16 spectacole inedite invită publicul din București la distracție în cadrul Festivalului Național de Improvizație – !MPRO 8

Spectacole curajoase, perspective noi şi incursiuni inedite în genuri mult apreciate își propun să atragă publicul din București într-o lume fascinantă în care nimic nu e improsibil. Festivalul Național de Improvizație arată, la cea de-a opta ediție – !MPRO 8 -, câte culori și forme poate lua improvizația, chiar sub ochii noștri. Evenimentul care va avea loc între 22-25 octombrie 2020, în aer liber, la terasa acoperită a Casei Universitarilor din București (strada Dionisie Lupu 46) are ca temă Procesul creativ și trei invitați speciali care explorează acest demers alături de improvizatorii români. 

Programul festivalului poate fi consultat aici: https://improfest.ro/program/

Actorii de la Anananas & Pampamplemousse (Franța) aduc în premieră la București un show jucat cu succes în mai multe țări din Europa, care include povești create pe loc în jurul unor obiecte primite de la spectatori. Pe lângă atelierele pe care le vor susține, vor juca duminică, 25 octombrie de la ora 21.00, în ultima seară de festival, un spectacolul free-form intitulat Just Play, în care improvizatorii se inspiră din obiecte împrumutate de la spectatori. Totul devine un pretext de joacă: muzica, lumina, mobilele, corpurile. O joacă de copii cu imaginație infinită, exprimată în engleză și franceză. Invitații festivalului vor susține cinci ateliere, dedicate improvizatorilor, în funcție de diferitele lor niveluri de experiență. Locurile sunt limitate.

Dan Seyfried – membru Anananas & Pampamplemousse și membru al grupului european Ohana. A început să facă teatru de la vârsta de 9 ani, iar improvizația a descoperit-o în 2007. S-a îndrăgostit pe loc! Ce îi place cel mai mult în impro este conexiunea dintre parteneri, sinceritatea și spiritul ludic, și tot spectrul: de la caraghios la dramatic, de la absurd la intelectual. Cel mai mult asta îi place – călătoria nu se termină niciodată! La Festivalul Național de Improvizație va susține atelierele Puterea unei replici tăcute – sâmbătă, 24 octombrie, ora 10:00 și  Toată lumea spune „Te iubesc” – duminică, 25 octombrie, ora 10:00.

Gael Doornewerd-Perry – membru și co-fondator al trupei Anananas & Pampamplemousse.  Face improvizație de 12 ani la Strasbourg, călătorește și crează formate împreună cu partenera lui de scenă și de viață, Laura Doornewerd-Perry. Visul lui este să combine toate metodele pe care le știe într-un cristal multifațetat al improvizației! Până atunci, își împărtășește cunoștințele de impro, corporale și zgomotoase, bune și caraghioase, emoționale și nebunești. Gael va susține atelierul O lecție franțuzească de fizicalitate – sâmbătă, 24 octombrie, ora 14:00.

Cédric Marschal – membru Anananas & Pampamplemousse. Ideea lui Cédric este de a împărtăși și a învăța TOT. De aceea deja a călătorit în 13 țări din Europa și nu numai, jucându-se, învățând și predând. Stilul lui este exploziv, sincer, fizic și caraghios. Îi place să mimeze, să facă pe clovnul și să se joace cu corpul, și asta aduce și pe scenă și în workshop-uri. Cedric va susține la București atelierele Miză mare – sâmbătă, 24 octombrie, ora 14:00 și 1001 personaje – duminică, 25 octombrie, ora 10:00.

Festivalul Național de Improvizație a fost înființat în 2013 de Monica Anastase și este un proiect realizat de Asociația Tam-Tam. La ediția 2020, Festivalul se derulează cu sprijinul Administrației Fondului Cultural Național.

Evenimentul își propune să promoveze teatrul de improvizație către audiențe noi, mizând pe spectacole interactive și vizează, de asemenea, încurajarea coeziunii şi dezvoltării comunității improvizatorilor profesioniști prin intermediul atelierelor și spectacolelor susținute de artiști români și internaționali. Ediția 2020 s-a adaptat la noile condiții de desfășurare în contextul pandemic și respectă normele de circulație în UE. Invitații se vor testa atât înainte de venirea în țară, cât și la plecare. Festivalul Național de Improvizație se va desfășura în aer liber, iar participanții sunt rugați să respecte regulile semnalate de organizatori la fața locului și prin mijloacele online. Controlul temperaturii la punctul de acces este obligatoriu, iar în spațiu vor exista o serie de puncte de dezinfectare. Purtarea măștii în cadrul festivalului va fi obligatorie, iar distanța regulamentară de doi metri dintre scaune, impusă conform hotărârilor în vigoare, trebuie respectată.

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.