„Kidnapped” de Marco Bellocchio, selectat în Competiția Oficială Cannes 2023, deschide cea de-a 20-a ediție a Festivalului Internațional de Film ANONIMUL

Filme de la Sundance, Locarno, Karlovy Vary și Cannes în competiție

Festivalul Internațional de Film Independent ANONIMUL va fi deschis anul acesta de cel mai nou film al câștigătorului primului trofeu al său. În 2004, la prima ediție, filmul câștigător al competiției de lungmetraj era „Buongiorno, note” în regia lui Marco Bellocchio care revine pe marele ecran de la Sfântu Gheorghe, după douăzeci de ani, cu „Kidnapped” – povestea unui tânăr evreu răpit și convertit la catolicism în 1858. 

Această „dramă de epocă bine montată, presărată cu imagini epice” cum observau cei de la Variety, vine în festival, în premieră națională, după ce a fost prezentată anul acesta în Competiția Oficială de la Cannes.

La cea de-a 20-a ediție a Festivalului din Delta Dunării, Ludmila Cvikova face un arc peste timp prin filmele pe care le include în selecția competiției de lungmetraj de anul acesta, reunind cinci dintre cineaștii care au fost prezenți în competițiile ANONIMUL de-a lungul anilor. „Pentru această ediție aniversară am decis să nu căutăm să descoperim noi regizori pentru publicul nostru, așa cum o facem în fiecare an, ci să redescoperim regizori cunoscuți și apreciați în edițiile trecute, oferind spectatorilor filmele lor cele mai recente. Rezultatul este un mozaic colorat cu cinci filme ale unor autori remarcabili, cu povești și stiluri atrăgătoare.” declară aceasta.

Prezentat în premieră mondială anul acesta la Cannes în secțiunea oficială Un Certain Regard, „Terrestrial Verses | Ayeh haye zamini” este scris și regizat de Ali Asgari și Alireza Khatami. În 2016 Ali Asgari a concurat pentru Trofeul ANONIMUL cu „Il Silenzio” pe care l-a regizat împreună cu Farnoosh Samadi, iar în 2012 era prezent în competiția de scurtmetraj internațional cu „Barbie”. „Terrestrial Verses” prezintă povestea unor oameni obișnuiți care navighează prin constrângerile sociale, într-o serie de clișee și imagini pre-ilustrate.

Semnat de Babak Jalali, „Fremont” a fost distins recent la Karlovy Vary cu Premiul pentru regie. Jalali a fost prezent și în 2016 la ANONIMUL cu „Radio Dreams” distins în același an cu Tiger Award la Festivalul Internațional de Film de la Rotterdam. Donya lucrează într-o fabrică de prăjituri cu răvaș din San Francisco. Fost translator pentru armata americană din Afganistan, aceasta se chinuie să-și pună viața înapoi în ordine, însă la un moment dat decide să trimită într-una dintre prăjituri un mesaj cu adevărat special…

Légua”, coregizat de Filipa Reis și João Miller Guerra, vine la Sfântu Gheorghe după selecția din Quinzaine des cinéastes a Festivalului de la Cannes, unde a avut premiera mondială. Cuplul regizoral a mai fost la ANONIMUL în 2018 cu filmul lor de debut, „Djon Africa”. Acțiunea din „Légua” are loc într-un vechi conac din nordul Portugaliei, unde Ana o ajută pe prietena ei, Emília, o bătrână menajeră hotărâtă să păstreze ordinea deși proprietarii nu sunt niciodată acolo. Pe măsură ce timpul trece, Mónica, fiica Anei, își provoacă din ce în ce mai mult mama, iar cele trei generații de femei caută să înțeleagă unde își mai au locul într-o lume care se estompează rapid, în care ciclul vieții este reînnoit doar prin finaluri inevitabile. 

Stella in Love | Stella est amoureuse” va fi proiectat în competiția de la ANONIMUL, în premieră. Filmul selectat în 2022 la Locarno, unde a fost nominalizat la Premiul pentru cel mai bun film, îi urmează debutului autobiografic „Stella” cu care regizoarea Sylvie Verheyde a fost în competiția de la Sfântu Gheorghe în 2009. În anul care va decide viața sa, Stella descoperă celebrul club parizian Bains Douches și anii ’80 cu nopțile lor nebune, în timp ce prietenii săi învață, tatăl său a plecat cu o altă femeie, iar mama sa e total deprimată. 

Cineastul de origine indiană, Sanal Kumar Sasidharana, a avut parte de recunoașterea internațională odată cu selecția în competiția de la Rotterdam cu „Sexy Durga” pentru care a fost premiat cu Tiger Award și pe care a venit să-l introducă personal publicului român la ANONIMUL. Cel mai nou film al său, „The Quarrel | Vazhakku”, este o dramă care se transformă încet, încet în thriller. În ziua în care a acceptat să se prezinte în instanță pentru a semna hotărârea de divorț, Siddharthan, care este și avocat, își înșală soția și pleacă într-o scurtă călătorie. Pe drumul de întoarcere se întâlnește cu Sathi și fiica ei, întâmplare ce îl face să-și schimbe total viziunea asupra vieții.

Câștigătorul Trofeului ANONIMUL va fi ales prin vot de publicul festivalului, iar premiul, în valoare de 3.000 de euro, este oferit de OTP Bank. 

Pe lângă competiția de lungmetraj, programul festivalului cuprinde două competiții de scurtmetraje, românești și internaționale, dar și proiecții în afara concursului ce vor fi însoțite de întâlniri și dialoguri între cineaști și public. 

Din cele peste 270 de filme înscrise, selecționerul Ionuț Mareș a ales pentru competiția internațională de scurtmetraj 12 titluri ce fac înconjurul lumii în douăsprezece povești dintre care publicul festivalului va trebui s-o aleagă, prin vot, pe cea câștigătoare. 

Acestea sunt: „All-Inclusive” regizat de Duván Duque Vargas, „Amok” de Balázs Turai, „As It Was” de Damian Kocur, „Basri & Salma In A Never-Ending Comedy” de Khozy Rizal, „Cherries” în regia lui Vytautas Katkus, „Forgive Me Tonight” de Elvin Adigozel, „Hunting” de Elodie Beaumont, „My Girlfriend” de Kawthar Younis, „On Xerxes’ Throne” semnat de Evi Kalogiropoulou, „Pillow Face” de Saverio Cappiello, „Smoke Gets In Your Eyes” de Alvin Lee și „White Ant” regizat de Shalini Adnani.

Mai multe detalii despre festival pot fi găsite pe: Website | Facebook | Instagram


OTP BANK și Birra Moretti prezintă ediția a 20-a a Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL, eveniment organizat de Fundația Anonimul și Asociația FAMart.

Proiect cultural co-finanțat de Ministerul Culturii, Centrul Național al Cinematografiei, Consiliul Județean Tulcea, Uniunea Cineaștilor din România și Dacin Sara.

Partener principal: E.ON Energie Romania

Partener special: Domeniul Bogdan

Parteneri: Groupama, IT Bright Solutions

Cu sprijinul: Green Village, Green Dolphin Camping, Navrom Delta, Gebrüder Weiss, Mercure Bucharest City Center, iCover, Evergreen Concept, Film Festival, Coca-Cola, Costa Coffee, Bulldog, Casa Alb Albastră

Văzut de: Radio Guerrilla

Parteneri media principali: Agerpres, Republica

Parteneri media: Zile și Nopți, News.ro, Urban.ro, Libertatea, Films in Frame, Vice, Ziarul Metropolis, LiterNet, IQAds, Smark, Igloo, The Institute, CineFan, MovieNews, All About Romanian Cinema, Happ.ro, Munteanu Recomandă, Radio România Cultural, Happy Fish

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.