part Two”. Filmul explorează călătoria mitică a lui Paul Atreides, care face echipă cu Chani și Fremen pentru a se răzbuna pe conspiratorii care i-au distrus familia. El trebuie să aleagă între iubirea vieții lui și soarta universului și încearcă să oprească un viitor terifiant pe care doar el îl vede.

Pe 24 mai, vedem „Un om bun” („A Good Person”) pe Max. Daniel o întâlnește pe Allison, o tânără care a fost implicată într-o tragedie inimaginabilă, în urma căreia a murit fiica lui. În timp ce Daniel încearcă să-și crească nepoata și Allison caută izbăvire, cei doi descoperă că prietenia și speranța pot să înflorească în cele mai neașteptate locuri.

Pe Max, fiecare abonat va mai putea urmări multe alte filme, printre care „Polițistul meu” („My Policeman”), în care faimosul artist Harry Styles joacă alături de Emma Corrin și David Dawson, „Treisprezece vieți” („Thirteen Lives”) și „Samaritan”.

EMISIUNI

Reality, lifestyle, home & deco, cooking, investigație, Max aduce toate emisiunile captivante din portofoliul televiziunilor Discovery, TLC, HGTV, Investigation Discovery, Food Network și multe altele. Începând de pe 21 mai, abonații Max vor putea face binge cu emisiunile care au cucerit întreaga lume!

90 de zile până la nuntă” („90 day fiancé”) este una dintre cele mai longevive și populare emisiuni de dating: cetățeni americani își caută jumătatea în afara Statelor Unite ale Americii și au doar 90 de zile să se cunoască mai bine, să locuiască împreună și să ia decizia de a se căsători. Începând de azi, sezoane întregi sunt disponibile pe Max.

Dermatologie de top” („Dr. Pimple Popper”) o aduce pe celebra Dr. Sandra Lee, cunoscută ca Dr. Pimple Popper pe Max! Cazuri medicale interesante, unice și povești de viață impresionante vor putea fi urmărite pe Max episod după episod.

Știați că pescuitul de crabi este una dintre cele mai periculoase meserii din lume? De acum, puteți urmări poveștile captivante ale celor mai profesioniști pescari de crabi din lume și pățaniile lor pe apă, reușitele și eșecurile în sezoanele „O pradă mortală” („Deadliest Catch”), disponibile pe Max.

Ce înseamnă „Goana după aur” („Gold Rush”)? Care sunt secretele căutătorilor de aur, cât pot câștiga și ce sacrificii trebuie să facă? Se estimează că în America este aur încă nedescoperit în valoare de aproximativ 3 trilioane de dolari! Iar cei mai cunoscuți căutători de aur sunt hotărâți să găsească cele mai multe pepine! 11 sezoane ale emisiunii vor fi pe Max!

Pasionații de mașini îi pot vedea pe maeștrii automobilelor în 25 de sezoane ale emisiunii „Mașini pe alese” („Wheeler Dealers”), numai pe Max!

SERIALE

Pe 26 mai, Adult Swim aduce pe Max un nou sezon din „Aventurile mele cu Superman” („My Adventures with Superman”). Clark, Lois și Jimmy sunt trei tineri care încearcă să afle cine sunt, cine vor să fie și își salvează orașul. Clark și-a ascuns superputerile toată viața, însă acum trebuie să le folosească ca să mențină ordinea în Metropolis, în timp ce se îndrăgostește de Lois.

De la creatorii Roberto Aguirre-Sacasa (Riverdale) și Lindsay Calhoon Bring (The Chilling Adventures of Sabrina), pe Max sunt „Micuțele mincinoase: Școala de vară” („Pretty Little Liars: Summer School”). Acest serial de tip slasher cu acțiunea plasată în universul Pretty Little Liars urmărește mai multe adolescente care sunt hărțuite de criminali misterioși.

Max va aduce noi episoade din „Hacks”. Comedianta veterană Deborah Vance (Jean Smart) și-a croit drumul ani de zile pe o scenă dominată de bărbați și a obținut o rezidență în Las Vegas, un brand de succes de obiecte de lux și sponsorizări rentabile. Dar managerul ei îi face cunoștință cu o scenaristă tânără, Ava (Hannah Einbinder). Cele două trebuie să lase deoparte diferențele ca să-și salveze carierele.

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.