Vineri extraterestre, din 30 august, la TNT

Filmele din franciza „Alien”, premiate cu Oscar și BAFTA, și un spin-off vor putea fi vizionate la TNT, începând cu 30 august, în fiecare vineri seară.

Una dintre cele mai de succes serii cinematografice din toate timpurile, „Alien” o are în centru pe Ellen Ripley, ofițer al unei nave spațiale, și relatează luptele pe care ea le duce cu o formă de viață extraterestră, denumită Xenomorph.

Lansată în 1979, franciza creată de Dan O’Bannon și Ronald Shusett este alcătuită din patru filme, cu Sigourney Weaver în rol principal, care au condus la o serie de cărți, jocuri video și seriale.

„Alien”, regizat de Ridley Scott, a fost urmat de trei lungmetraje semnate de James Cameron („Aliens”, 1986), David Fincher („Alien 3”, 1992) și Jean-Pierre Jeunet („Alien: Resurrection”, 1997). Dintre spin-off-uri s-a remarcat „Alien vs. Predator” (2004), regizat de Paul W.S. Anderson.

Pe 30 august, de la ora 20:20, TNT va difuza „Alien” și „Aliens – Misiune de pedeapsă”.

Ellen Ripley face parte din echipajul unei nave comerciale spațiale care este atacat de o formă de viață misterioasă și realizează că ciclul biologic al acesteia abia începe. Din distribuție fac parte Tom Skerritt, John Hurt și Harry Dean Stanton. Filmul a fost premiat cu un Oscar pentru efecte vizuale și cu două trofee BAFTA, pentru scenografie și coloană sonoră.

Acțiunea „Aliens – Misiune de pedeapsă” are loc la 57 de ani după atac, când Ripley se trezește din hipersomn și încearcă să avertizeze cu privire la predători. Distribuția acestui film, recompensat cu un premiu BAFTA și două trofee Oscar – pentru efecte vizuale și de sunet – este completată, între alții, de Michael Biehn, Carrie Henn și Paul Reiser.

În „Alien 3”, ce va putea fi urmărit pe 6 septembrie, de la ora 21:55, Ripley ajunge într-o închisoare de maximă securitate, iar după mai multe evenimente stranii ea realizează că a adus cu sine un vizitator nedorit. Din distribuția lungmetrajului nominalizat la Oscar fac parte Charles S. Dutton, Paul McGann, Charles Dance și Danny Webb.

După 200 de ani de la moarte, Ellen Ripley este adusă la viață sub forma unui hibrid, om-extraterestru. Împreună cu un echipaj de pirați spațiali, ea trebuie să se lupte cu extratereștrii și să îi împiedice să ajungă pe Pământ. Distribuția îi include pe Winona Ryder, Dominique Pinon, Don Perlman și Gary Dorurdan. „Alien: Renașterea” va fi difuzat pe 13 septembrie, de la ora 21:50.

Spin-off-ul „Alien vs. Predator” aduce față în față două entități puternice care se confruntă pentru supremație. Acțiunea filmului are loc în timpul unei expediții pe o insulă din Antarctica, unde o echipă de oameni de știință este prinsă în lupta dintre cele două specii.

Sanaa Lathan, Lance Henriksen, Raoul Bova, Ewen Bremner și Colin Salmon fac parte din distribuția lungmetrajului difuzat de TNT pe 20 septembrie, de la ora 21:55.

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.