Mica Austrie din România

Nu sunt un plimbăreț pe pârtiile din România dar de data aceasta am nimerit o pârtie pe care voi reveni cu plăcere. Nu sunt un vânător de pârti și nici un “rider” înrăit dar nu ratez fiecare ocazie care mi se ivește de a fugi cu placa sub picioare pe omatul moale (ca să fim poetici până la capăt). De data aceasta am nimerit pe o pârtie pe care o așteptam de ceva vreme să iasă la lumină. Este vorba de pârtia de la Vidra. Am să încep cu marele avantaj al pârtiei. Locația. Este de departe asemănătoare cu o experiență pe un ghețar în Austria. Departe de iubitorii săniuțelor și al celofanelor este o plăcere să te bucuri de toată pârtia fără să te uiți la ceas sau la cate urcări mai ai pe cartelă.

Locația este exact așa cum mă așteptam să fie ca și acum 4 ani când am trecut prin zonă. Spectaculoasă. Desi sunt multe minusuri pe care le poți enumera pe degete, panorama de sus cred că taie orice elan de cârcoteală. Printre minusurile cele mai mari este lipsa infrastructuri de transport de la Vâlcea până la partie  Există o variantă de transport în momentul de față dar doar până la Voineasa iar de aici mai sunt de mers aproximativ 25 de km. Nu m-ar mira ca în cel mult o lună să existe posibilitatea de a putea ajunge pe pârtie la cel târziu ora 10 și să poți reveni în Vâlcea … să spunem la ora 18-19.

Acum singura modalitate de acces este doar cu mașina personală, un avantaj pentru plăcari și skiori pentru că nu este aglomerație la telegondolă, teleski și telescaun.

Da, sunt trei posibilități. Trei pârtii una mai interesantă decât cealaltă. Teleskiul este pentru începători, telegondola pentru cei mai experimentați iar telescaunul (care urcă din păcate ca ochii melcului) pentru cei mai rebeli din fire.

Am observat că proiectul zonei este unul ambițios și va include în viitor (nu știu exact cât de îndeparetat) și o zonă de parcare etajată și de after ski. Acum este un bar pe partie … sus la prima oprire a telegondolei dar parerea mea este că acesta nu poate să facă față afluxului unei zile pline. Una peste alta … ciocolata caldă este savuroasă mai ales că ai de unde alege. Atenție! Ciocolata caldă este printre cele mai scumpe produse de la bar. Dacă vrei să nu stai prea mult pe loc trebuie să te mulțumești cu o băutură rece.

De ce să conduci 100 de km pentru pârtiile de la Vidra ?

În primul rând scapi de aglomerația de pe pârtie. La acest capitol cred ca Valea Prahovei este campioană. Mai poți alege această pârtie și pentru zăpada afânată. De fapt ai mai multe variante. Una de începători, una pentru cei cărora le place viteza și o alta pentru cei cărora le place să zburde pe unde vor. Fiecare pârtie cu frumusețea ei aparte. La cea din urmă nu m-ar mira să văd peste ceva vreme și un snowpark amenejat pentru cei cărora le plac săriturile cu skiurile si alte șmecherii cu placa.

Dacă este senin … panorama este un alt ingredient care îți taie răsuflarea.

De ce să nu vi!

Este greu accesibilă. Fără transport individual nu prea ai cum să ajungi. Și un al doilea motiv este dat de lipsa unei cazări în apropiere. Cea mai apropiată zonă unde poți să stai peste noapte într-un weekend este la 25 de km la Voineasa. Drumul nu este un calvar având în vedere că acesta nu este plin de gropi și este deszăpezit. Dar este … bumpy. Denivelat nu pot să îi spun. Ar fi prea mult. Oricum nu ai cum să gonești cu mașina pe el pentru că ai destule serpentine care te țin sub 60 km/h/

Un aspect important este legat de cât timp te poți bucura de pârtie aici. Daca pe Valea Prahovei și cred că nu doar în această zonă, instalațiile pe cablu funcționează până în jurul orei 16.30, aici ziua de ski/snowboard este ceva mai scurtă. La ora 15.30 este ultima urcare. Altfel riști să rămâi pustnic peste noapte în brațe cu … ce animal preferi tu de la munte. Oricum … frigul se instalează destul de repede iar până cobori de pe pârtie îți ia ceva vreme.

Ce poți să faci după o zi de ski … aproape ca în Austria ? `Păi fără măcar o jumătate de oră de after ski ziua nu are farmec. Din păcate singura locație de savurat un vin cu scorțisoară sau un ceai fierbinte este sus pe pârtie. Exact ca afară. Zona de plecare, de la baza pârtiei este momentan în construcție. Probabil că în viitorul apropiat la baza pârtiei va exista măcar un loc unde să te poți încălzi cu o cafea/coicolată fierbinte sau o țuică fiartă oltenească de la mama ei.

Dacă încercați cumva să vă scurtați ziua de ski pentru a nu vă prinde noaptea pe drum … mai bine vă lăsați păgubași. Oricât ai încerca … tot te va prinde întunericul. Dacă nu până în Voineasa … până pe Valea Oltului tot nu scapi.

Nu știu cât costă sau va costa urcatul pe pârtie, cât va fi un abonament pe o zi sau jumătate de zi pentru că deocamdată … și acesta ar fi avantajul cel mai mare … accesul (urcatul) este gratuit până la data de 31 ianuarie. Sau cel puțin așa promit.

Cu alte cuvinte … ce dai pe drum până pe Valea Prahovei și pe urcat, aici dai doar pe drum. Deocamdată. Sunt curios să văd ce politică vor aborda în viitor pentru că zona este una retrasă, aproape de Transalpina.

Din Valcea și până la pârtie sunt aproximativ 110 km. Mult dar merita cu varf si indesat.

Mai multe detalii despre pârtia de la Vidra găsiți pe http://www.trans-alpina.ro

Data viitoare revin si cu niste pozne de pe pârtie. Acum sunt mobil si … sunt incomodat 🙂

Later edit:

Partia Vidra Partia Vidra Partia Vidra Partia Vidra Partia Vidra Partia Vidra Partia Vidra Partia Vidra Partia Vidra Partia Vidra Partia Vidra Partia Vidra Partia Vidra Partia Vidra Partia Vidra Partia Vidra Partia Vidra Partia Vidra Partia Vidra Partia Vidra Partia Vidra Partia Vidra Partia Vidra Partia Vidra Partia Vidra Partia Vidra Partia Vidra Partia Vidra Partia Vidra Partia Vidra Partia Vidra Partia Vidra Partia Vidra Partia Vidra Partia Vidra Partia Vidra Partia Vidra Partia Vidra Partia Vidra Partia Vidra Partia Vidra Partia Vidra Partia Vidra Partia Vidra Partia Vidra Partia Vidra Partia Vidra Partia Vidra Partia Vidra Partia Vidra Partia Vidra Partia Vidra Partia Vidra Partia Vidra Partia Vidra Partia Vidra Partia Vidra Partia Vidra Partia Vidra Partia Vidra Partia Vidra Partia Vidra Partia Vidra Partia Vidra Partia Vidra Partia Vidra Partia Vidra Partia Vidra Partia Vidra Partia Vidra Partia Vidra Partia Vidra Partia Vidra

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *