O nouă ediție Minimest, cu povești animate pentru copii și părinți, la Animest.18

Când ești mic, tot ce vezi pe ecranul de cinema pare desprins dintr-o lume cu uriași – o lume magică, din care poți învăța o mulțime de lucruri noi despre natură, emoții, prietenie, familie și despre cum putem să fim mai buni. Minimest, secțiunea preferată a celor mai tineri spectatori ai Festivalului Internațional de Film de Animație Animest, le deschide celor mici porțile către o astfel de lume. Cele mai noi și mai frumoase scurtmetraje dedicate lor vor rula între 6 și 15 octombrie în Competiția Minimest, jurizată de copii, iar în diminețile de weekend, poveștile pentru întreaga familie vor anima sălile de cinema din București. Cei mai creativi copii își vor putea antrena curiozitatea la atelierele de animație și benzi desenate organizate la ArtHUB, iar elevii și profesorii vor putea participa la evenimentele dedicate lor, în programul Academia Minimest.  

Programul, abonamentele și biletele Animest.18, sunt disponibile pe: https://eventbook.ro/festival/animest 

Minimest – Competiția de filme pentru copii

17 scurtmetraje înscrise din 15 țări concurează la această ediție pentru Premiul secțiunii Minimest, acordat în urma voturilor oferite de membrii juriului format exclusiv din copii. Realizate de studiouri de film deja consacrate, dar și de studenți ai universităților de arte, filmele de care copiii se vor îndrăgosti la această ediție vorbesc despre emoții, temeri și toleranță, încurajează și promovează atitudini necesare (precum reciclarea), explorează relația cu părinții și oferă lecții educative cu tentă științifică. Filmele se adresează mai ales copiilor cu vârste între 6 și 14 ani, dar pot fi vizionate cu plăcere și de către adulți. 

Dimineți de weekend cu proiecții speciale pentru întreaga familie

În afara competiției, în diminețile de weekend vor rula în sălile de cinema povești de familie deja apreciate în festivalurile din întreaga lume și care îi vor cuceri și pe copii, și pe părinți. Filmul pe care-l vor urmări sâmbătă, pe 7 octombrie, la Cinema Elvire Popesco, la va spune o poveste despre puterea de a merge mai departe, dar și despre importanța de a-i susține pe cei mai puțin norocoși decât noi. Dounia și prințesa Alepului (r. André Kadi, Marya Zarif) prezintă aventurile unei fetiție siriene nevoite să plece în căutarea unui nou ,,acasă’’. În aceeași zi, la Cinemateca Eforie va rula Chiar super (r. Rasmus A. Sivertsen), despre o tânără pasionată de jocuri video care trebuie să ducă mai departe tradiția familiei sale de super-eroi. Filmul a fost prezentat în premieră internațională la Berlinală.

Pe 8 octombrie, la Cinema Elvire Popesco, copiii vor vedea în premieră națională Nina și secretul ariciului (r. Jean-Loup Felicioli, Alain Gagnol), aventurile unei fete și ale prietenului ei – un arici imaginar, în încercarea de a-și ajuta tatăl să-și păstreze jobul. Sâmbătă, pe 14 octombrie, tot aici va rula Iacob, Mimi și câinii vorbitori (r. Edmunds Jansons), o poveste despre curaj, care le va antrena celor mici atitudinea civică. Filmul va fi prezentat chiar de creatorii lui, reprezentanții studioului de animație leton invitat la această ediție Animest. 

De o surpriză de proporții vor avea parte atât cei mari, cât și cei mici, în ultima zi de festival. Pe 15 octombrie, sala Cinematecii Eforie va găzdui Cine-concertul Misterele Nordului, cu filme de animație norvegiene, ilustrate muzical live de Sebastian Burneci Trio. 

Ateliere de animație și bandă desenată pentru micii creatorii și viitorii animatori

Sâmbătă, în cea de-a doua zi de Animest, Nicoleta Miron, artistă de animație 2D, va veni la festival să-i învețe pe copii cum să creeze animații din creioane, sticky notes și alte obiecte pe care le folosim în viața de zi cu zi, iar duminică, tot ea îi va ajuta să facă primii pași în lumea animației cu plastilină. 

De la artista Ana Dobrescu, în cadrul atelierelor de animați programate pe 14 și 15 octombrie, cei mici vor învăța tehnica ,,pixilation”, o tehnică prin care este “animată” o persoană, iar alături de Mihai Grăjdeanu, autor și profesor de benzi desenate, vor lucra pe 8 și 15 octombrie la prima lor bandă desenată. 

Academia Minimest – un altfel de a învăța lucruri noi

Un proiect educativ care integrează filmul de animație în școală, oferindu-le profesorilor și părinților resurse de calitate, prin care copiii de 4-14 ani să ia contact cu primele noțiuni de cultură cinematografică, dar și prin care să-și însușească mai ușor noțiuni la mai multe materii școlare, în mod transdisciplinar, Academia Minimest continuă și la ediția din acest an. În perioada 9-13 octombrie 2023, festivalul va organiza proiecții de film pentru clase de copii, la Cinemateca Eforie din București. Proiecțiile de film vor fi precedate de mici activități creative sau de o discuție cu realizatorul filmului. Citiți descrierea fiecărui film mai jos! Detalii și rezervări: https://www.animest.ro/academia-minimest-2023. Academia Minimest este un proiect susținut de Grupama. 


Festivalul Animest este un proiect al Asociației Animest, co-finanțat de Programul MEDIA al Uniunii Europene și de Administrația Fondului Cultural Național.

Animest.18 este un proiect co-finanțat de Primăria Municipiului București prin ARCUB. Conținutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a Primăriei Municipiului București sau ARCUB.

Parteneri instituționali: Institutul Francez și Ambasada Franței, Instituto Cervantes, Forumul Cultural Austriac, Goethe-Institut, Ambasada Japoniei în România, Japan Foundation, Institutul Liszt – Centrul Cultural Maghiar, Centrul Ceh, National Film Centre of Latvia, UNATC,  IZANAGI – Japanese Film Festival.

Partener media principal: Radio Guerrilla

Parteneri media: Radio România Cultural, Itsy Bitsy FM, IQads, Zile și Nopți, Elle, Vice, Scena9, Observator Cultural, Agerpres, Ziarul Metropolis, Mindcraft Stories, Happ.ro, LiterNet, MovieNews, Cinefan, Cinefilia, AaRC.ro, SuntPărinte.ro, AIVImedia.hub, Munteanu

Partener de monitorizare: mediaTRUST

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.