Seara povestitorilor, ateliere în aer liber, masterclass-uri, Cinemateca târzie și spectacole de teatru audio la IDEO IDEIS #15

A 15-a ediție IDEO IDEIS propune un program divers și concentrat celor peste 200 de liceeni înscriși, precum și întregii comunități din Alexandria, cu activități gândite pentru toată paleta de vârste, organizate în aer liber sau online, în condiții de deplină siguranță. Astfel, iubitorii de cultură, prezenți la Alexandria sau care vor urmări transmisiunile LIVE de pe platforma dedicată, se vor putea bucura în perioada 5 – 9 august de spectacole de teatru audio cu alumni IDEO, de discuții inspiraționale în cadrul Masterclass-urilor și Serii Povestitorilor, dar și de un spectacol de teatru în aer liber, scris și regizat de Bogdan Georgescu. 

Seara Povestitorilor, unul dintre cele mai populare evenimente din cadrul IDEO IDEIS, dedicat poveştilor de succes din afara sferei teatrului și filmului, îi va aduce anul acesta în atenția publicului pe Maurice Munteanu – unul dintre cei mai populari fashion editori și bloggeri de modă din România, Gojira – cunoscut DJ, compozitor, producător și om de radio, gazda emisiunii Binili Învinge de la Radio Guerrilla și Florin Ristei – talentat cântăreț și prezentator de televiziune, fost concurent la Asia Express și Te cunosc de undeva, câștigător al show-ului X Factor. Conceptul evenimentului, inspirat de discursurile TED, este construit în jurul ideii de mentorat. Talkurile vor fi transmise și online, sâmbătă 8 august.

Anul acesta, în cadrul Masterclass-urilor IDEO IDEIS, publicul are șansa să urmărească dialogul dintre două generații de actori. Magda Catone, o prezență constantă atât pe scenele, cât și pe ecranele din țară, va povesti alături de fiul ei, Carol Ionescu, unul dintre cei mai promițători tineri actori, prezent pe scena Teatrului Metropolis, Teatrului Dramaturgilor Români și Centrului Cultural Lumina, despre culisele profesiei de actor. Perspectiva lor va fi completată de actorul, regizorul și scenaristul Radu Gabriel și fiica lui, Ana Radu, protagonista peliculei Meda sau Partea nu prea fericită a lucrurilor. Masterclass-urile IDEO IDEIS vor fi moderate de Alexandru Ion și vor fi transmise și online, duminică 9 august.Printre surprizele ediției aniversare a Festivalului de Teatru Tânăr IDEO IDEIS se numără cele două spectacole de teatru audio, în a căror distribuție se află exclusiv alumni IDEO și realizate în co-producție cu UNATC, care vor fi transmise în primele două zile de festival pe platforma online dedicată: Albina din capul meu (de Roland Schimmelpfennig, regia Ilinca Prisăcariu) și În aceeași barcă (de Dirk Kurbjuweit și Petra Wüllenweber, regia Bobi Pricop).

Pentru a sărbători cei 15 ani de existență a festivalului în Alexandria, organizatorii propun un spectacol de teatru scris și regizat de Bogdan GeorgescuBiblioteca din Alexandria. Acesta aduce la suprafață poveștile orașului, dintr-o perspectivă nouă, cea a mai multor femei din Alexandria, aparținând unor diferite categorii sociale și de vârstă. Spectacolul, care are în distribuție exclusiv membre ale comunității locale, printre care și o actriță profesionistă, spune povestea unui oraș marginalizat, în care unii membri ai comunității și-au creat propriile inițiative de educație prin cultură, pe când alții s-ar putea să nu fi știut niciodată că a existat o bibliotecă din Alexandria. Spectacolul va avea premiera vineri 7 august. 

Secțiunea ART & PLAY propune anul acesta 20 de ateliere diferite, în aer liber sau online, toate având ca scop diversificarea experiențelor educaționale ale comunității din Alexandria. Atelierele sunt împărțite pe diverse teme și categorii de vârstă iar participarea este gratuită, exclusiv pentru membrii comunității, și se face prin înscriere online până pe 31 iulie: https://www.ideoideis.ro/editiacurenta 

„Numărul de ateliere crește și tematica lor se diversifică de la an la an, încercăm să aducem experiențe de formare relevante pentru publicul din Alexandria, pentru a contribui la creșterea accesului la cultură și la forme de educație alternativă, chiar și numai o dată pe an. Deocamdată, cel puțin. Accesul la artă și cultură într-o comunitate presupune că membrii ei vor ști că viața este și altfel decât acasă, și altfel decât la televizor. Îi ajută să își gestioneze mai bine emoțiile și evenimentele importante din viață, oferindu-le modele diverse, actuale, antrenându-le gândirea critică și educându-le comportamentul prin experiențe modelatoare.”, a declarat Silvia Guță, psiholog și coordonatoarea departamentului de dezvoltare comunitară IDEO IDEIS.

Fiecare seară de festival aduce în Alexandria cvartetul Sonore, într-o serie de concerte de coarde, fiecare într-o locație diferită, precum și proiecții de film în aer liber, programul incluzând 5 dintre cele mai noi producții cinematografice românești. 

Astfel, cinefilii din Alexandria vor putea urmări în prima seară de IDEO IDEIS lungmetrajul de debut al regizorului Radu Dragomir, MO, cu Dana Rogoz, unul dintre mentorii de anul acesta, în rol principal. Cinemateca târzie continuă cu Arest (r. Andrei Cohn), în care Alexandru Papadopol, deasemenea mentor IDEO IDEIS, joacă magistral rolul unui arhitect arestat de securitate în anii ‘80. Seara de vineri aduce pe ecrane Colectiv, cutremurătorul documentar semnat de Alexander Nanau, care dezvăluie o întreagă rețea a corupției, minciunii și manipulării în sistemul sanitar românesc, în timp ce sâmbătă publicul va putea savura pelicula multi-premiată La Gomera, în regia lui Corneliu Porumboiu. Nominalizată la Premiile Academiei Europene de Film, animația Călătoria fantastică a Maronei (r. Anca Damian), povestea înduioșătoare a unei cățelușe cu nasul în formă de inimă, închide serile de film de la IDEO IDEIS 2020.

Programul complet al festivalului se regăsește aici: https://ideoideis.ro/editiacurenta

***

IDEO IDEIS este un festival cultural pentru comunitate și, în același timp, un eveniment dedicat procesului de educație non-formală pentru tinerii liceeni din România. Structura festivalului este unică în peisajul festivalurilor de teatru din țară și are rolul de a-i ajuta pe participanți să-și îmbunătățească abilitățile de comunicare, să capete încredere în ei înșiși și să interacționeze cu tipuri de modele relevante pentru dezvoltarea lor personală și profesională.

***

IDEO IDEIS este un proiect organizat de Asociația T.E.T.A, cu sprijinul Ministerului Culturii.

Proiect Cultural Co-Finanțat de Administrația Fondului Cultural Național

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.