Tot online-ul salvează turma

Mă refer la o problemă pe care o semnalam pe facebook, anul trecut, în care eram curios să văd în cât timp rezolvă cei de la Enel (jur că nu mă plătesc să tot vorbesc despre ei aici) o problemă legată de o adresă inexistentă.

Pe scurt, era vorba despre faptul că, prin 19 … când au tras „doreii”  firele de curent, au încurcat străzile şi au trecut un bloc întreg pe o singură stradă, deşi doar una din cele două scări figurează pe strada respectivă.

Am început telefonic. Mi s-a răspuns că trebuie să mă duc nuş-unde. Am fost la nuş-unde şi mi s-a comunicat, verbal, că `deh, hârtia este scumpă, că rectificarea de adresă trebuie făcută la toată lumea şi trebuie să iau semnăturile de la toţi oamenii … Evident că i-am trântit o mutră şi am zis că voi încerca.

A trecut timpul şi … din păcate, ca orice locuitor de bloc din ţara asta, am şi tovarăşi, vecini paranoici care nu îşi mai aduc aminte nici la 10 minute distanţă că ai trecut pe la ei mai devreme … iar problema mea părea să revină una hilară. Eram încontinuare facturat la o adresă inexistentă şi nu aveam cum să îndrept lucrurile.

Asta până m-am hotărât să încerc şi ultima opţiune pe care o aveam la dispoziţie. Online. Dacă tot au lansat my enel, am zis să înlătur sictirul de rigoare şi să mai încerc încă o dată.

După ce le-am semnalat problema … primul răspuns a fost unul standard … gen vă mulţumim că aţi apelat la serviciile online, bla bla. Am crezut că s-au spălat pe mâini şi de data aceasta.

Dar, se pare că m-am înşelat. După aproximativ o lună am primit primul răspuns normal şi firesc. Da, se poate, copii pe mail şi pe urmă veniţi şi semnaţi de modificare. Stupoare. Am crezut că sunt brusc într-o altă ţară. Că au greşit clientul. Că visez. A fost prea – prea sinceritea mesajului încât să îl cred din prima.

Mi-am revenit repede … şi acum chichiţa care pe mine mă punea într-o situaţie ambiguă de fiecare dată când aveam nevoie să fac dovada spaţiului cu o factură de curent … s-a rezolvat ca prin minune. Cu nişte copii transmise online către o persoană mai deschisă puţin la mansardă decât cele de la ghişeu.

Felicitări încă o dată celor care se ocupă de partea de online a Enel.

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.