Turneul Acting Out ajunge la Bucuresti pe 12 noiembrie: Katia Pascariu, in rolul Estherei Magyar-Gonda, deschide dialogul despre corp, memorie si vulnerabilitate


Turneul ACTING OUT – performance despre corp, memorie si rezistenta, un proiect al Centrului Dialectic care include 14 reprezentatii si 11 ateliere in Romania si Republica Moldova, ajunge la Bucuresti, pe 12 noiembrie. Spectacolul va avea loc la Centrul National al Dansului Bucuresti, sala Stere Popescu (B-dul Marasesti, nr. 80 – 82), de la ora 19:30, in cadrul IRIDESCENT – festival international de dans contemporan si alte reconfigurari ale sensibilului si va fi urmat de un artist talk cu echipa artistica, un spatiu de dialog direct si reflectie critica impreuna cu publicul. Biletele sunt disponibile online.

Despre spectacol

ACTING OUT este un performance interdisciplinar (teatru, text, muzica live, video) inspirat de povestea Estherei Magyar-Gonda – dansatoare, activista antifascista si una dintre arhitectele dansului modern romanesc. Deportata in Transnistria si obligata sa renunte la scena, Esther si-a transformat corpul intr-o unealta de lupta si educatie, continuand ulterior sa construiasca scoli si institutii de dans.

In spectacol, actrita Katia Pascariu impleteste biografia Estherei cu propria sa istorie corporala: presiuni, abuzuri, forme de rezistenta si regasire prin pedagogii alternative. Regizorul Mihai Lukacs refuza conventiile teatrale dominante si propune un colaj de gesturi, taceri, sunete live si imagini video, prin care publicul este invitat sa reconstruiasca sensul din discontinuitate si absenta.

Critica a descris spectacolul ca fiind „un performance introspectiv si tulburator al actritei Katia Pascariu, in care gestul angajat devine o forma de energie ce produce efect in real, un gest-eveniment care se inscrie in corp si face posibila asumarea unei pozitii etice” (Revista Scena).

La randul sau, regizorul Mihai Lukacs subliniaza: „Temele noastre sunt relatiile artistului cu corpul sau, cu obstacolele sociale si istorice, cu propriile frici si rusini, cu abandonul si posibilitatea de a merge mai departe. Acting Out devine astfel un exercitiu imaginativ si performativ de revendicare a unui spatiu artistic in care vulnerabilitatea si forta se intalnesc.” (Revista Scena).

Trailer Acting Out: 

Despre Katia Pascariu: 

Actrita de teatru si film, Katia Pascariu este castigatoarea Premiului Gopo pentru cea mai buna actrita (2022) pentru rolul din Babardeala cu bucluc sau porno balamuc (Bad Luck Banging or Loony Porn, r. Radu Jude). Filmul a obtinut Ursul de Aur la Berlinala 2021, iar Pascariu a fost inclusa in lista The New York Times a celor mai buni actori ai anului 2021. În 2025, a primit Premiul „Boccalino d’Oro” pentru Cea mai buna actrita la Festivalul de Film de la Locarno, pentru rolul din Sorella di Clausura. Absolventa UNATC Bucuresti, are o bogata experienta pe scena independenta si in proiecte de teatru politic.

Despre Mihai Lukacs

Regizor, dramaturg si cercetator, Mihai Lukacs este fondatorul Centrului Dialectic, platforma artistica dedicata cercetarii artistice si performance-ului interdisciplinar. Lucrarile sale investigheaza raportul dintre arta si societate, corporalitate si memorie. Printre proiectele sale se numara: Mansdorf (Teatrul Evreiesc de Stat, 2023), Oedip la Timisoara (spectacol audio, 2021), Mama (Centrul Dialectic, 2020). Este activ in zona cercetarii academice si a pedagogiei artistice, fiind preocupat de relatia dintre corp, reprezentare si rezistenta politica

IRIDESCENT, festivalul international de dans contemporan, a ajuns la editia a patra si transforma din nou luna noiembrie intr-un teritoriu al miscarii.

Spectacole nationale si internationale se intalnesc intr-un spatiu critic si poetic, unde corpul, memoria, tehnologia si afectul se pun reciproc in tensiune. Un atlas viu al corporalitatii contemporane te asteapta pe scena de dans. Pe parcursul lunii noiembrie, ai ocazia sa explorezi peste 10 evenimente care se vor desfasura atat la Centrul National al Dansului Bucuresti (CNDB), organizatorul festivalului, cat si la Teatrul National „I. L. Caragiale”. Informatii despre programul complet: cndb.ro.

Acting Out:

Regie, concept, text: Mihai Lukacs 

Performance: Katia Pascariu

Muzica live: Oana Hodade

Coregrafie: Sinko Ferenc

Scenografie si costume: Szilard Miklós / Dénes Miklósi

Producator: Centrul Dialectic

Parteneri: Arhiva Centrului National al Dansului Bucuresti; Centrul pentru Politici, Initiative si Cercetari Platforma; Centrul de Proiecte Culturale Arta Azi; Fundatia Tranzit Cluj-Napoca; Spatiul de Arta Contemporana /SAC; Teatrul de Stat Constanta; Uniunea Armenilor din Romania; Universitatea de Vest din Timisoara; Universitatea Nationala de Arte George Enescu.

Parteneri media: Agentia de cArte, Bookhub, Clivaj, CVLTARTES, Happ.ro, Liternet, Observator Cultural,  Radio Romania Cultural, Subversiv.

Turneul Acting Out (2025-2026) este organizat de Centrul Dialectic. Proiect cultural co-finantat de Administratia Fondului Cultural National.

„Proiectul nu reprezinta in mod necesar pozitia Administratiei Fondului Cultural National. AFCN nu este responsabila de continutul proiectului sau de modul in care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt in intregime responsabilitatea beneficiarului finantarii.”

Pentru informatii despre reprezentatii viitoare, iata paginile Centrului Dialectic: 

www.instagram.com/centruldialectic

https://www.facebook.com/centruldialectic

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.