Cel mai nou film semnat de Cristi Puiu, MMXX, va avea premiera mondială în cadrul competiției oficiale de la San Sebastian

Produs de Mandragora și distribuit în România de Iadasarecasa, MMXX de Cristi Puiu va avea premiera mondială în cadrul competiției oficiale a Festivalului Internațional de Film de la San Sebastian, Spania (SSIFF). Aflat la cea de-a 71-a ediție, SSIFF este unul dintre cele mai importante festivaluri de film din regiune, care reunește anul acesta în selecția sa „un mix eclectic de favoriți ai filmului de artă în competiția sa” – The Hollywood Reporter.

MMXX este un film care prezintă patru scurte momente în timp care surprind rătăcirile unor suflete blocate la răscrucea istoriei.

Oana Pfifer, o tânără terapeută, vizibil distrasă din motive necunoscute, se strecoară puțin câte puțin în plasa chestionarului pe care clientul său ar trebui să îl completeze.

Mihai Dumitru, fratele mai mic al Oanei, îngrijorat de pregătirile pentru aniversarea sa și fără să-și dea seama cât de nepotrivite sunt pretențiile sale, se trezește prins într-o poveste mult mai mare decât poate duce. 

Septimiu Pfifer, soțul Oanei, îngrijorat de starea de sănătate în legătură cu o posibilă contaminare cu SARS COV 2, ascultă o poveste stranie în care a fost prins colegul său de la ambulanță în urmă cu mult timp, în așteptarea următorului apel de urgență.

Narcis Pătranescu, inspector la brigada de crimă organizată, tulburat de moartea recentă a unuia dintre colegii săi, se trezește prins într-o poveste întunecată în timp ce interoga o tânără.

Cristi Puiu este cunoscut publicului din întreaga lume ca inițiator al Noului Val din cinemaul românesc prin filmele sale multi-premiate în cele mai importante competiții de gen ale lumii: Marfa și Banii (Quinzaine des réalisateurs 2001), Moartea Domnului Lăzarescu (Festival de Cannes 2005), Aurora (Festival de Cannes 2010), Sieranevada (Festival de Cannes 2016), Malmkrog (Berlinale 2020). A studiat arte vizuale și cinema la Universitatea Ecole Supérieure des Arts-Visuels din Geneva, Elveția.

În prezent, se află în post-producție cu un nou lungmetraj bazat pe povești din perioada pandemiei din 2020, realizate împreună cu actori profesioniști și neprofesioniști și este în dezvoltare pentru al optulea său lungmetraj pentru care va începe filmările în primăvara anului viitor.

MMXX este o producție Mandragora împreună cu Actorie de Film (România), Youbesc (Republica Moldova), Shellac (Franța) și va fi distribuit în România de Iadasarecasa. Producătorii filmului sunt: Dragoș Bucur, Dorian Boguță, Sergiu Cumatrenco, Viorel Chesaru, Cristi Puiu și Anca Puiu.

Pe pagina de Facebook a filmului: https://www.facebook.com/MMXXbyCristiPuiu vor fi anunțate mai multe detalii în perioada următoare.

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.