Istoria sclaviei romilor povestită de prima regizoare de etnie romă, Alina Serban

Actrița Alina Șerban își face debutul în regie de film cu scurtmetrajul „Bilet de iertare”.

Alina Șerban este actriţă, dramaturgă şi regizoare, câştigătoare a numeroase premii internaţionale. Prima din familia ei care a absolvit liceul, ea și-a continuat studiile la UNATC, New York University – Tisch şi a obţinut diploma de masterat la Royal Academy of Dramatic Art, Londra.

Actrița și-a făcut debutul ca protagonistă în lungmetrajul ”Singură la nunta mea”/ “Seule a Mon Mariage”. Filmul a fost selectat la Festivalul Internațional de Film de la Cannes 2018 în cadrul programului ACID (Association pour le cinéma indépendant et să diffusion). Pentru acest rol, Alina Șerban a primit premiul “Best Actress” la Festivalul International du Film de Femmes de Salé. Filmul a câștigat premiul “Best feature film” la Festivalul European de Film CineDays.

Bilet de iertare

În prezent, actrița se pregăteşte pentru o nouă etapă în cariera ei. Cei 10 ani de activitate artistică şi activism rom culminează cu primul ei scurtmetraj: “Bilet de iertare”.

Cunoscută în România ca inițiatoarea teatrului cu mesaj social rom, Alina Șerban a reușit în decursul ultimilor 10 ani să aducă în atenția publicului povești despre experiențele romilor din perspectivă romă.

“Marea rușine” este prima piesă de teatru a unei regizoare de etnie romă inclusă în repertoriul permanent al unui teatru de stat din România. Spectacolul prezintă istoria sclaviei romilor, subiect care nu se regăsește în manualele școlare.

Scurtmetrajul “Bilet de iertare”, regizat și scris de Alina Şerban, continuă să vorbească despre această pagină de istorie prea puțin cunoscută de publicul larg.

Acțiunea se petrece în anii 1856 și urmărește povestea robului Dincă care este iubit de două mame: mama sclavă și mama boieroaică.

Filmările vor începe luna aceasta și vor avea loc la Palatul Stirbey Buftea.
Scurtmetrajul ”Bilet de iertare” va fi produs de Mobra Films și Asociația Untold Stories.

Asociația Untold Stories a fost înființată de către Alina Șerban în 2015 și are ca misiune documentarea şi promovarea culturii şi identităţii rome.
Scurtmetrajul “Bilet de iertare” este un proiect derulat de Asociația Untold Stories și finanțat prin programul „În stare de bine”, susținut de Kaufland România și implementat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile” și co-finanțat de Guvernul României – Departamentul pentru Relații Interetnice.

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.