„Mammalia” are premiera mondială la Festivalul Internațional de Film de la Berlin

Drama suprarealistă „Mammalia”, regizată de Sebastian Mihăilescu, a fost selectată în secțiunea Forum a celei de-a 73-a ediții a Festivalului Internațional de Film de la Berlin, care va avea loc între 16 și 26 februarie 2023.

Forum este o secțiune competițională a Berlinalei și include filme ce reprezintă o reflecție asupra mediului cinematografic și asupra discursului socio-artistic, filme cu un simț distinctiv al esteticului.    

„Mammalia” (România, Germania, Polonia) este o călătorie suprarealistă prin criza masculinității și îmbină drama cu misterul și comedia.

Camil, un bărbat în vârstă de 39 de ani, se lansează într-o călătorie onirică în care banalul și fantasticul se întrepătrund. Odată cu pierderea controlului asupra muncii lui, asupra statutului social și asupra relației lui amoroase, pornește într-o căutare care îl face să-și chestioneze identitatea și masculinitatea. Pe urmele partenerei lui, ajunge într-o comunitate bizară, cu ritualuri tulburătoare, în care, în cele din urmă, se confruntă cu o răsturnare tragicomică de roluri.

„«Mammalia» este o explorare incisivă a perspectivei masculine asupra vieții și a luptei împotriva capitulării în fața experiențelor copleșitoare, împotriva pasivității, împotriva fricii de a pierde controlul și echilibrul. Cu acest film, încerc să mă îndepărtez de realism și naturalism, să mă îndepărtez de cuvinte și să mă apropii de imagini, să deconstruiesc narațiunea și arhetipul eroului masculin. Pentru că eu cred că în artă este mai important să pui întrebările potrivite decât să dai răspunsuri de-a gata.”, spune regizorul Sebastian Mihăilescu.

Din distribuție fac parte István Téglás, Mălina Manovici, Denisa Nicolae, Steliana Bălăcianu, Rolando Matsangos, Mirela Crețan, Andreea Gheorghe, Mircea Bujoreanu, Marian Pîrvu, Dan Zarug Mihai și Elena Chingălată.

Sebastian Mihăilescu a scris scenariul împreună cu Andrei Epure. Producători executivi sunt Dan Wechsler, Andreas Roald și Jamal Zeinal-Zade, producător asociat – Antoine Simkine, coproducătoare – Ewa Puszczyńska și Nina Frese, iar producătoare sunt Diana Păroiu și Ada Solomon.

Echipa este completată de Katrin Paas și Andreea Lupu, coafură și machiaj, Małgorzata Trzaskowska, costume, Anca Lazăr, scenografie, Piotr Kurek, muzică, Krzysztof Stasiak, sunet priză directă, Alexandru Dumitru, editare dialog și premix, Maciej Pawłowski M.P.S.E., mixaj sunet, Alin Zăbrăuțeanu și Dragoș Cătărău, design sunet, Barbu Bălășoiu, imagine, Cătălin Cristuțiu, montaj, Vlad Grăjdan și Małgorzata Bereźnicka, line producer.

„Mammalia” este o producție microFILM, Extreme Emotions, Pandora Film, în coproducție cu Bord Cadre films, Sovereign Films, HiFilm Productions, în asociere cu Visual Walkabout, nomada.solo, Aeroplan Studios, XANF, Les Films d’Antoine, Wunderlust, co-finanțată de Centrul Național al Cinematografiei, Polish Film Institute, Film- und Medienstiftung NRW, Programul Europa Creativă Media al Uniunii Europene, Televiziunea Română.

Producția este susținută de Cinema City Romania, Dr. Oetker, Ursus Breweries S.A., JYSK Romania, Provident Financial Romania, Hochland Romania, Bilka Steel, First Bank, Help Net, Mediacom, Publicis Groupe Media Bucharest, OMD Romania. 

Participarea la festival este susținută de Centrul Național al Cinematografiei, DACIN SARA și UCIN. Distribuitor internațional este Lights On.

Sebastian Mihăilescu este scenarist, regizor și producător. După ce a obținut diploma de licență în informatică, a urmat cursuri de licență și de master de regie de film în cadrul Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale” din București.

A debutat în regie în 2012, cu scurtmetrajul documentar „Titza”, care a fost urmat de trei producții scurte de ficțiune. Dintre ele, scurtmetrajul „Apartament interbelic, zonă superbă, ultracentrală” (2016) a avut premiera în competiția Pardi di Domani a Festivalului Internațional de Film de la Locarno. 

Lungmetrajul documentar „Pentru mine tu ești Ceaușescu”, realizat de Sebastian Mihăilescu în 2021, a fost recompensat cu premiul pentru cel mai bun film din Europa Centrală și de Est și premiul pentru cea mai bună imagine la Ji.hlava IFF, cu premiul New Talent la Festivalul DocLisboa și a fost desemnat cel mai bun documentar în competiția What’s Up Doc, la Transilvania IFF. 

Sebastian Mihăilescu experimentează constant cu limbajul cinematografic, îndepărtându-se de convențiile ficțiunii și împingând limitele acestui mediu.

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.