QUERER, un fusion de muzică fado și dansuri pasionante

După succesul de la debutul cu ”A Night to Remember”, Monica Opra și MoniAcustique Band propun publicului bucureștean un nou spectacol – concert special unde artele se îmbină complex, prin muzică fado si spaniolă, prin mișcări pasionante de dans și prin imagini deosebite. Muzica va fi interpretată live de Monica Opra, acompaniată de MoniAcustique Band si invitații Alexandru Nuca – bandoneon, Andruni Baciu – voce, iar dansurile vor fi asigurate de balerinii Alexandra si Adrian Scriminț. 

Spectacolul își propune să creeze un cadru emoționant, aflat la granița dintre viață și moarte, dintre speranță și deznădejde, dintre apă și țărm, dintre pământ și cer, dintre nebunie și extaz, „Querer!” ne îndeamnă să iubim! Eroina narațiunii scenice își retrăiește clipele copilăriei și ale tinereții cu ajutorul cântecelor. Fado înseamnă destin, iar ideea centrală este că există fericire chiar și în durere. Te așteptăm într-un loc parcă uitat de lume, unde pescarii vin și cântă la malul mării și o privesc pe nebuna satului, cea care din zori și până-n noapte bântuie așteptându-și iubitul…

Spectacolul va avea loc joi 8 iunie, ora 19.00 la Teatrul Nottara de pe Bd. magheru din București și este al doilea eveniment organizat de platforma www.AMTeatru.ro, un portal care își dorește să influențeze cât mai multe persoane în a merge din ce în ce mai des la teatru. AMTeatru oferă două puncte de vedere complementare, originale. Unul fraged, plin de prospețime și curaj, ca al oricărui adolescent aflat la început de drum, iar altul mai experimentat, de la un om care a văzut până acum câteva mii de spectacole. AMTeatru oferă un TOP cu peste 350 de spectacole actuale, cu note de la 1 la 10, plus recomandări lunare, atât pe site, cât și pe conturile Youtube, Facebook și Instagram.

Biletele sunt disponibile pe platforma www.bilete.ro, iar pentru cei care introduc codul AMTeatru în pasul final, biletele au 33% reducere.

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.