De această dată în calitate de producător, talentatul regizor M. Night Shyamalan introduce, din 7 iunie în premieră pe marile ecrane, thriller-ul „Watchers”, cu Dakota Fanning în rolul
Regizorul italian Daniele Luchetti este invitat special al celei de-a 23-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania (14-24 iunie 2024, Cluj-Napoca). Considerat unul dintre cei mai importanți
Inteligența Artificială: ca orice subiect controversat, vor exista adepți și detractori, iar pe măsură ce apar noi instrumente, iar știrile din jurul lor cresc, „diviziunea” dintre cele două
Inspirat de cea mai bine vândută carte a lui Heathcote Williams, narat fermecător de Jean Dujardin și filmat impresionant din perspectiva unei balene, Gardienii Planetei/ Les gardiennes de
ISpace te invită să faci un pas înapoi în timp cu noua sa experiență audio-vizuală. Din 30 mai, în zona dedicată divertismentului de la nivelul 2 din Mega
Simfonia nr. 1 „Consolations” compusă de coreeanul Shin Kim, lucrarea câștigătoare a Secțiunii Compoziție a Concursului Enescu din anul 2022, va fi prezentată în premieră mondială la București,
Unul dintre multele avantaje ale teatrului independent este acela că nu are stagiuni care să se termine tocmai când publicul are maximum de timp liber. Un alt avantaj
Gala Societăţii Civile, un proiect The Institute, premiază joi, 20 iunie, de la 19:30 la Nord Events Center by Globalworth (Bd. Dimitrie Pompeiu nr. 4-6), cele mai bune
Actrița Catrinel Dumitrescu, cunoscută pentru rolurile sale în film și teatru, va primi premiul de excelență la Gala de Închidere a celei de-a 23-a ediții a Festivalului Internațional