„De ce nu ma asculta nimeni?” – un spectacol inedit de teatru-forum adresat adolescentilor, pe 29 septembrie, in Bucuresti

Asociatia Entuziart prezinta in premiera spectacolul de teatru-forum De ce nu ma asculta nimeni?, rezultatul proiectului de cercetare artistica interdisciplinara „Corp, minte si intimitate in relatii”, desfasurat pe parcursul anului cu scopul de a deschide o discutie esentiala cu adolescentii si cu figurile parentale, despre intimitate, consimtamant si relatii sanatoase. Premiera spectacolului va avea loc la Centrul Independent pentru Arta Animatiei (CIAA), pe strada Orzari nr. 10 din Bucuresti, duminica 29 septembrie, de la ora 18:00. Intrarea este libera dar este necesara rezervarea locurilor, pe WhatsApp, la numarul de telefon 0742505234.

Adolescenta este fara indoiala una dintre cele mai dificile perioade din viata, iar cliseele despre acei ani tumultuosi exista dintr-un motiv cat se poate de bun – cele mai multe sunt adevarate, cu inevitabilele exagerari de rigoare. De la schimbarile majore prin care trece organismul la relatiile tot mai tensionate si comunicarea tot mai dificila cu familia, adolescenta revine in memoria celor mai multi cu o strangere de inima si o grimasa. Asta cu atat mai mult cu cat aceasta este si perioada in care apare in discutie subiectul sexualitatii si comportamentului in relatii. Adolescentii de azi cresc intr-o lume digitalizata, in care asteptarile proiectate asupra partenerilor intimi pot fi foarte usor distorsionate, in care stima de sine este foarte dificil de cultivat si de mentinut, iar drumul spre abuz si/sau tulburari emotionale este mereu la indemana. 

Proiectul „Corp, minte si intimitate in relatii” isi doreste sa promoveze o cultura a respectului reciproc, a consimtamantului si a relatiilor sanatoase, sa contribuie la dezvoltarea unei generatii mai informate, mai responsabile si mai empatice. Teatrul-forum este cheia pe care echipa a gasit-o pentru a facilita aceste obiective, fiind o forma de arta foarte bine adaptata acestui subiect dificil de adresat: pe de o parte, publicul are confortul unui observator, la fel ca in teatrul clasic, dar in plus, se bucura de posibilitatea de a intra in joc, de a participa prin povesti si sentimente proprii la configurarea unui spectacol care oglindeste experiente mai personale, plasandu-le intr-un mediu sigur de exprimare. 

Participantii la spectacolele de teatru-forum in general si la „De ce nu ma asculta nimeni?” cu atat mai mult, nu mai sunt singuri intr-o situatie particulara, ci se bucura de sustinerea comunitatii intr-o situatie colectiva, isi pot impartasi intelegerile cu privire la propria persoana printr-o experienta de grup. Utilizand metoda forumului, „spect-actorii” au de asemenea ocazia de a propune metode de interventie asupra contextului social oglindit, trasand solutii, moduri de a imbunatati comunicarea, cai de eliberare de sub presiunea emotionala si stresul asociate acestei perioade din viata. 

Echipa artistica este formata din Ana Dumitrascu – dramaturg, regizor, joker (functie specifica teatrului-forum); Lavinia Cosma – dramaturg, actrita; Ada Dobrea – actrita; Iulian Glita – actor; Octavian Vasile – sound design si Catalin Munteanu – foto-video, design grafic. Ei au participat la sesiuni de consultanta psihologica despre comunicarea cu adolescentii pe subiecte sensibile conduse de expertul psihoterapeut Cristina Dinu Popa, specializata in educatia adultilor in privinta discutiilor despre sexualitate cu copiii. Totodata, echipa s-a pregatit temeinic si in ceea ce priveste conceperea si implementarea spectacolelor de teatru-forum, participand la un atelier intensiv de formare condus de Liviana Bath, parte din echipa Kuringa – Spatiu pentru Teatrul Oprimatilor, din Berlin

Asociatia Entuziart planuieste reprezentatii ale spectacolului in scoli, licee si asociatii din Bucuresti si Buzau, secondate de ateliere care sa ofere o sustinere fireasca a evenimentului teatral, promovand discutii libere si personale intr-un spatiu sigur, oferind participantilor oportunitatea de a se conecta prin miscare si cuvinte si de a dezvolta un glas colectiv. Detalii despre proiect se gasesc pe Facebook Corp Minte Teatru Forum si pe Instagram.


Parteneri: Asociatia Culturala Pe bune, Liceul Teoretic Benjamin Franklin, Scoala gimnaziala nr. 4, SOS Satele Copiilor, Centrul Independent pentru Arta Animatiei.

Parteneri media: Radio Romania Cultural, LIFE.ro, Palindrom, Happ.ro, Ziarul Metropolis, Bookhub, Revista Golan, Iscoada, Semne Bune, Litera 9, cult-ura, Spotmedia, PRwave, Kudika, Garbo, Fashion Premium Magazine, AIVI Media Hub.

  Proiectul este co-finantat de AFCN. Proiectul nu reprezinta in mod necesar pozitia Administratiei Fondului Cultural National. AFCN nu este responsabila de continutul proiectului sau de modul in care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt in intregime responsabilitatea beneficiarului finantarii.

Despre Asociatia Entuziart

Asociatia Entuziart este o organizatie non-profit a carei misiune este promovarea si sprijinirea persoanelor de orice varsta si cu orice tip de abilitati, prin activitati creative, artistice, art-terapie, dans-terapie, muzico-terapie, foto-terapie, psihoterapie cu valente recreative, de socializare, educative si terapeutice, precum şi promovarea art-terapiei in Romania.

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.