Primul spectacol din România dedicat copiilor cu dislexie și dificultăți de învățare, „Harta lui Elian”, ajunge la București pentru trei reprezentații speciale, găzduite de Teatrul EXCELSIOR, la Sala „Ion Lucian”
Două seri memorabile, aplauze nesfârșite și începutul unei noi etape pentru una dintre cele mai importante creații din patrimoniul muzical românesc În serile de 5 și 6 iunie
Luna mai se încheie la Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian” cu trei titluri distincte în patru seri: premiera anului în repertoriul instituției, un spectacol-concert celebrând
Institutul Italian de Cultură din București și Teatrelli prezintă luni, 18 mai 2026, de la ora 19:00, în sala Teatrelli, spectacolul „Prietena mea genială, în benzi desenate”, o
Teatrul EXCELSIOR, singurul teatru din București dedicat adolescenților și tinerilor adulți, anunță premiera spectacolului itinerant Mickey Mouse trebuie să plece, text și regie Edda Coza și Dan Coza, un
Centrul Român OISTAT anunță reprogramarea ediției a II-a a Bienalei de Scenografie București (BSB 2026). Evenimentul va avea loc în perioada 16–25 octombrie 2026, în parteneriat cu Festivalul
16 și 17 mai 2026, ora 18:00 Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian” Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian” prezintă, pe 16 și 17
Ediția cu numărul 9 include și TREASURES – un concert itinerant pe Calea Victoriei în trei etape Cea de-a 9-a ediție a Hoinar Festival, desfășurată sub titlul UNBROKEN,
Apollo111 Cinema anunță prima ediție CUCU BAU, micro-festival de cinema erotic, care va avea loc între 14 și 17 mai. Curatoriat de criticul de film Andrei Rus, programul