Ce să urmărești la televiziunile Warner Bros. Discovery în septembrie

Televiziunile din portofoliul Warner Bros. Discovery dau startul toamnei cu emoții, adrenalină și multă distracție. Eurosport aduce spectacolul, cu finalele de la US Open și Turul Spaniei, iar Discovery te ține cu sufletul la gură cu un nou sezon din „În inima furtunii”. La TLC, poveștile de viață continuă cu noul sezon „90 de zile până la nuntă: Fericiți până la adânci bătrâneți?” și „Colege cu greutate”. Cei mici au parte de aventuri de neuitat: Cartoon Network pregătește un  stunt plin de umor cu Gumball, Looney Tunes și Tiny Toons, iar Cartoonito aduce episoade noi din „Lumea lui Barney” și „Batroți”.

EUROSPORT

Septembrie vine pe Eurosport cu momente de vârf din sport: etapele decisive din sezonul de ciclism, încheierea ultimului turneu de Mare Șlem al anului și Campionatul Mondial de Atletism care promite să aducă adrenalina.

US Open, început la final de august, intră în fazele finale la început de lună, când cei mai buni jucători din lume se duelează pentru trofeul de la Flushing Meadows. Meciurile decisive sunt programate în weekendul 6-7 septembrie.

În lumea ciclismului, Turul Spaniei continuă până pe 14 septembrie, cu nume mari precum Jonas Vingegaard, Juan Ayuso, Joao Almeida și Antonio Tiberi luptând pentru tricoul roșu. Doar o săptămână mai târziu începe Campionatul Mondial de Ciclism (21–28 septembrie), o ediție istorică găzduită pentru prima dată în Africa, unde favoriți precum Tadej Pogacar, Remco Evenepoel, Lotte Kopecky și Grace Brown promit spectacol pe două roți.

Tot în septembrie, între 13 și 21, Tokyo devine gazda Campionatului Mondial de Atletism. Vedete precum Noah Lyles, Armand Duplantis și Beatrice Chebet vor încerca să facă istorie, într-un program plin de probe spectaculoase.

DISCOVERY

Sezonul doi din „În inima furtunii” începe la Discovery pe 7 septembrie, la ora 20:00. Seria prezintă cele mai recente dezastre naturale așa cum s-au petrecut ele, în timp real, prin imagini surprinse de martori aflați din întâmplare în locul nepotrivit, la momentul potrivit și care au avut curajul să ridice telefonul și să surprindă furtuna, chiar din epicentrul ei.

15 septembrie aduce „Test de supraviețuire: Apocalipsa” la Discovery, la ora 20:00. 12 foști concurenți ai emisiunii „Test de supraviețuire” se confruntă împreună cu locuri extrem de dificile. Supraviețuitorii încearcă să reziste până la 35 de zile fără hrană, apă, haine sau adăpost. Colaborarea cu alți supraviețuitori de elită le oferă oare mai multe șanse sau le face provocarea și mai dificilă?

Sezonul doi din „Șoferi dezlănțuiți” are premiera la Discovery pe 16 septembrie, la ora 20:00. Șoferi furioși sunt surprinși de camerele de filmat în timp ce se confruntă cu alți șoferi în unele dintre cele mai violente momente înregistrate vreodată la volan.

Universul lui Mike Brewer” are premiera la Discovery pe 24 septembrie, la ora 20:00. Mike Brewer nu este doar un vânzător de mașini – pentru el, asta e o adevărată pasiune. Deja deține o reprezentanță auto de succes în Sheffield, însă anul trecut a decis să deschidă încă una. Noul showroom, din Warwick, este mai aproape de casă, ceea ce îi permite lui Mike să fie mai implicat. Acum, soția lui, Michelle, poate să treacă mai des pe acolo – ea fiind de multe ori sursa ideilor lui. Seria aceasta ne oferă o privire în culisele vieții lui Mike și Michelle, dar și asupra familiei și colegilor care îi înconjoară.

TLC

90 de zile până la nuntă: Fericiți până la adânci bătrâneți?” revine cu sezonul nouă pe 6 septembrie, la ora 22:00. Diferite cupluri care s-au căsătorit pentru a-și oficializa relația începută în cele 90 de zile de curtare se confruntă cu dificultăți. Deși încearcă să își construiască o relație fericită, bazată pe încredere, ei nu se înțeleg întotdeauna.

11 septembrie aduce la TLC sezonul șapte din „SOS, am probleme cu pielea”, la ora 21:00. Dermatologul Dr. Emma Craythorne diagnostichează și tratează pacienți din toată Marea Britanie care suferă de afecțiuni cutanate extreme.

Pe 17 septembrie începe la TLC „Colege cu greutate”, la ora 21:00, despre două femei care se confruntă cu probleme de greutate. După ce medicul o avertizează asupra unor riscuri care îi pot pune viața în pericol, Jaz ia hotărârea să slăbească 90 de kilograme pentru a rămâne alături de fiica ei.

CARTOON NETWORK

În luna septembrie, Cartoon Network pregătește un stunt special pentru revenirea celor mici la școală. Pe 6 septembrie, la ora 11:55, pregătește-te pentru cel mai cool „Back to School” de până acum: Gumball și Darwin înfruntă provocări școlare cu haz, în stilul lor caracteristic, Tinerii Titani îți arată că prietenia este cel mai bun profesor, Looney Tunes îți dau lecții de stil în cel mai trăsnit mod, Tiny Toons Looniversity își deschide porțile pentru cei mai năzdrăvan studenți, Clarence transformă orice zi banală într-o amintire de neuitat, iar Craig te inspiră să găsești aventura în fiecare moment.

CARTOONITO

Lumea lui Barney” vine cu episoade noi din primul sezon în luna septembrie, la ora 15:00. Alătură-te lui Barney și prietenilor săi în aventuri pline de culoare, jocuri creative și lecții importante despre curaj, empatie și prietenie. Fiecare zi aduce o nouă poveste, o nouă provocare și o nouă șansă de a explora lumea cu ochi curioși. Perfect pentru micii exploratori și familiile care iubesc poveștile intime și cu sens.

Începând cu 15 septembrie, „Batroți” revine în forță cu episoade noi din sezonul doi, la ora 15:30, la Cartoonito. Urmărește cum eroii noștri se confruntă cu provocări și mai mari, descoperă noi locuri pline de mister și întâlnește personaje surprinzătoare. Fiecare episod aduce combinația perfectă de aventură, umor și întorsături neașteptate.

Pe 29 septembrie revine „Mr. Bean – Seria animată” la Cartoonito, la ora 16:55. În sezonul 4, Mr. Bean își continuă isprăvile trăsnite, provocând haos oriunde ajunge — de la cumpărături la vacanțe și dincolo de ele. Pregătește-te pentru situații imposibile, soluții „autentice” și râsete garantate, indiferent de vârstă. Cu farmecul său inconfundabil și logica sa… inconfundabilă, Mr. Bean îți va lumina zilele de toamnă cu episoade noi în fiecare zi!

HBO & CINEMAX

În fiecare duminică din luna septembrie, la ora 20:00, HBO va aduce filme în premieră, printre care se numără: „Emilia Pérez” pe 7 septembrie, „Premiul cel mare!” pe 14 septembrie, „Campioni” pe 21 septembrie și „Clubul de noapte” pe 28 septembrie. În plus, din 8 septembrie, în fiecare luni, de la ora 20:00, poți urmări serialul „Unitatea specială”.

Cinemax sărbătorește luna septembrie cu o colecție specială dedicată lui Quentin Tarantino. Astfel, pe parcursul lunii, de la ora 21:00, vor putea fi vizionate filme precum „Profesioniștii crimei” (6 septembrie), „Mașina morții” (13 septembrie), „Planeta terorii” (20 septembrie), „Kill Bill: vol. 1” (21 septembrie), „Jackie Brown” (27 septembrie) și „Kill Bill: vol. 2” (28 septembrie).

Cinemax 2 continuă seria Summer Sundays în septembrie. În fiecare duminică, de la ora 21:30, pot fi urmărite filmele „Dă-i bătaie!” (7 septembrie), „Juno” (14 septembrie), „Petrecerea cârnaților” (21 septembrie) și „Toate cântecele pe care nu le-am cântat” (28 septembrie).

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.