Viitorul media, un adevărat “ecosistem” ?

Din câte am auzit, pentru că repet, nu am reușit să ajung la eveniment, deși am încercat să fac pe #^*$# în patru, prezentarea susținută de Tudor Galoș a fost cea mai fresh și dinamică din cadrul Future of Media. Nu o spun eu ci așa reiese din reacțiile celor din sală. Am reușit să văd și câteva imagini din timpul prezentării și trebuie să recunosc faptul că un cuvânt, unul din cele mai mari din prezentare, m-a lovit. Rău. Am încercat să fac anumite conexiuni dar … nu mi-a ieșit. Am primit din partea organizatorilor și un comunicat oficial legat de implicarea Microsoft în valul newmedia – socialmedia și … tot nu înțeleg de unde și până unde Ecosistem în tehnologie. Nu că vreau eu să par mare și tare și să dau de pereți cu prosopul ud … dar pentru mine ecosistem e una iar Microsoft e alta. Punct. Ecosistem în tehnologie … nu prea văd. Nici ca ecosystem nu am reușit să mă lămuresc.

`Să trecem peste acest aspect pentru că nu am fost acolo să aud tot ce a spus domnul Tudor Galoș și vă spun mai bine despre ce își doresc românii de Sărbători, în viziunea Microsoft.

Dintr-un sondaj organizat de Microsoft (7500 de consumatori din Europa) reiese faptul că 78% dintre noi am intenționa să ne cumpărăm ceva electronic de sărăbtori (asta pe lângă tradiționalul grohăitor).

Prin România lucrurile sunt clare. Aproape toată lumea ar vrea să cumpere “device-uri” electronice de Crăciun. Un pic peste jumătate dintre noi știu deja și ce anume. Partea interesantă a acestui sondaj este că un pic sub 20% dintre cei întrebați au declarat că “nu înțeleg diferitele opțiuni și specificații tehnice ale device-urilor disponibile”. Dar și le doresc sub brad. Sau pe birou ori pe perete. E bine, nu ? Măcar românul are dorința de a învăța lucruri noi 🙂

Din păcate la capitolul lucruri noi nu intră și sfăturiea despre ce să cumpere amărășteanu`. Puțin sub 50% dintre noi încă plecăm urechea la prieteni sau rude. Eu cred că plecăm gâtul prea ușor la tot ce zboară, mai ales că … telefoanele inteligente sunt cot la cot cu laptopurile în preferințele românilor. Ne-am înțeles, da ? “Smartfeon”.

Lăsând gluma la o parte cei de la Microsoft, prin Tudor Galoș, Consumer Marketing Manager au pregătit entuziaștilor din lumea tehnologiei “un nou val de dispozitive inovative ce rulează Windows 8.1 – fie că vorbim de tablete și dispozitive 2-in-1 ce îmbină comoditatea și mobilitatea, sau că vorbim de experiențe concentrate pe productivitate prin cele mai performante notebook-uri, Ultrabook-uri sau sisteme all-in-one. Microsoft și partenerii săi sunt pregătiți cu o gamă variată, adaptată tuturor tipurilor de utilizatori.”

Și … pe bună dreptate că avem de unde alege:

Asus Transformer Book T100

00024

O tabletă de 10” cu procesor Intel Atom cu patru nuclee și sistem de operare Windows 8.1. Poate funcționa ca tabletă sau ca laptop cu ajutorul tastaturii detașabile. Are sistem de operare Windows și suita de aplicații Microsoft Office.

Toshiba Encore Tableta Toshiba Encore 8”

encore

O tabletă ușor de utilizat. Beneficiază de o cameră de 1080p ideală pentru conferințe pe Skype. Are sistem de operare Windows 8.1 și Microsoft Office Home & Student 2013, procesor Quad Core Intel Atom și opțiuni de conectivitate, inclusiv extinderea spațiului de stocare prin card microSD.

Dar de ce vorbim noi de tablete când de fapt nouă ne plac mai mult “smartfeonurile” ?

La acest capitol, sponsorul ne propune două variante … Una accesibilă Nokia Lumia 520 iar cealaltă opțiune este avansată Nokia Lumia 1020.

Restul, pe scurt … “În cadrul conferinței Future of Media, Microsoft a oferit o privire asupra celor mai noi tendințe în tehnologie, cum se schimbă comportamentul de consum  al utilizatorilor, precum și câți români intenționează să achiziționeze un device mobil de Sărbători.

Direcțiile strategice de impact local ale Microsoft sunt Agenda Digitală pentru România, Competitivitatea Mediului de Afaceri și Crearea de Oportunități pentru Tineri. Mai multe detalii despre Microsoft în România pot fi obținute de pe această pagină.”

Pam-Pam !

Ar fi trebuit să pun un mare P în titlul articolului … îl trec acum. P. Data viitoare o să fie mai în față. Promit.

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *