Concert inedit la Sala Radio: Alexandru Anastasiu cântă la marimbă şi vibrafon

Aţi ascultat vreodată un concert la instrumente de percuţie, considerate cele mai vechi instrumente muzicale pe Pământ, în afară de vocea umană?

Vineri, 25 octombrie (ora 19:00), la Sala Radio, aveţi ocazia unei astfel de „întâlniri” artistice speciale şi nu oricum, ci în compania dirijorului portughez Pedro Carneiro şi a unuia dintre cei mai cunoscuţi tineri muzicieni români: Alexandru Anastasiu. Alături de Orchestra Naţională Radio, Alexandru Anastasiu va interpreta, la două instrumente de percuţie – vibrafon şi marimbă, o creaţie proprie intitulată Anotimpurile. În partea a doua a serii de la Sala Radio veţi asculta Simfonia nr. 6 de Schubert.

În pauza concertului, Editura Casa Radio îl readuce pe solistul serii, Alexandru Anastasiu, alături de spectatori, prin organizarea unei sesiuni de autografe, în foaierul central al Sălii Radio. Autografele vor fi acordate pe CD-ul Alexandru Anastasiu. The Seasons, apărut la Casa Radio. Albumul cuprinde creaţii semnate de solistul percuţionist şi se deschide chiar cu lucrarea Anotimpurile/The Seasons, prezentată şi în concertul din 25 octombrie.

Născut la Lisabona, într-o familie de artişti, Pedro Carneiro şi-a început studiile muzicale la pian, a continuat apoi cu violoncel şi trompetă, pentru ca în final să fie cucerit de diversitatea instrumentelor de percuţie. A fost admis la clasa de percuţie a Conservatorului Naţional din Lisabona la doar 12 ani. Şi-a desăvârşit apoi studiile la Londra şi la Milano. A interpretat şi a realizat înregistrări alături de ansambluri de prestigiu, ca Los Angeles Philharmonic, Helsinki Philharmonic, English Chamber Orchestra, Vienna Chamber Orchestra, Swedish Chamber Orchestra, Leipzig Radio Symphony. Este, de asemenea, co-fondator al Orchestrei de Tineret a Portugaliei.

Muzician complex, interpret la instrumente de percuţie, dirijor şi compozitor, Pedro Carneiro este co-fondator şi director artistic al Orchestrei de Cameră Portugheze şi unul dintre puţinii percuţionişti din lume care şi-a construit o frumoasă carieră internaţională, având concerte în Europa, Asia şi SUA. Pedro Carneiro a influenţat mondial scena muzicală, fiind inventator al mai multor accesorii asociate instrumentelor de percuţie, folosite astăzi de muzicieni din întreaga lume. A interpretat premiera absolută a peste 100 de lucrări şi mai mulţi compozitori au creat special pentru el.

Alexandru Anastasiu a iniţiat proiecte inedite, fiind şi cel care a organizat din punct de vedere artistic primul festival de vibrafon din lume (2012), iar în 2014 Festivalul Internaţional de Percuţie, ambele în cadrul stagiunii de la Sala Radio. Începând din 2013, prestigioasa firmă Mike Balter din Statele Unite creează modelul de baghete purtând semnătura Alexandru Anastasiu.

Membru al Orchestrei Naţionale Radio, Alexandru Anastasiu a activat în orchestre simfonice, grupuri de muzică de cameră, ansamblul Game, iar ca solist a fost apreciat în numeroase concerte. Considerat cel mai bun percuţionist din seria sa, Alexandru Anastasiu şi-a îmbunătăţit tehnica şi cunoştinţele muzicale studiind cu prof. Bogdan Băcanu şi prof. Peter Sadlo la Universitatea Mozarteum din Salzburg (2006). În 1999, s-a calificat în semifinala Concursului Internaţional de Vibrafon de la Clermont-Ferrand (Franţa), doi ani mai târziu câştigând bursa Yamaha pentru instrumente de percuţie. În anul 2009, a lansat primul compact disc de vibrafon şi orchestră din România, Vibraphone Concertos, alături de Orchestra Naţională Radio, Percussion Studio Group şi Musica Viva Trio.

Albumul Alexandru Anastasiu. The Seasons este disponibil, la preţ de producător, la librăria Editurii Casa Radio din str. Temişana nr. 31 sau prin comandă online pe www.edituracasaradio.ro. Poate fi achiziţionat şi de la partenerii de distribuţie, incluzând librăriile Humanitas şi Cărtureşti.

Concertele pot fi ascultate în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe Internet, pe www.radioromaniacultural.ro şi www.romania-muzical.ro. Biletele la concertele Orchestrelor şi Corurilor Radio sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în magazinele Inmedio semnalizate bilete.ro şi la Casa de bilete a Sălii Radio. Alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio, pewww.orchestreradio.ro.

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.