Film în Sat, cel mai mare festival de artă din mediul rural, revine cu a doua ediție la Peștișani între 1-6 august

Film în Sat, eveniment unic și autentic care aduce locuitorii din mediul rural mai aproape de cultura și arta contemporană, revine cu cea de-a doua ediție la Peștișani (Gorj), în locul natal al lui Brâncuși, între 1 – 6 august. Filme românești și moldovenești, spectacole de teatru, concerte live și ateliere de creație se regăsesc în programul festivalului inițiat de actorul Cuzin Toma, care și-a propus să contribuie la dezvoltarea creativității tinerilor și adulților din mediul rural prin artă.

Organizat de Asociația Culturală „CUZIN TOMA – Dacă eu pot, poți și tu”, festivalul de artă Film în Sat este un eveniment cu acces liber, care oferă participanților oportunitatea de a întâlni actori și regizori, artiști plastici și muzicieni.

„Am promis și m-am ținut de cuvânt! Festivalul de artă Film în Sat revine cu o nouă ediție pe meleagurile mele natale, în comuna de care ține Hobița, satul de baștină al lui Brâncuși. Peștișani este locul în care-mi sunt rădăcinile și locul în care am crescut, în care m-am dezvoltat ca om și individ în societate.
Față de anul precedent, vom avea și mai multe activități cultural-artistice gratuite pentru toți participanții! Îmi doresc ca de la ediție la ediție să putem oferi oamenilor mai multe lucruri frumoase, mai variate, astfel încât să le deschidem noi orizonturi și să le bucurăm sufletul și mintea. Vreau să le mulțumesc tuturor colegilor mei actori care au răspuns invitației de a veni la Peștișani, dar și artiștilor, muzicienilor și oamenilor din industria filmului și a teatrului care cred că dreptul la artă și cultură este unul universal, pentru toată lumea”

Cuzin Toma, organizatorul festivalului.

În selecția de filme a festivalului, realizată de criticul de film Irina-Margareta Nistor, se regăsesc comedii de succes precum Ramon (r. Jesús del Cerro), Ghinionistul (r. Iura Luncașu) și Nunta mută (r. Horațiu Mălăele), Boss, recentul thriller noir al regizorului Bogdan Mirică, precum și Carbon (r. Ion Borș), cel mai de succes film moldovenesc, care a avut premiera la TIFF 2023. Programul filmelor este completat de o selecție de scurtmetraje românești.

Horațiu Mălăele, unul dintre invitații speciali ai festivalului, va prezenta la Film în Sat one man show-ul „Sunt un orb”, care va purta publicul prin operele marilor poeți Marin Sorescu, George Topârceanu, Nichita Stănescu, Emil Brumaru și mulți alții, în timp ce „Doamne ferește”, spectacolul semnat de Lia Bugnar, aduce în fața publicului de la Peștișani actori remarcabili precum Cuzin Toma, Liliana Pană, Marin Grigore, Oana Pușcatu și Irina Rădulescu.

Din programul festivalului nu lipsesc nici concertele: trupe de succes, precum Subcarpați, și artiști apreciați pentru autenticitatea muzicii lor, ca Mihai Mărgineanu & Band și Simion Bogdan-Mihai & Lăutarii de Mătase, vin în fața publicului din Peștișani.

O serie de ateliere susținute de artiști, care se adresează participanților cu vârste cuprinse între 6 și 70 de ani, invită la creativitate și socializare, într-un cadru de poveste: Amprenta, atelier de broderie coordonat de Cuzina, artist plastic; Pădurea de șevalete, atelier de pictură coordonat de Ana Bănică, artist vizual, alături de Cuzina; Zburătoare, un spectacol de action painting în cadrul căruia artistele Estera Osorhan, Ana Bănică și Cuzina vor picta pe ritmuri de muzică live; precum și instalațiile Speranța, Pasăre și Prezențe, ale Cuzinei, alături de muralul care va fi realizat în timpul festivalului de către artista Ana Bănică. 

După succesul înregistrat de prima ediție, care a avut loc la Peștișani (Gorj) și Dolhasca (Suceava) în 2022, la care au participat peste 7000 de persoane, Film în Sat a revenit în 2023 cu o ediție și la Islaz (Teleorman), care a avut loc în luna iunie. După Film în Sat la Peștișani (1 – 6 august), alte localități din țară se vor regăsi pe lista de evenimente a festivalului de artă.

Programul complet al ediției 2023 de la Peștișani va fi afișat în perioada următoare pe https://www.filminsat.ro/pestisani-2023.  

Mai multe pe Facebook, Instagram și YouTube.

***

Organizator: Asociația Culturală „CUZIN TOMA – Dacă eu pot, poți și tu”

Parteneri: Consiliul Județean Târgu Gorj, Consiliul Local și Primăria Peștișani

Sponsor principal: Titan Machinery

Parteneri: APAN Top Selection, Fundația Fan Courier, Iuliana Stanciu – designer vestimentar

Partener media principal: KISS FM

Parteneri media: Cărturești, Cinefan.ro, Urban, Voyo, BookHub, Green Report

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.