Gaspar Noé, regizorul care și-a obișnuit publicul cu filme șocante precum Irréversible, Love sau Climax, revine pe marile ecrane cu Vortex, distribuit în cinema din 9 septembrie de
Primele zile de toamnă vin la Oradea cu o ploaie de noutăți cinematografice, multe dintre ele prezentate în avanpremieră la cea de-a 5-a ediție TIFF organizată în orașul
Retrospectiva celei de-a 19-a ediții a Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL, care a avut loc în august, la Sfântu Gheorghe (Delta Dunării), se va desfășura în perioada
Vești bune pentru sertarul cu idei de filme scurte! Până pe 12 septembrie, proiectele de scurtmetraj de animație au șansa de a intra în pre-producție. Creatorii lor –
Ajuns la cea de-a 12-a ediție, Festivalul Internațional de Film Experimental București își renegociază spațiul în calendarul evenimentelor culturale autohtone, continuând să exploreze și să promoveze experimentele inovatoare,
Cinemateca TIFF anunță o proiecție specială la București a hipnotizantului Moonage Daydream, un film care explorează geniul creativ al lui David Bowie cum nici o altă producție nu
Au mai rămas doar câteva zile până la cea de-a 5-a ediție TIFF Oradea, iar atmosfera de festival începe deja să se instaleze pe străzile orașului care va
Aventura epică a anului 2009, în regia lui James Cameron, câștigător al premiului Academiei pentru cel mai popular film al tuturor timpurilor, Avatar, va putea fi văzut din
Povestea legendarului detectiv intră în cinema din 23 august Cel mai recent film al regizorului Patrice Leconte (cunoscut pentru Ridicul sau Fata de pe pod) îl readuce pe
Filmul „Night of the Living Dead” regizat de Jeff Broadstreet va fi difuzat de Warner TV pe 21 august, în cadrul seriei Duminici de vară scary. Un omagiu