#experiențaIdeoIdeis se pregătește să plece în Tabăra de teatru și film. Creațiile adolescenților se vor vedea pe 10 și 16 august, în Alexandria

Proiectul național care și-a propus la începutul acestui an să conecteze toți pilonii Ideo Ideis într-o experiență rotundă de învățare prin artă se pregătește pentru o nouă etapă. În perioada 31 iulie – 8 august, cei 20 de adolescenți selectați în urma participării la Ideo Ideis Capsule de teatru și deșteptări organizate în orașele lor vor avea parte de o nouă experiență de lucru în Ideo Ideis Tabăra de arte performative și revelații organizată la Predeal. Aici, liceenii vor locui, vor învăța și vor construi împreună un spectacol de teatru și un film de scurtmetraj bazate pe interesele și preocupările comunităților locale din care fac parte. Cele două producții vor avea parte de o primă întâlnire cu publicul pe 10 august, în cadrul Laboratorului din Alexandria, și vor fi prezentate apoi în programul Festivalului Național de Teatru Tânăr, pe 16 august

Adolescent cu adolescent, Ideo Ideis și-a propus să creeze nuclee de revitalizare culturală în orașele din România, oferindu-le tinerilor încrederea și instrumentele de care au nevoie în devenirea lor. La începutul acestui an, #experiențaIdeoIdeis a adus Capsule de teatru și deșteptări în 8 noi orașe din țară, într-o săptămână în care adolescenții au avut ocazia să se descopere pe ei și pe ceilalți, prin intermediul exercițiilor creative propuse de trainerii invitați. 

Dintre cei peste 200 de liceeni care au participat la prima etapă, 20 au fost selectați pentru a merge în Tabără: Mara Coman și Valeria Motofelea (Bistrița), Alexandra Diaconeasa, Cosmin Băicoianu, Alessia Stoica și Diana Petcana (Roșiorii de Vede), Elena Todiruță, Teodora Pechianu, Ioana Micu și Rareș Chiriac (Bârlad), Andra Oneață și Irina Jiroveanu (Craiova), Alexia Blănariu și Medeea Husaru (Roman), Emerențiana Corlade și Vlad Țigănuș (Sfântu Gheorghe), Raluca Spiridon și Andreea Bondarev (Tulcea) și Patricia Fodoca și Ioana Tarba (Zalău).

Următoarea provocare la care au răspuns adolescenții selectați a fost aceea de a realiza 240 de interviuri în orașele lor, pentru a surprinde relația oamenilor din jur cu comunitățile din care fac parte. Cineastul Victor Morozov s-a lăsat inspirat de răspunsurile celor intervievați și a creat scenariul de film și textul dramaturgic care vor sta la baza producțiilor realizate în Tabără. 

Regia scurtmetrajului realizat cu adolescenți în tabără îi va aparține Almei Buhagiar, câștigătoarea Premiului „Tânără Speranță”’ la ediția din 2021 a Galei Gopo. Spectacolul de teatru va fi pus în scenă sub îndrumarea Marei Oprea, actriță și regizoare, cunoscută pentru personajele aduse la viață pe scenă și pe micile ecrane, în seriale de televiziune de succes. 

Cele două producții se vor vedea în premieră absolută în Alexandria, pe 10 august, în cadrul Ideo Ideis Laboratorul – programul care prelungește experiența culturală de care se bucură comunitatea locală în timpul Festivalului Național de Teatru Tânăr, pe tot parcursul anului. Reprezentația spectacolului și proiecția filmului vor fi urmate de un dialog cu publicul, în cadrul căruia, cei 20 de adolescenți vor avea șansa să povestească spectatorilor despre ce a însemnat pentru ei această aventură.

După emoțiile premierei, liceenii vor trăi și experiența participării la festival, alături de trupele de teatru de adolescenți selectate la această ediție. Între 11 și 18 august, vor locui în Alexandria, își vor continua explorările în cadrul atelierelor de teatru și arte alăturate, vor trăi noi revelații în discuțiile cu mentorii și vor prezenta pentru a doua oară spectacolul de teatru și filmul de scurtmetraj la care au lucrat, de data aceasta în fața colegilor de generație. 

Accesul publicului la evenimentele din 10 și 16 august va fi gratuit. 

Mai multe pe:

ideoideis.ro/festivalul | FB: ideoideis | Instagram: @ideoideis

#experiențaIdeoIdeis este un proiect finanțat prin Granturile SEE 2014-2021 în cadrul Programului RO-CULTURA.  Proiectul are o valoare nerambursabilă de 1023732 lei (206893.95 euro) și se desfășoară pe o perioadă de 12 luni.

***

Granturile SEE reprezintă contribuția Islandei, Principatului Liechtenstein și Regatului Norvegiei la reducerea disparităților economice și sociale în Spațiul Economic European și la consolidarea relațiilor bilaterale cu cele 15 state beneficiare din estul și sudul Europei și statele baltice. Aceste mecanisme de finanțare sunt stabilite în baza Acordului privind Spațiul Economic European, ce reunește statele membre UE și Islanda, Liechtenstein și Norvegia ca parteneri egali pe piața internă. În total, cele trei state au contribuit cu €3,3 miliarde între 1994 și 2014 și €1,55 miliarde pentru perioada de finanțare 2014-2021. Mai multe detalii sunt disponibile pe: www.eeagrants.org și www.eeagrants.ro.

Programul RO-CULTURA este implementat de Ministerul Culturii prin Unitatea de Management a Proiectului și are ca obiectiv general consolidarea dezvoltării economice și sociale prin cooperare culturală, antreprenoriat cultural și managementul patrimoniului cultural. Bugetul Programului este de aproximativ 34 milioane de euro. Mai multe detalii sunt disponibile pe www.ro-cultura.ro.


Parteneri educaționali: Colegiul Național „Gheorge Roșca Codreanu” Bârlad, Colegiul Național „Carol I” Craiova, Colegiul Național „Roman-Vodă”, Liceul de Arte „Plugor Sándor” Sfântu Gheorghe, Liceul Teoretic „Grigore Moisil” Tulcea

Parteneri media: Rock FM, Europa Liberă, Radio România Cultural, Libertatea, Adevărul, Zile și Nopți, Observator cultural, IQads, Agerpres, Scena.ro, Ziarul Metropolis, LiterNet, Vice, Happ.ro, #DeMilioane, SuntParinte.ro

Partener de monitorizare: mediaTRUST 

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.