„Fiul tâmplarului” (The Carpenter’s Son), un thriller supranatural inspirat de anii mai puțin cunoscuți ai copilăriei lui Isus, ajunge în cinematografele din România din 14 august. Pornit de
„Vocația mea, filmul” – atelier destinat adolescenților din satele Deltei – la a cincea ediție „Gentle Monster”, cu Léa Seydoux și Catherine Deneuve în rolurile principale, a fost
Noi, echipa FFIR, ne dorim ca prin aceste dezbateri să contribuim la o Românie sănătoasă. Trăim vremuri care ne împing adesea spre dezbinare, spre zgomot, grabă și superficialitate.
La doar câteva luni după premiera mondială de la Cannes, The Diary of a Chambermaid (Jurnalul unei cameriste), cel mai nou lungmetraj semnat de Radu Jude, intră în
Între 14 și 16 august 2026, Biertanul redevine teritoriul fantasticului. Lună Plină – Festivalul de Film Horror și Fantastic, prezentat de Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF), revine
Outrageous / Scandalos în premieră Luni, 10 august, de la 17:45 În această lună, BBC FIRST invită telespectatorii într-o călătorie fascinantă prin trei secole de istorie britanică, într-un
Invitați speciali, ateliere și concerte, toate între 10-16 august la Sfântu Gheorghe Programul celei de-a 23-a ediții a Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL, care va avea loc
Timp de patru zile, a 20-a ediție TIFF Sibiu (30 iulie – 2 august 2026) a adus în oraș avanpremiere, producții internaționale recente, filme cult și întâlniri cu
Festivalul de Film și Istorii Râșnov (FFIR) își deschide porțile vineri, 7 august, invitând publicul la primul weekend al celei de-a 18-a ediții, desfășurată sub tema „Proiect: România”.
Recunoscut drept un vizionar al producțiilor horror, cu un portofoliu important de filme sângeroase marcante pentru fanii genului, regizorul Eli Roth revine pe marile ecrane cu „Omul cu