„Mariupolis 2”, prezentat într-o proiecție specială la Cannes anul acesta, deschide Festivalul ANONIMUL 2022. Focus Ucraina

Regizat de regretatul Mantas Kvedaravičius, „Mariupolis 2”, care a fost prezentat în premieră mondială în luna mai la Cannes, va deschide cea de-a 19-a ediție a Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL 2022, ce va avea loc în perioada 8 – 14 august la Sfântu Gheorghe (Delta Dunării).

Prezentat în premieră în România la ANONIMUL, „Mariupolis 2” este ultimul film – neterminat – al regizorului lituanian Mantas Kvedaravičius, care a fost capturat de armata rusă și ucis în regiunea Mariopol, în Ucraina, la finalul lunii martie. Documentarul a fost montat în timp record de logodnica regizorului, Hanna Bilobrova, împreună cu producătorii proiectului, pentru a putea avea fi arătat la Festivalul de la Cannes.

Bilobrova și Kvedaravičius se întorseseră să filmeze din nou în Mariupol, în plin război, pentru a documenta oamenii și locurile pe care le filmaseră în 2015 pentru documentarul „Mariupolis”. Regizorul intenționa să arate cum continuă viața acestor oameni printre bombardamente, cu imagini la limita între tragedie și speranță. 

„Mariupolis 2” este o compilație de imagini filmate de documentarist, fără voce din off sau muzică, și cuprinde cadre lungi din viața cotidiană a acestor oameni care încearcă să supraviețuiască războiului, „o mărturie a rezistenței umane” scriau cei de la Screen Daily.

Kvedaravičius spunea într-una din notele sale din timpul filmărilor: „Este raiul din mijlocul iadului, bătăile delicatele de aripi ale unui fluture apropiindu-se, mirosul morții în cele mai crude dimensiuni. Este viața pulsând.”

„Mariupolis 2” face parte din programul Focus Ucraina, alături de „Butterfly Vision” și „Bad Roads”. Selecționerii ANONIMUL au o preocupare continuă pentru cinematografia țării vecine, cu mult înaintea conflictului armat. Spectatorii festivalului au putut vedea de-a lungul anilor producții sau coproducții ucrainene la Sfântu Gheorghe iar Serghei Loznitsa a fost invitatul ediției din 2019.

Drama „Butterfly Vision” a debutat în secțiunea Un Certain Regard a Festivalului de la Cannes. Filmul o are în centru pe Lilia (interpretată de Rita Burkovska) care, după două luni de captivitate pe front, descoperă că a rămas însărcinată în urma unui viol. Încearcă să supraviețuiască traumei, mai ales că societatea nu este pregătită să o accepte nici pe ea, nici pe copil. 

„Bad Roads”, recompensat cu cinci trofee ale Academiei Ucrainene de Film, inclusiv pentru scenariu, cuprinde patru povești scurte. Acțiunea are loc de-a lungul drumurilor din Donbass, în timpul conflictului din regiune, când au loc numeroase abuzuri și bombele răsună necontenit. 

Programul festivalului cuprinde două competiții de scurtmetraje, românești și internaționale, anunțate în luna iunie, o competiție de lungmetraje, dar și proiecții în afara concursului și evenimente conexe.  

             Numeroși cineaști vor fi prezenți pentru întâlniri și discuții cu publicul, iar toate detaliile și programul complet vor fi anunțate zilele următoare.      

Mai multe detalii despre festival, pe http://www.festival-anonimul.ro/

Add a Comment

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.