TOPOGRAFIA HAZARDULUI, în cinematografe din 24 martie

Filmul documentar despre artistul elvețian de origine română, Daniel Spoerri – Topografia Hazardului, în regia Evei Pervolovici, va avea premiera în cinematografe pe 24 martie, cu doar câteva zile înainte ca acesta să împlinească 93 de ani. Spectatorii se vor putea întâlni cu regizoarea la avanpremierele ce vor avea loc în București pe 6 martie la Cinema Elvire Popesco și 20 martie la Cinema Union și Cluj-Napoca, pe 15 martie la Cinema Victoria. 

Cel de-al treilea documentar al Evei Pervolovici, cunoscută deja publicului pentru Marussia (2013) și Delta Bucureștiului (lansat anul trecut în cinematografe), Topografia Hazardului încearcă să explice actul artistic al lui Daniel Spoerri desi nu este un portret de artist, ci un eseu despre o practică artistică ce chestionează însăși funcția operei de artă. 

„Totul a început cu interesul meu pentru artiștii care-și îngroapă operele, chestionând vizibilul și invizibilul, parcursul personal dar și locul lor în societate. Plecând pe pista artei îngropate, am ajuns la artistul Daniel Spoerri, al căruit parcurs mă impresionează în mod special, cu atât mai mult cu cât s-a născut în Galați – orașul bunicilor și părinților mei, orașul unde am copilărit.”

mărturisește Eva Pervolovici.

„Daniel Spoerri folosește ca materie primă viața, lucrurile, realul, făcându-ne să medităm asupra realității însăși – nu acesta este rolul gândirii artistice?”

Alain Jouffroy.

În anul 1983, Daniel Spoerri îngroapă undeva în suburbiile Parisului resturile unui festin la care au participat 80 de persoane. În 2016, odată cu redescoperirea acestora de către arheologi, începe și călătoria filmului care urmează amintirile artistului înspre locurile unde și-a petrecut copilăria. Un festin asemănător unei încercări de a învinge moartea.

Spoerri este o figură cheie a Noului Realism, curent definit de Alain Jouffroy – poet, scriitor și critic de artă, ca fiind „o nouă abordare perceptivă a realității”. Artiști ca Spoerri, Yves Klein, Jean Tiguely, Niki de Saint-Phale, Cesar, Arman, „au contribuit la schimbarea lumii contemporane, relația noastră cu lumea, cu obiectele care ne înconjoară, s-a schimbat. Arta devine o acțiune spectacol, o demonstrație al cărei scop este de a provoca participarea publicului”.

Daniel Spoerri este cunoscut pentru actul artistic de a lipi pe pânză obiecte din viața de toate zilele, în special compoziții de prânzuri pe care le ridică pe verticală și pe care le numește „tablouri capcană”. Această deturnare a realului, acest alt fel de a privi un act banal, cel de a mânca, i-au adus notorietatea internațională. Ca în cazul unui cineast, ce contează este punctul de vedere, unghiul din care privim, doar că nu e vorba de a schimba perspectiva mutând aparatul de filmat, ci de a deplasa subiectul: să vezi un prânz pe verticală, lipit de perete, îți schimbă total perceptia despre tine, despre locul tău în jurul unei mese. Pentru Alain Jouffroy, Spoerri este cineva care descoperă realul ca pe o civilizație necunoscută: „M-am gândit imediat la un soi de arheologie a prezentului. Ca și cum Daniel ar face săpături și ar extrage din cotidian lucruri care nu sunt făcute pentru asta”.

Topografia Hazardului este o producţie Midralgar și Strada Film Internațional în co-producţie cu BIP TV, realizată cu sprijinul Centre National du Cinéma et de l’Image Animée, Centrului Național al Cinematografiei, La Région Nouvelle-Aquitaine et La Région Ile-de-France în parteneriat cu CNC, Societatea Română de Televiziune, Friesland Câmpina, La PROCIREP Société des Producteurs, L’ANGOA, cu participarea TV7 Bordeaux.

Filmul a avut premiera mondială la Le FIFA – Festival International du Film sur L’Art Montréal și este scris și regizat de Eva Pervolovici, directori de imagine sunt: Dominique Colin, Galatee Politis și Ana Draghici, montajul este semnat de Eugen Kelemen și Benjamin Helius iar muzica originală îi aparține lui Benoît Maerens. Producători: Martine Vidalenc, Emmanuel Quillet, Cătălin Mitulescu, Ruxandra Slotea.

Pe pagina de Facebook https://www.facebook.com/TopografiaHazardului puteți afla mai multe detalii despre Daniel Spoerri dar și despre film și următoarele evenimente speciale.

Topografia Hazardului este distribuit de Strada Film Internațional și va putea fi văzut din 24 martie în cinematografe și în alte câteva spații alternative.

În perteneriat cu: MoBU – International Art Fair of Bucharest


Parteneri media: Radio Guerrilla, Zile și Nopți, Cinemap, Ziarul Metropolis, IQ Ads, Smark, LiterNet, Cineghid, Munteanu Recomandă, AARC – All About Romanian Cinema, Radio România Cultural.

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.