Prima premieră a stagiunii 2021/2022 a Teatrului Național „Marin Sorescu” din Craiova este spectacolul câine cu om. câine fără om, producție în regia lui Radu Afrim. Primele reprezentații
Vara aceasta, turiștii din România au profitat din plin de vacanțe, în special odată cu relaxarea restricțiilor și a măsurilor de siguranță luate de autorități în contextul pandemiei,
Un tânăr evreu belgian ce încearcă să scape de execuție în timpul celui de-al Doilea Război Mondial își inventează o nouă identitate, dar și o limbă ce nu
Imaginația nu cunoaște limite în poveștile animate care se pregătesc să-i întâlnească pe cei mici la cea de-a 16-a ediție a Festivalului Internațional de Film de Animație Animest.
Spectacolul continuă, acțiunea escaladează și toată sala vibrează pentru cel mai așteptat film din ultima perioadă, super producția ‘Nu e vreme de murit’ ajunge în avanpremieră pe marile
“No Time to Die / Nu e vreme de murit”, cu siguranță cea mai așteptată lansare din seria Bond, amânată din cauza pandemiei, ajunge, în sfârșit, în cinematografe,
AD Auto Total caută cel mai bun mecanic din România într-un mega-concurs adresat sectorului reparații auto: MECANICUL ANULUI. Înscrierile sunt acum deschise pe www.mecaniculanului.ro până pe 30 octombrie inclusiv. Marele premiu
Următoarele zile ale Festivalului de Teatru Independent Undercloud sunt dedicate cu precădere spectacolelor de teatru și evenimentelor conexe: lansări de carte, sesiuni de Q&A cu artiștii, dialoguri dar
Tom Hardy revine pe marele ecran ca protectorul letal, unul din cele mai grozave şi complexe personaje ale MARVEL. Regizat de Andy Serkis, filmul îi are de asemenea