BeatAgora, programul național de educație muzicală alternativă inițiat de Zoli Toth, și-a extins rețeaua în acest an școlar în alte șase unități de învățământ din țară. Liceele au primit kituri complete de instrumente muzicale profesionale (tobe, chitări electrice și bas, clape, microfoane și sisteme de sonorizare), iar elevii au început deja primele repetiții alături de profesorii coordonatori.

Odată cu acest nou val de extindere, programul depășește pragul de 60% acoperire în județele României, fiind prezent în 24 de orașe și susținând activitatea a peste 50 de trupe formate de liceeni.
Cele șase licee care s-au alăturat rețelei BeatAgora în această toamnă sunt:
– Colegiul de Științe „Grigore Antipa” din Brașov;
– Colegiul Național „I.L. Caragiale” din București;
– Colegiul Național Pedagogic „Regina Maria” din Deva;
– Colegiul Național „Mihai Viteazul” din Sfântu Gheorghe;
– Liceul Teoretic „Babel” din Timișoara;
– Colegiul Național Catolic „Sfântul Iosif” din Bacău (proiect special realizat sub numele „BeatAgora e aici”, cu sprijinul financiar oferit de Fundația Orange);
În toate cele șase unități de învățământ, livrarea echipamentelor a fost însoțită de întâlniri directe cu elevii și cadrele didactice, marcate de un interes ridicat al tinerilor atât pentru zona de interpretare muzicală și formare de trupe, cât și pentru culisele industriei, de la organizare de evenimente la management muzical.
Un moment aparte al acestei etape a avut loc la Bacău, unde predarea instrumentelor a inclus un concept educațional inedit: un workshop intensiv în cadrul căruia elevii au demonstrat că pot învăța și cânta împreună o piesă cap-coadă în mai puțin de trei ore. Organizați în trei ateliere derulate în paralel, de chitară, de tobe și de voce, liceenii au studiat partiturile piesei „Love Me Do” a trupei The Beatles. La final s-au reunit în sala de festivități pentru a interpreta melodia împreună.
„BeatAgora a pornit de la un crez simplu: accesul la muzică trebuie să fie necondiționat pentru toți elevii din România, nu un privilegiu rezervat doar celor care își permit ore în privat. De fiecare dată când deschidem cutiile cu instrumente într-un liceu nou, vedem aceeași energie: tineri care trec rapid de la curiozitate sau scepticism la bucuria de a cânta împreună într-o trupă. Fie că vorbim despre entuziasmul zecilor de elevi din Brașov, București, Deva, Sfântu Gheorghe și Timișoara, fie despre experimentul muzical extraordinar pe care l-am trăit la Bacău alături de Fundația Orange, răspunsul acestor copii ne confirmă că aveau nevoie doar de șansa, încrederea și îndrumarea potrivite”, declară Zoli Toth, fondatorul programului BeatAgora.
Despre BeatAgora
BeatAgora este un program național de educație muzicală inițiat de muzicianul Zoli Toth și susținut financiar de partenerul fondator BRD Groupe Société Générale și sponsorul principal, RetuRO, alături de Fundația Orange. Programul a fost lansat în anul școlar 2023–2024, printr-un proiect-pilot desfășurat în 5 licee din 5 localități din România.
BeatAgora își propune să readucă educația muzicală din liceele românești la un nivel comparabil cu cel european, prin acces la instrumente muzicale moderne, laboratoare și săli de repetiții, sprijin pentru profesori și oportunități de performare pentru elevi.
Până în anul 2029, programul are ca țintă să ajungă în 50 de licee din România. După patru ani de implementare într-o unitate de învățământ, instrumentele și echipamentele de sonorizare puse la dispoziție prin program rămân în proprietatea liceului, contribuind astfel la dezvoltarea pe termen lung a infrastructurii muzicale a școlii.