Donizetti. O poveste de dragoste la Festivalul Regal de Operă “Virginia Zeani”

Opera comică “Elixirul Dragostei”, de Gaetano Donizetti, se va juca în cadrul celei de-a IV-a ediții a Festivalului Regal de Operă “Virginia Zeani”, eveniment care are loc, în perioada 20-22 august, la Târgu Mureș. Programat pe 22 august, de la ora 19.00, la Palatul Culturii, spectacolul se bucură de participarea extraordinară a orchestrei și corului Operei din Brașov, soliști: tenorul Ștefan von Korch, soprana Katalin Kolcsár și baritonul Adrian Mărcan. 

Încă de la primele note, interpretate cu grație de orchestra Operei din Brașov, sub conducerea dirijorului Traian Ichim, vom ști că urmează să asistăm la un eveniment major, care va schimba lumea. După frământări și furtuni interioare, problema iubirii imposibile ar putea fi în sfârșit rezolvată pentru totdeauna, cu ajutorul unei poțiuni fermecate. “Elixirul dragostei”, partitura fermecătoare a lui Gaetano Donizetti, o lucrare deopotrivă comică și sentimentală, vorbește, pe un ton mereu contemporan, despre puritatea pornirilor inimii și despre parcursul lor sinuos printre umbre. Înveninat de gelozie sau înșelat de naivitate și magie, pierdut în iluzii sau chinuit orgolii, îndrăgostitul trece prin iad, amăgindu-și temerile cu visuri și speranțe. Amplă și melodioasă, muzica acestei opere este splendidă de la primul până la ultimul acord, incluzând arii care au devenit independent celebre, printre care și grandioasa Una furtiva lagrima – cântată, de-a lungul vremii, de atâția tenori cunoscuți, de la Mario Lanza și Enrico Caruso, la Luciano Pavarotti, Placido Domingo sau Roberto Alagna.  

Programat în sala Palatului Culturii din Târgu Mureș, spectacolul se bucură de participarea extraordinară a unui tenor cu “voință de fier și abilități muzicale excepționale”, Ștefan von Korch, unul dintre cei mai apreciați muzicieni din România, aplaudat pe scene din Zürich, Berna, Frankfurt, Bratislava sau Viena. De altfel, minunatul Nemorino al lui Donizetti poate fi interpretat doar de un tenor cu rafinament și grație excepționale, tehnic și convingător, dar și suficient de versatil pentru a trece de la elemente comice, la lirismul pur din cel de-a doilea act, de la un romantism irezistibil, la un haz irezistibil. La rândul ei ovaționată la Budapesta, Londra, Berlin sau Toronto, soprana Katalin Kolcsár adaugă rolului Adinei deopotrivă eleganță și haz spumos, purtând mai departe, într-o explozie de umor și bucurie, o poveste de iubire amuzantă, delicată, fermecătoare. Cu o simplitate tandră și o linie fermă, vocea acestei soprane are o extraordinară agilitate, capabilă să urce pe culmi nebănuite sau să cadă în abisuri, vorbind astfel despre natura evazivă și inconsistentă a Adinei. În rolul lui Belcore strălucește baritonul Adrian Mărcan, un muzician care a fost aplaudat în Japonia, Austria sau Germania, a colaborat, de-a lungul carierei, cu Opera din Salonic, a fost aplaudat în rolul lui Figaro în Barbiere di Siviglia la Madrid și la Teatrul Național de Operă și Balet din Chișinău sau în rolul solistic în Carmina Burana de Carl Orff, alături de Munchen Symphoniker, la Festivalul Gut Immling, în Germania. Întregesc o distribuție de elită mezzosoprana Gianetta Sonia – aplaudată în recitaluri, spectacole şi concerte pe nenumărate scene europene -,  și baritonul Lorand Cristian, care a cucerit, de-a lungul carierei, publicul iubitor de operă din Germania, Franța, Italia, Elveția, Danemarca, Norvegia, Austria sau Spania. 

PROGRAM

22 august, ora 19:00 

Palatul Culturii din Târgu Mureș 

Gaetano Donizetti – Elixirul dragostei 

Soliști: Nemorino – Ștefan von Korch 

Adina – Kolcsár Katalin 

Belcore  – Adrian Mărcan

Dulcamara – Lorand Cristian

Gianetta – Sonia Hazarian

Orchestra și corul Operei Brașov Dirijor – Traian Ichim

Intrarea este liberă. 

Locurile vor fi ocupate în ordinea sosirii. Cei care doresc să rezerve locurile în avans, o pot face pe site-ul festivalului, cu o donație de 50 de lei. Banii obținuți din acest proiect, la care vom adauga  altele similare, vor fi folosiți pentru susținerea Filarmonicii din Chișinau.

https://virginiazeanifestival.com/

Trecând cu subtilitate de la vigori ritmice, la pasaje dulci-amărui, voci și instrumente recrează experiența autentică a unei mici comunități italiene, în care orice veste produce imense ecouri. Nemorino se îndrăgostește fără speranță de Adina, o fată cu stare, pe care atenția unui om de rând nu pare să o flateze. Declarațiile de iubire sunt întâmpinate cu un etern refuz, iar îndrăgostitul fără șansă își petrece zilele între tristețe și disperare. Din fericire, călătorul șarlatan Dulcamara, un doctor fără scrupule, are la îndemână „elixirul dragostei”, o poțiune care să-l ajute pe Nemorino să-i câștige inima tinerei lui iubite. Povestea, care oscilează permanent între comedie și momente sensibile, lasă loc, totuși, unei întrebări profunde: este dragostea un sentiment autentic sau viciile – de la băutură, la mirajul bogăției – sunt cele care ne aduc sub vraja ei? 

Sporește misterul și savoarea acestei povești orchestra Operei din Brașov, un nume asociat cu virtuozitatea, rafinamentul și tradiția orchestrală. Este un ansamblu care a fost aplaudat, atât în România, cât și pe multe dintre scenele lumii, în spectacole de Puccini, Offenbach sau Massenet, printre atât de mulți alții. Cu imensă energie, poftă și fler, susținute de o tehnică impecabilă, orchestra este secundată la Târgu Mureș de corul Operei din Brașov. Nimic mai spectaculos decât un cor de operă viguros și tehnic, impresionant în partituri de Bizet sau Verdi și destins și amuzat într-o lucrare de Donizetti! 

Lucrare comică în două acte, având libretul scris de Felice Romani, după Eugène Scribe, pentru opera „Le Philtre” de Daniel-François Auber, L’Elisir d’Amore a fost un imens succes încă de la premiera sa, pe 12 mai 1832, la „Teatro Cannobiana” din Milano. Deși Donizetti a scris, de fapt, în grabă, în doar șase săptămâni, lucrarea sa a depășit toate așteptările, devenind, în următorii 15 ani, cea mai jucată operă din Italia. Au fost montate reprezentaţii la Paris, la Londra, chiar şi la Viena, deşi spaţiul germanic a avut de multe ori reţineri față de importul operelor italiene. Printre cele mai jucate spectacole din toate timpurile, Elixirul Dragostei nu încetează să surprindă și să încânte publicul, lăsând în urmă, fără excepție, o bucurie imensă, transformată în explozii de ovații și aplauze. 

FESTIVALUL REGAL DE OPERĂ “VIRGINIA ZEANI”. Organizat de Asociația “Together on Top”, în parteneriat cu Asociația “Hai la Sat”, Primăria din Târgu Mureș, Instituția Prefectului – Județul Mureș și Consiliul Județean Mureș, Festivalul Regal de Operă “Virginia Zeani” este o reverență adusă Virginiei Zeani, una dintre marile soprane ale lumii, care s-a născut în Transilvania. Evenimentul a devenit o importantă platformă de dialog pentru profesioniștii scenei lirice internaționale – artiști, agenți de casting, directori artistici sau directori generali ai marilor teatre europene – și, totodată, o prestigioasă oportunitate de afirmare pentru tinerii cântăreți de operă, educați la cele mai înalte standarde la nivel mondial. Festivalul s-a născut din dorința de a omagia personalitatea copleșitoare a Virginiei Zeani, al cărei parcurs artistic relevă un sublim model de conduită, atât pe scenă, cât și în lumea academică. Pentru 30 de ani ”prima donna assoluta” a marilor scene lirice ale lumii și pentru tot atâta timp profesor emerit de muzică al Universității Indiana din Statele Unite, Virginia Zeani este un important reper al lumii culturale și unul dintre cele mai puternice simboluri naționale ale României. Prețios dar oferit de România patrimoniului cultural internațional, Virginia Zeani este o artistă care, prin har și aleasă educație, a câștigat dragostea și admirația lumii, fiind, până acum, un garant al înaltelor valori și aspirații și un ambasador al spiritului și al culturii românești în lume.

Festivalul Regal de Operă “Virginia Zeani”

https://virginiazeanifestival.com

Organizat de Asociația “Together on Top”, Asociația Culturală “Hai în sat”, în parteneriat cu TVR, Sabion, Instituția Prefectului – Județul Mureș, Consiliul Județean Mureș, Primăria din Târgu Mureș și Electrecord

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.