„Atlasul Universului”, primul film pentru copii regizat de Paul Negoescu, premiat  la Festivalul Internațional de Film de la Berlin!

„Atlasul Universului”, regizat de Paul Negoescu, este primul film românesc pentru copii participant și premiat la Festivalul Internațional de Film de la Berlin în secțiunea competitivă dedicată filmelor pentru copii. Filmul produs de Radu Stancu și Ioana Lascăr (deFilm) și coprodus de Poli Angelova, Nikolay Todorov (Screening Emotions, Bulgaria) și Carmen Rizac (Avanpost Media, România), a primit Mențiunea Specială a juriului internațional al Berlinale Generation Kplus, în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Berlin, ediția 76. 

Scris de Mihai Mincan și Paul Negoescu, lungmetrajul „Atlasul Universului” a avut premiera mondială la Berlin, unde a fost apreciat deopotrivă de public și de criticii de film pentru povestea sa specială, talentul actorilor, muzică, sunet și imagine. Iar premiul obținut la Berlinale, o mențiune oferită pentru realizări deosebite, confirmă și aprecierea juriului internațional.

„Cu o interpretare principală captivantă, filmul celebrează curajul de a rătăci prin lume, dezvăluind o călătorie în care se naște o relație specială între om, animal și loc, ce are ecouri dincolo de granițe prin gesturile și momentele de bunătate împărtășită.”, se notează în motivația oficială a juriului internațional.

O  aventură sensibilă despre curaj, prietenie și descoperirea de sine, „Atlasul Universului” urmărește un băiat de zece ani care, după ce cumpără din greșeală doi pantofi de sport pentru piciorul drept, pornește într-o călătorie ca să găsească pantoful stâng. 

Protagonistul filmului este Matei Donciu, un copil talentat de 11 ani, aflat la prima sa experiență cinematografică. Din distribuție mai fac parte actorii Marin Grigore, Andreea Grămoșteanu, Andrei Mateiu, alături de copiii Johanna Mild, Călin Petru, Sofia Marinescu și mulți alții.

Imaginea este semnată de Ana Drăghici, iar Mihai Codleanu este editorul filmului.
De scenografie și costume s-au ocupat Iulia și Victor Fulicea. Marius Leftărache semnează muzica și designul de sunet. Directorul de casting al filmului a fost Florentina Bratfanof.

Descris drept un film „care redă fidel un sentiment dificil de recuperat la maturitate: când un lucru obișnuit devine o mare aventură”(Cineuropa), o „creație de succes” care oferă  „o conexiune magică, indiferent de vârstă.”(Filmotomy), cu un „scenariu picaresc”, „personaje pitorești” și regia precisă (cu atât mai meritoriu, cu cât cast-ul este compus în bună măsură din copii)” (Adevărul), „Atlasul Universului” este primul film pentru copii al multipremiatului regizor Paul Negoescu, cunoscut pentru titluri precum „Încă două lozuri”, „Oameni de treabă”, „Două Lozuri”, „Povestea unui pierde-vară”, „O lună în Thailanda”.

„Atlasul Universului” este o coproducție România-Bulgaria care face parte din portofoliul de vânzări internaționale al prestigioasei companii Pluto Film. În România, filmul va ajunge pe marile ecrane prin intermediul distribuitorului T.R.I.B.E. Films.

***

„Atlasul Universului” este un film produs de compania de producție deFilm (România) în coproducție cu Screening Emotions (Bulgaria) și Avanpost Media (România), finanțat de: Centrul National al Cinematografiei, Guvernul României prin Oficiul de Film și Investiții Culturale, Eurimages – Council of Europe, Bulgarian National Film Center, Magic Lab, Cinema City, Magic Shop, Televiziunea Română, UPFAR ARGOA. Participarea delegației la Festivalul de Film de la Berlin a fost susținută de Centrul Național al Cinematografiei și Asociația DACIN SARA. 

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.