SCARA, filmul este inspirat din povestea reală a unui actor român, victimă a Mineriadei, are premiera la TIFF 2021

SCARA este al doilea lungmetraj al regizorului Vlad Păunescu. Filmul spune povestea lui Andrei, un tânăr venit din provincie la București unde ajunge unul dintre cei mai cunoscuți actori ai generației sale, iar apoi o figură marcantă a Revoluției Române și a evenimentelor din jurul Mineriadelor. Concentrat pe evoluția spirituală a eroului rebel, SCARA reproduce impecabil o epocă: din culisele unui spectacol de teatru legendar al anilor ’80 (Karamazovii, Teatrul Nottara, București), până la presiunea constantă a regimului asupra românilor și la iluzia democrației de după Revoluție. Distribuția filmului este condusă remarcabil de Eduard Trifa, căruia i se alătura și alți actori tineri ca Ana Maria Guran sau Voica Oltean, dar și actori consacrați ca Horațiu Mălăele, Dragoș Galgoțiu (regizor de teatru, aflat la primul rol în film), Ioana Crăciunescu, Alin Panc sau Nicodim Ungureanu.

Eduard Trifa este actor al Teatrului Odeon din București, unde a debutat în rolul Hamlet (r. Dragoș Galgoțiu). Pe scenele din București s-a remarcat și în spectacolul „Medea’s Boys” (r. Andrei Măjeri) la Teatrul Apollo111, și a fost unul dintre actorii selectați în programul „10 pentru Film” la TIFF 2017. E absolvent al Facultății de Teatru și Televiziune din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca. SCARA este primul lungmetraj în care joacă rolul principal.

Scenariul filmului este semnat de Constantin Chelba și Vlad Păunescu, scenografia de Sorin Dima, iar costumele de Oana Păunescu. Operatorul filmului este Alex Sterian. 

Vlad Păunescu, regizorul SCARA:

„Filmul este inspirat din fapte și întâmplări reale derulate pe parcursul a zece ani, ce cuprind trei momente de răscruce din istoria recentă a României. O poveste care disecă viața în profunzime, o punte între trecut, prezent și proiecția într-un viitor de mult așteptat.  Andrei, personajul principal, este un rebel care își estompează răbufnirile, la început în alcool, apoi în viața de familie și, în cele din urmă, în credință. Arhitectura emoțională a personajului principal este transpusă cinematic prin lupta cu propriul ego – o lupta crâncenă și fără sfârșit, cu noi provocări, revelații și mai ales îndoieli existențiale.”

SCARA va avea avanpremiera la TIFF, pe 30 și 31 iulie, în cadrul Zilelor Filmului Românesc și  în prezența echipei, iar din toamnă va putea fi urmărit în cinematografele din toată țara. Programul proiecțiilor va fi anunțat pe pagina de Facebook a filmului, dar și pe pagina de Instagram.

Vlad Păunescu,  unul dintre cei mai mari producători de film din România, cu peste 100 de filme internaționale, a pus în 1992 bazele primului studio de film profesionist din ţara noastră: Castel Film Studios. A câștigat numeroase premii naționale și internaționale. A fost director de imagine pentru 17 filme româneşti de referinţă, premiate la Festivalurile Internaţionale de film de la Manila, Moscova, Berlin şi Toronto; Vlad Păunescu a debutat ca regizor cu filmul “Live” în 2015, producție ce s-a bucurat de recunoaştere internaţională la 14 Festivaluri din întreaga lume.

Scara este o producție Castel Film, realizată cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei. Distribuit de Transilvania Film. 

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.