Între 25 și 27 septembrie, festivalul multidisciplinar UNFINISHED revine la București cu tema MULTIPLICITY. Peste 45 de invitați din peste 15 țări, din psihanaliză, fizica particulelor, arhitectură, agricultură
De la noile medii digitale la proiecții-cult: nopțile albe Trippy, Creepy, Erotica și AniMusic reaprind atmosfera de festival în București Între 2 și 11 octombrie 2026, Festivalul Internațional
Festivalul C.R.E.S.C. – Rețea de Creație, Educație, Sănătate, Cercetare ajunge la final, iar ultimele trei zile ale programului mută întâlnirea la ARCUB – Hanul Gabroveni, unde, între 25
Ediția a 24-a aduce în prim-plan „Profesorii Societății Civile de Mâine”, cadre didactice care duc educația dincolo de catedră. Societatea civilă de mâine se formează în școlile de
Teatrul EXCELSIOR deschide seria premierelor stagiunii 2026–2027 cu „Marile speranțe” de Neil Bartlett, după romanul omonim al lui Charles Dickens, în regia lui Andrei Huțuleac. Premiera oficială va
BIFF închide seria premierelor absolute în România cu filmul „I’ll Be Gone in June”, debutul în lungmetraj al regizoarei Katharina Rivilis. Cu această peliculă se încheie cea de-a
Celebra actriță Carmen Maura este eroina unei povești tandre despre libertate, iubire și curajul de a o lua de la capăt: „Strada Málaga”. Filmul câștigător al Premiul Publicului
Operatorul premiat internațional, specializat exclusiv în regiunile polare, aduce în portofoliul NOZOMI expediții premium în Antarctica, Groenlanda, Svalbard și Arctica. Primele plecări de grup NOZOMI Travel Society vor
AREAL lansează „The Bodies Where We Meet”, un proiect de dans contemporan și activare urbană care aduce împreună copii și tineri neurodivergenți, artiști și spații marcate de memoria
Între 25 și 27 septembrie 2026, Domeniul Cantacuzino din Florești, Prahova, redevine, pentru a unsprezecea oară, „arena” unui eveniment ecvestru unic în România: Karpatia Horse Show. Gândit ca